A ne compara cu ceilalți: bine sau rău?

A ne compara cu ceilalți nu este o atitudine sănătosă. Însă, uneori ne poate motiva.
  • Publicat:
A ne compara cu ceilalți: bine sau rău?
Sursa foto: Shutterstock

A ne compara cu ceilalți este un comportament pe care, din păcate, îl învățăm din copilărie. De câte ori nu ai auzit, copil fiind, că Ionel, copilul vecinului, e mai cuminte, mai deștept, mai conștiincios sau are rezultate mai bune la școală. Și sistemul de învățământ apelează la comparații și la o competiție deschisă care, uneori, afectează stima de sine. Însă vin specialiștii și spun că, din când în când, a ne compara cu ceilalți poate fi benefic. Dar iată în ce condiții.

 

Concentrează-te pe asemănări

Cercetările privind comparațiile între oameni arată că, dacă te compari cu cineva care excelează, probabil că te vei simți inferior. Important este să reușim să trecem peste ideea de a-l percepe pe celălalalt ca pe un competitor. Specialiștii spun că atunci când percepem persoana ca pe un model și ne concentrăm asupra asemănărilor dintre noi vom reuși să ne motivăm. Cel mai important este ca atunci când te surprinzi angajându-te în comparații sociale și începi să simți acel impuls al îndoielii de sine, încearcă să îți schimbi concentrarea către asemănările dintre tine și cealaltă persoană. Acest lucru poate ajuta la transformarea lucrurilor și la obținerea mai multor beneficii pe termen lung.

Stabilește-ți propriile obiective

A fi interesat de “capra vecinului” este un concept bine înrădăcinat în istoria noastră, ca popor. A ne compara cu alții și a ne uita în grădina altora pare un lucru total firesc, însă nu trebuie să te folosești de comparațiile cu viețile altora pentru a-ți stabili obiectivele și standardele personale. A-ți stabili aceste obiective presupune un amplu proces de autocunoaștere, pentru a-ți cunoaște limitele, pentru a ști ce ești dispus să faci pentru a-ți împlini obiectivele. Succesul, spun cercetătorii, poate fi privit fie ca dezvoltare personală, fie ca dezvoltarea abilității de a evita eșecul sau ca dezvoltarea abilității de a performa mai bine decât ceilalți. Cercetătorii au demonstrat că realizările de succes ale altora te vor ajuta numai dacă îți definești obiectivele în al treilea mod, prin capacitatea ta de a-i depăși pe ceilalți. Cu toate acestea, dacă te concentrezi mai degrabă pe metodele 1 sau 2, se întâmplă fix opusul: succesul altor persoane va aduce cu sine un soi de invidie și anxietate, defocalizându-te de la propriile tale țeluri.

Pentru a atinge succesul e nevoie de disciplină și organizare și de capacitatea de a a-ți stabili și împlini obiectivele. Poți începe cu obiective zilnice ( să bei mai multă apă, să mănânci sănătos), apoi obiective săptămânale ( să faci mai mult sport) și obiective anuale. Practic, nu poți sări direct la un obiectiv serios și dificil de îndeplinit, dacă tu nu ești obișnuit să îndeplinești obiectivele mici, de zi cu zi. Ai nevoie de disciplină și organizare! Obiectivele de performanță sunt cele care stabilesc rezultatele dorite și te motivează să te îndrepți în acea direcție. Obiectivele de învățare te ajută să te concentrezi asupra procesului, mai degrabă decât doar asupra rezultatului, și te încurajează să transformi evoluția proprie într-o parte a călătoriei personale.

 

Ce faci într-o echipă?

În cercetările efectuate recent de specialiști, s-a constatat că normele unei echipe determină dacă folosirea comparațiilor în acea echipă sunt benefice sau dăunătoare membrilor acesteia. Atunci când oamenii dintr-o echipă se concentrează pe realizările individuale, se simt inferiori atunci când se compară cu un coechipier care are realizări uimitoare. Pe de altă parte, dacă echipa se concentrează pe alinierea obiectivelor, realizarea unui membru se simte ca o realizare a echipei, ceea ce înseamnă că întreaga echipă se bucură de succes.

Pentru a stabili norme de colaborare în echipă, este important ca oamenii să se simtă confortabil împărtășindu-și ideile, să aibă încredere unul în altul și liderii să pună accentul pe colaborare, mai degrabă decât pe competiție.

Nu îți lua o singură persoană ca model

Jack Welch, fost CEO la General Electric, a explicat odată că este important să ai cel puțin 20 persoane ca modele de urmat, nu doar una singură: „Nu te poți agăța de ceea ce face o singură persoană, dorindu-ți să fii ca ea. Ceea ce vrei este să te transformi într-o combinație a celor mai bune idei pe care le poți pune în practică și le poți îmbina cu personalitatea și stilul tău”.

Pornind de la această idee, pentru a ne stabili obiectivele personale, ar fi mai bine să admirăm mai multe persoane, în loc să ne setăm pe una singură și să luăm exemplu din mai multe locuri. Și să ne comparăm doar din când în când, astfel încât să nu ne scădem stima de sine, mai ales dacă știm că avem o problemă cu propria valorizare.

Specialiștii spun că e important să ne focusăm pe obiectivele personale și să ne inspirăm din când în când de la mai mulți oameni de succes pentru a ne motiva și a experimenta succesul! Însă, toate acestea trebuie făcute ținând cont de limitările personale, de tipul de personalitate și fără să ne punem în pericol stima de sine.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”