Ce este Luna Neagră, fenomenul astronomic rar, vizibil doar în calendare. Apare în acest weekend

„Luna Neagră” este un fenomen astronomic rar, care apare aproximativ o dată la trei ani, atunci când două faze de Lună Nouă se produc în aceeași lună calendaristică. Deși invizibilă pe cer, ea atrage atenția prin unicitatea sa și a devenit, în timp, subiect de interes atât pentru pasionații de astronomie, cât și pentru cei care îi atribuie semnificații spirituale sau simbolice.
  • Publicat:
Ce este Luna Neagră, fenomenul astronomic rar, vizibil doar în calendare. Apare în acest weekend

Sâmbătă, 23 august, Pământul traversează un moment rar din ciclul său cosmic: apariția așa-numitei „Luna Neagră”, un fenomen care are loc doar o dată la 33 de luni. Următorul eveniment de acest tip este așteptat abia pe 20 august 2028, potrivit specialiștilor.

Ce este „Luna Neagră”

Deși denumirea are o sonoritate misterioasă, „Luna Neagră” nu este un termen științific oficial. Ea desemnează, de fapt, a doua Lună Nouă care apare în aceeași lună calendaristică – o raritate generată de faptul că ciclul lunar (aproximativ 29,5 zile) este ușor mai scurt decât luna calendaristică obișnuită.

„O lună neagră este doar a doua lună nouă care apare într-o lună calendaristică”, a explicat pentru Daily Mail profesorul Walter Freeman, de la Universitatea Syracuse.

Ca și în cazul oricărei faze de Lună Nouă, fenomenul va fi invizibil pe cer. Motivul este simplu: în această fază, Luna se află între Pământ și Soare, partea sa luminată fiind orientată în direcția opusă Terrei. Practic, astrul selenar se pierde în strălucirea solară.

Un spectacol invizibil, dar fascinant

Deși pentru astronomi evenimentul are doar o explicație mecanică, lipsită de semnificații speciale, astrologii și adepții unor credințe păgâne asociază Luna Neagră cu energii puternice și momente favorabile pentru ritualuri sau introspecție. În cultura populară recentă, fenomenul a câștigat vizibilitate datorită rețelelor sociale și comunităților spirituale, inclusiv mișcării Wicca.

De asemenea, unii profeți religioși fac trimitere la pasaje biblice precum cel din Marcu 13:24 – „Soarele va fi întunecat, iar luna nu își va da lumina” – însă oamenii de știință atrag atenția că nu există niciun motiv de îngrijorare.

Sursă foto – seventyfourimages / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult