Unele amintiri se estompează, altele rămân, dar ceea ce ne marchează profund în copilărie se înscrie adesea în moduri de a simți, de a reacționa, de a relaționa. Trupul reține, mintea integrează selectiv, iar emoțiile ne oferă semnale care, uneori, apar fără legătură aparentă cu prezentul.
De-a lungul ultimelor decenii, psihologia și neuroștiințele au confirmat ceea ce poate simțeai deja, că experiențele timpurii, în special cele dureroase, modelează felul în care îți trăiești viața adultă. Citește mai departe pentru a afla mai multe!
Printre cele mai cunoscute cercetări care au pus în lumină legătura dintre copilărie și viața adultă se află Adverse Childhood Experiences Study (ACE), realizat de CDC și Kaiser Permanente în Statele Unite. Acest studiu a analizat mii de persoane adulte din punctul de vedere al sănătății și al istoricului de traume din copilărie.
Rezultatele au arătat legătura directă între experiențele adverse din copilărie, în special abuzul emoțional, neglijarea, divorțul părinților, expunerea la violență domestică și riscul crescut de a dezvolta probleme de sănătate fizică sau mentală la maturitate.
Cu cât scorul ACE este mai ridicat, cu atât impactul asupra vieții tale de adult devine mai vizibil în relații, în stima de sine, în capacitatea de a gestiona stresul sau în sănătatea generală. O clinica de psihiatrie in Bucuresti te poate ajuta să afli mai multe!
Bessel van der Kolk, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în domeniul traumei, a demonstrat în cartea sa „The Body Keeps the Score” că memoria traumatică nu este stocată doar în cortexul frontal, adică zona responsabilă de raționament, dar inclusiv în structuri profunde ale creierului și în sistemul nervos.
Acest lucru explică de ce uneori reacționezi intens într-o situație aparent banală, deoarece corpul tău nu face diferența între trecut și prezent atunci când percepe o amenințare familiară. În acel moment, nu reacționezi cu adultul conștient, ci cu copilul interior care, la vremea respectivă, nu a avut protecție, sprijin sau libertate de exprimare.
Simptome precum anxietatea generalizată, frica de abandon, perfecționismul compulsiv sau tendința de a te retrage emoțional pot fi răspunsuri învățate într-un mediu în care ai fost nevoit să te adaptezi pentru a funcționa. Studiile de neuroplasticitate confirmă faptul că aceste tipare pot fi rescrise – cu răbdare, înțelegere și un cadru terapeutic adecvat.
Un alt domeniu în care știința a oferit o explicație coerentă asupra efectelor copilăriei este cel al teoriei atașamentului. Cercetările lui John Bowlby și Mary Ainsworth au evidențiat că felul în care figura principală de îngrijire îți răspundea în primii ani de viață modelează stilul tău de atașament ca adult. Dacă ai crescut într-un mediu în care ai fost ascultat ești mai predispus să dezvolți relații sigure, cu încredere și deschidere.
În schimb, dacă figura parentală era indisponibilă, critică, inconsistentă sau invazivă, poți observa în prezent tendința de a te teme de apropiere, de a deveni hipervigilent în relații sau de a te simți respins ușor. Aceste mecanisme apar din protecții construite pentru a face față unui mediu instabil. Psihoterapia te poate ajuta să le recunoști și să creezi, treptat, un mod mai sănătos de a fi în relație cu ceilalți și cu tine însuți. Dacă vrei să afli mai multe despre ADHD sau diferite alte tulburări din copilărie, ai nevoie de sprijinul unei clinici cu experienta.
Cercetările în psihoterapia centrată pe traumă arată că printr-un proces terapeutic consecvent se poate reduce semnificativ reactivitatea emoțională, se poate îmbunătăți funcționarea în relații și poate crește sentimentul de siguranță interioară. Un rol important îl are și sprijinul constant, iar relația terapeutică devine adesea primul spațiu în care poți experimenta o siguranță emoțională pe care copilul interior a căutat-o dintotdeauna.
Poți să-ți faci chiar astăzi o programare la o ședință de psihiatrie pentru a-ți răspunde întrebărilor!