Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Colegii toxici: cum îi recunoşti?

Americanii le spun “bullies” (la singular “bully”). Îi întâlneşti peste tot, din primii ani de şcoală până în ultimii ani de carieră. Sunt acei colegi, mulţi aflaţi în poziţii de conducere, care, prin comportamentul lor, afectează moralul, eficienţa, chiar şi sănătatea celorlalţi. Sunt agresivi, egoişti, omniscienţi, aroganţi. Pentru companii, prezenţa acestor bullies înseamnă productivitate scăzută, costuri mai mari, profit mai mic, imagine negativă. 

La şedinţa de dimineaţă, Ionescu de la Finanţe îi întrerupe constant pe ceilalţi. Îşi bate joc de ideile lor, pentru că “el ştie întotdeauna mai bine”, chiar dacă se discută despre cu totul altceva decât despre finanţele companiei. Popescu de la Marketing ţipă toată ziua la subalterni, cu pauze scurte, cât să perie de scame costumul şefului cel mare. Georgeasca de la HR ştie tot despre toată lumea, iar unde lipseşte informaţia, debordează imaginaţia.

Deşi par firi diferite, Ionescu, Popescu şi Georgeasca au ceva în comun: toţi fac parte din categoria bullies, acei colegi toxici care ne fac viaţa un calvar. “Bullies la locul de muncă au existat dintotdeauna, dar abia recent specialiştii au înţeles cât de mult rău pot provoca aceşti oameni companiilor. Există studii care arată că aceste persoane sunt responsabile, în mare măsură, de scăderea productivităţii, de creşterea absenteismului şi, implicit, de micşorarea cifrei de afaceri”, spune Laura Voica, specialist în resurse umane în cadrul companiei de profil HPDI.

Mai precis, specialiştii sunt de comun acord că prezenţa colegilor toxici în organizaţii poate duce la reducerea eficienţei, scăderea moralului şi loialităţii angajaţilor, creşterea costurilor datorate recrutării şi reconversiei profesionale, efecte negative asupra imaginii organizaţiei sau costuri indirecte generate de timpul suplimentar petrecut de oamenii din companie (în general departamentul HR) pentru a rezolva situaţiile conflictuale.

8 tipuri de bullies

Anton Hout, fondatorul OvercomeBullying.org, identifică opt tipuri de agresor la locul de muncă:

1. Istericul. Acesta este cel mai uşor de recunoscut tip de bully la locul de muncă. Ţipă la toată lumea, este mereu nemulţumit de ceilalţi, deşi, în afară de crizele de isterie, el nu face mai nimic. Scopul lui este de a-şi umili colegii, spre propria-i satisfacţie.

2. Şarpele cu două capete. Este cel care, în faţă, te asigură de prietenia şi de loialitatea lui. Critică şefii şi te îndeamnă să faci la fel, trăgându-te de limbă. Imediat ce i-ai întors spatele, se va grăbi să dea bârfa mai departe şi să-ţi distrugă reputaţia. Următorul pas va fi să-şi asume munca ta.

3. Criticul neobosit. Obiectivul principal: desfiinţarea încrederii în sine a celorlalţi, prin critici constante şi nejustificate. Nu se va odihni până nu va fi sigur că a ucis definitiv credibilitatea “ţintei” sale. Acest tip de bully va merge atât de departe încât va falsifica documente sau va crea dovezi pentru a periclita imaginea altor colegi.

4. Gardianul. Este genul de personaj care se transformă într-un tiran imediat ce i se dau în grijă anumite obiective sau resurse logistice. El este stăpânul absolut al hârtiei de imprimantă, al paharelor de plastic pentru water-cooler, al fişelor de cafea, al uşii de la intrare dacă el e pus acolo s-o păzească. Nimeni nu trece de el şi nimeni nu are acces la resursele ce i se cuvin, dacă gardianul nu este într-o zi tocmai bună. 

5. Vedeta. Caută să fie în centrul acţiunii în orice moment. Vedetele sunt regii şi reginele dramelor, tot ceea ce li se întâmplă, indiferent cât de banal, are proporţii apocaliptice şi asta pentru a cerşi simpatie din partea celorlalţi. Aceste persoane au, de asemenea, dorinţa „prietenească” de a afla cât mai multe informaţii despre colegii lor pentru a le folosi mai târziu împotriva acestora.

6. Indispensabilii. Da, se crede indispesabil companiei şi aşteaptă recunoaştere pentru absolut tot ceea ce face, chiar dacă activitatea respectivă intră oricum în fişa postului. Indispensabilii vor bate cu pumnul în masă ca lucrurile să se întâmple aşa cum vor ei chiar dacă există şi alte soluţii mai bune. Ei se opun automat la ideile altora şi vor face tot posibilul pentru  ca acele idei să nu se implementeze.

7. Guru. În general, aceşti bullies sunt experţi în zona lor de nişă. Însă pe cât sunt de pregătiţi tehnic, pe atât de mult le lipseşte inteligenţa emoţională. Se consideră superiori colegilor, drept urmare nu se gândesc în ce mod îi vor afecta pe ceilalţi acţiunile lor, nu iau în considerare faptul că pot greşi şi nu-şi asumă responsabilitatea pentru nimic. În plus, pentru că aceşti tirani se simt mai presus de ceilalţi, consideră că regulile nu li se aplică şi lor.

8. Sociopaţii. Inteligenţi şi carismatici, sociopaţii sunt cei mai periculosi dintre colegii toxici. Motivul: le lipseşte empatia şi, în acelaşi timp, sunt experţi în manipularea emoţiilor altora, în scopul de a obţine ceea ce doresc. Sociopaţii ajung adesea în poziţii de conducere în cadrul companiei, ceea ce amplifică riscul asupra colegilor şi organizaţiei.

Soluţii pentru companii

Cea mai bună apărare pe care o poate avea o companie împotriva agresiunii la locul de muncă este o politică clar formulată, care interzice orice tip de comportament agresiv, susţin specialiştii în resurse umane. Iată câteva componente pe care fiecare politică împotriva comportamentului agresiv ar trebui să o aibă:

  • O definiţie clară pentru ceea ce este considerat agresiune - împreună cu o listă a unora dintre comportamentele reale care corespund definiţiei.
  • O modalitate în care angajaţii pot raporta actele de agresiune, inclusiv orientări cu privire la ce să facă atunci când agresorul este chiar managerul.
  • O explicaţie detaliată a procesului de reclamaţii şi de investigare care va avea loc.
  • O clauză care sa nu implice represalii, clauză care să ajute angajaţii să se simtă în siguranţă cu privire la raportarea comportamentului problemă şi o listă cu consecinţele încălcării regulilor anti-agresiune.
Citește și:
Când colegii de muncă devin “medicamente”
Aproximativ 80% din femei îşi hărţuiesc sexual colegii de muncă
Elimina oamenii toxici din jurul tau!


Exclusiv Online - 11.05.2016
Citește pe descopera.ro
BEŢI des VIN alb sau vin roşu fără să cunoaşteţi ce se ascunde în realitate în STICLELE pe care le cumpăraţi BEŢI des VIN alb sau vin roşu fără să cunoaşteţi ce se ascunde...
Experimentul ŞOCANT pe care un tânăr medic l-a făcut pe o sclavă TÂNĂRĂ. "Are o dimensiune extraordinară" Experimentul ŞOCANT pe care un tânăr medic l-a făcut pe o sclavă...
Rac Rac 22 iunie - 22 iulie

Treceţi printr-o perioadă frumoasă a vieţii dumneavoastră chiar dacă sunteţi mai capricioşi decât de obicei. Sunteţi vioi şi înzestraţi cu un magnetism deosebit, astfel că cei din jur sunt...citește mai departe

×

Zf.ro
ATENŢIE! Cum se pregăteşte ANAF să oprească evaziunea fiscală URIAŞĂ ATENŢIE! Cum se pregăteşte ANAF să oprească...
DEZASTRUL de pe piaţa muncii: Sunt salarii...
Cum poţi să-ţi creşti semnificativ banii...
BusinessMagazin.ro
DESOPERIRE EPOCALĂ: NASA a descoperit pe Marte dovezi care sugerează viaţă extraterestră DESOPERIRE EPOCALĂ: NASA a descoperit pe...
Cum arată si unde se află cel mai mare...
Mediafax.ro
Europa va fi afectată de un val de caniculă. Temperaturile vor atinge şi 40 de grade Celsius Europa va fi afectată de un val de caniculă....
A consumat mâncare EXPITATĂ timp de un...
Sindicatele din Poliţie vor să dea în...
Gandul.info
A descoperit un obiect misterios pe plajă, a cărui formă i-a plăcut. L-a dus acasă şi l-a aşezat în grădină, printre flori, ca element de decor. Când a ieşit din casă, la scurt timp după aceea, a crezut că face INFARCT / Mobilizare impresionantă a autorităţilor A descoperit un obiect misterios pe plajă,...
Poliţiştii au descins la casa unui bărbat...
O doctoriţă a fost chemată, la miezul...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Momente terifiante surprinse în direct la TV! Femeile au fost alergate şi scuipate, în faţa întregii planete Momente terifiante surprinse în direct...
Detalii despre unul dintre cele mai delicate...
CE E ASTA? Cea mai frumoasă seară a României...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Un fost luptător SEAL a oferit, în câteva cuvinte, soluţia INCREDIBILĂ pentru distrugerea dictaturii lui Kim Jong-un din Coreea de Nord, folosind această „armă”. Expert: S-ar putea să meargă! Un fost luptător SEAL a oferit, în câteva...
Află dacă telefonul tău HUAWEI va fi...
Galaxy Note 10 mai SCUMP ca iPhone? SAMSUNG...
ProMotor.ro
ADIO fumat în maşină! Uite ce lege dură se pregăteşte! ADIO fumat în maşină! Uite ce lege dură...
Ce aduc românii în bagaje când se întorc...
Maşină cu un NUMĂR DE ÎNMATRICULARE...
Descopera.ro
Acesta este cel mai PROST lucru pe care un BĂRBAT îl poate face după o PARTIDĂ de sex Acesta este cel mai PROST lucru pe care...
Sexul în timpul celui mai mare război:...
Decizie ISTORICĂ luată de Pornhub, cel...
ULTIMA ORĂ
Cazul fetiţei din Mehedinţi | Avocat: Micuţa de 8 ani, luată de poliţişti din casa în care a crescut, este FOARTE BINE/ Cine este MAMA adoptivă

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.