Adriana Muraru: Viaţa alături de Toma

O ştim cu toţii cum prezintă, serioasă, ştirile. Nu pare că ar negocia tot timpul în viaţa privată. Şi, totuşi o face. Negociază zilnic cu băieţelul ei, aflat la vârsta la care se vede deja băiat “mare”. Pentru Toma a învăţat să gătească şi tot pentru cel mic a început să aibă emoţii mari... Începe deja şcoala!
Adriana Muraru: Viaţa alături de Toma

O ştim cu toţii cum prezintă, serioasă, ştirile. Nu pare că ar negocia tot timpul în viaţa privată. Şi, totuşi o face. Negociază zilnic cu băieţelul ei, aflat la vârsta la care se vede deja băiat “mare”. Pentru Toma a învăţat să gătească şi tot pentru cel mic a început să aibă emoţii mari… Începe deja şcoala!

“Simt deseori că de când s-a născut Toma timpul a trecut prea repede. Am uneori momente în care îmi doresc enorm să mai fie bebeluş, să-l ţin în braţe ca atunci. Pentru că acum şi pupăturile şi îmbrăţişările le negociază din când în când. Se vede deja băiat mare, iar eu sunt, probabil, o mamă excesiv de pupăcioasă. M-am trezit cu rolul poliţistului rău, eu sunt cea care spune mereu că e prea mult când cere diverse, aşa că mare parte din timp negociem.”

CSÎD: Mi-ai spus că lucrezi seara şi că fiul tău „lucrează” dimineaţa. Când interacţionaţi, când staţi mai mult de vorbă?
Adriana Muraru
: Ne vedem destul de puţin în timpul săptămânii, dimineaţa, înainte să plece la grădiniţă, şi seara, cam o oră şi jumătate. Iar Toma profită de faptul că e doar cu tatăl lui, care nu-i refuză aproape nimic, îl duce prin magazine de jucării sau prin restaurante, o nouă pasiune de-a lui.

CSÎD: Ce pretenţii are fiul tău acum?
A.M.:
O, ca de obicei, pretenţiile lui sunt în contradicţie totală cu ale mele. El vrea cât mai multe desene, cât mai multă ciocolată, cât mai târziu la culcare, cam tot ce e cu limite trebuie forţat. Iar eu m-am trezit cu rolul poliţistului rău, eu sunt cea care spune mereu că e prea mult, aşa că mare parte din timp negociem. Şi, recunosc, nu câştig întotdeauna. Iar fiecare slăbiciune de-a mea e apoi speculată.

CSÎD: Cum te critică, dacă are astfel de iniţiative?
A.M.
: Of, dar cum mă critică! Nu ştiu dacă aşa sunt toţi copiii, dar Toma are un spirit critic foarte dezvoltat. Şi îl foloseşte, evident, atunci când nu-i fac pe plac. De exemplu, nu gătesc la fel de bine ca la restaurant. Asta îmi spune mie. Bunicii lui îi spune însă că gătesc foarte bine, mai bine decât ea.

Îmi mai spune că sunt destul de drăguţă, dar se putea totuşi şi mai bine. Nu sunt bătrână, dar nu era rău dacă eram mai tânără. Nu mă joc destul cu el, asta înseamnă că, după 10 minute de karate şi alte sporturi dubioase, renunţ. Cu toate astea, îmi spune aproape în fiecare seară că suntem cei mai buni părinţi din lume.

CSÎD: Care sunt subiectele de conversaţie care vă plac cel mai mult?
A.M.:
Mie îmi place să vorbim despre ce a făcut la grădiniţă şi a trebuit să dezvolt o adevărată strategie ca să primesc răspunsuri, pentru că întrebările directe nu aveau nici un efect. Răspunsul era invariabil: „Lasă-mă acum, că mă gândesc la ceva!”. Iar lui îi place să îi povestesc ce făceam când eram mică, cum eram, ce jocuri ne jucam atunci. Şi îi place să-mi spună planuri de-ale lui de viitor, proiecţii, scenarii, mă rog, tot felul de invenţii.

CSÎD: Simţi uneori că a trecut timpul prea repede de când era doar un bebe? Când te încearcă astfel de nostalgii?
A.M.:
Da, simt deseori asta şi am uneori momente în care îmi doresc enorm să mai fie bebeluş, să-l ţin în braţe ca atunci. Pentru că acum şi pupăturile şi îmbrăţişările le negociază din când în când. Se vede deja băiat mare, iar eu sunt, probabil, o mamă excesiv de pupăcioasă.

CSÎD: Ce îţi place să îi găteşti?
A.M.:
Nu excelez în bucătărie, nu mi-a plăcut niciodată foarte mult să gătesc, dar pentru Toma o fac şi pe asta. Îi fac supe, paste cu sos de roşii şi cu busuioc sau cu mai multe feluri de brânză, salate, peşte şi tot pentru el am început să fac şi pizza. Pentru mâncăruri mai complicate există, din fericire, bunicii.

CSÎD: Face mofturi când vine vorba de mâncare?
A.M.:
Nu, n-am avut niciodată această problemă. E un mâncăcios, dar a devenit selectiv. Dacă nu e prea gustoasă mâncarea, ciuguleşte doar. În schimb, dacă îi place, trăieşte momentul din plin, se vede bucuria pe faţa lui când mănâncă.

CSÎD: Care sunt “mofturile” lui preferate?
A.M.:
Spanacul şi ficatul sunt singurele mâncăruri de care nu se atinge. Nici eu, de altfel. În schimb, mănâncă broccoli sau avocado, asta mă mai consolează.

CSÎD: Cum priveşti tu acest eveniment şi cum i-ai povestit lui despre noua etapă din viaţă?
A.M.:
Eu am emoţii, iar lui i-am spus esenţialul – ştie că va avea teme, că nu mai e ca la grădiniţă. Aş vrea să-i placă la şcoală.

CSÎD: Ce ţi-a spus că ar vrea să devină când se face mare?
A.M.:
Doctor, arheolog şi să aibă o fabrică de ciocolată, unde să inventeze reţete. Ultima de care mi-a vorbit e o brânză cu gust de ciocolată.

CSÎD: Eşti suplă şi cred că oricine te invidiază. Vorbim despre gene sau despre un regim de viaţă?
A.M.:
Regim de viaţă în nici un caz. Mănânc la orice oră, de cele mai multe ori şi după 9 seara, mănânc şi multe dulciuri, nu sunt un exemplu de urmat din acest punct de vedere. O fi vorba despre gene sau despre meseria asta care te ţine în priză cam tot timpul, nu ştiu.

CSÎD: Ai ţinut vreodată dietă?
A.M.:
Nu şi sper să nici nu fie nevoie vreodată, pentru că îmi place foarte mult să mănânc. Se pare că Toma seamănă cu mine.

CSÎD: După naşterea lui Toma, în cât timp ai revenit la silueta iniţială?
A.M.:
După 2 luni, mai aveam vreo 4 kg în plus, adică ajunsesem la 55 kg. Iar în timpul sarcinii am pus cam 17 kg. Am exagerat probabil cu mâncatul, dar tot pentru că nu a fost niciodată o preocupare pentru mine cât mănânc.

CSÎD: Ţi-e frică de trecerea timpului? 
A.M.: Până de curând, nu m-a interesat deloc subiectul, acum mi-am mai pierdut din relaxare. Din fericire, nu prea am timp sau nu-mi permit să mă gândesc prea mult la asta.

CSÎD: Apropo, când nu eşti la job, iar fiul tău nu e acasă, cu ce îţi ocupi timpul?
A.M.: Nu mi s-a mai întâmplat demult asta. Acum, de când am venit la Digi24 am parte dimineaţa de nişte timp liber fără Toma, dar până acum am avut tot felul de lucruri de făcut – promo-uri, poze.

Probabil o să-mi petrec timpul pe laptop, în virtutea inerţiei, sper însă să încep să fac şi sport, pentru tonus, nu ca să slăbesc (râde). Şi poate o să reîncep să citesc, măcar puţin, dimineaţa, nu am mai făcut asta din facultate. Acum orele de citit sunt după 11 seara. 


CSÎD: Despre soţul tău nu ştim foarte multe lucruri. Poate ai vrea să ne spui cum vă place să vă petreceţi timpul împreună!
A.M.: Timpul nostru comun este tot seara, după ce adoarme Toma. Ne povestim ce ni s-a întâmplat peste zi, ne mai uităm la filme, citim. Şi ne întâlnim, cel puţin o dată pe săptămână, seara, cu prietenii. Când nu putem ieşi, vin ei pe la noi. 

CSÎD: Recent, ai făcut o schimbare importantă în carieră. Cum te-ai decis să vii la Digi24?
A.M.: A fost o propunere interesantă şi, în plus, cred că a venit într-un moment potrivit. E un proiect diferit de tot ce există acum pe piaţa media, propune informaţie multă şi comentarii la obiect, aşa că mi s-a părut că m-aş potrivi cu acest concept. În plus, m-am reîntâlnit aici cu oameni pe care îi admir şi îi respect pentru modul în care au ştiut să facă presă în toţi aceşti ani.

CSÎD: De ce aveai nevoie de această schimbare în carieră?
A.M.: Spuneam mai înainte că a venit în momentul potrivit. Adevărul este că simţeam nevoia să fac o schimbare, nu prea îmi mai găseam locul la TVR de ceva timp. Probabil, ar fi trebuit să plec mai demult, dar fiind mai conservatoare, ca (aproape) orice ardelean –ştiu că e un clişeu, am tot amânat momentul.
Cel mai nou articol Video:
Natalia Pavalachi Pittet, sexolog: Cum discutăm cu copiii și adolescenții despre sex