Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Terapia prin shopping amplifică sentimentul de singurătate

Multe persoane fac cumpărături atunci când se simt deprimate sau singure, dar, deşi acest "tratament" poate îmbunătăţi pe termen scurt starea de spirit, cercetătorii de la Universitatea din Chicago (SUA) susţin că este inutil, amplificând sentimentul de singurătate.

De fapt, alungarea sentimentului de singurătate prin cumpărături poate crea un cerc vicios, în care oamenii cumpără doar pentru că se simt singuri şi continuă să facă acest lucru într-o încercare greşită de a se vindeca de singurătate, informează dailymail.co.uk, citată de Mediafax.

Studiul cercetătorilor americani, publicat în Journal of Consumer Research, a analizat datele oferite de 2.500 de clienţi, pe o perioadă de peste şase ani, autorii lucrării descoperind că, în timp ce singurătatea contribuie la "materialism", cele două au o relaţie bidirecţională.

Definind materialismul ca "importanţa pe care consumatorii o acordă achiziţionării şi deţinerii unor bunuri materiale", studiul susţine că acesta poate afecta relaţiile sociale, determinând amplificarea sentimentului de singurătate.
Aşadar, înainte de a arunca la gunoi toate cardurile de credit, trebuie menţionat că cercetătorii au descoperit că acest cerc vicios se aplică doar în cazul a două subtipuri de materialism - "achiziţionarea unor bunuri ca sursă de fericire" şi "posesia definită ca succes", amândouă amplificând, în timp, sentimentul de singurătate.

Cu toate acestea, dacă oamenii se aşteaptă ca achiziţionarea unei rochii să vindece un sentiment interior de nefericire sau dacă o fac doar pentru a le arăta prietenilor şi colegilor cât de fericiţi sunt, această acţiune ar putea conduce la o stare de singurătate mult mai accentuată decât înainte de sesiunea de cumpărături.

 

 

 

 



Citește și:
Ce se ascunde în spatele dependenţei de shopping?
Shopping online, moda sau necesitate
De ce le place femeilor sa faca shopping?
GANDUL.RO: ANUNȚ OFICIAL! Data la care românii vor merge la...
EVZ.RO: Exploziv! Scandal internațional cu prostituate românce....
CAPITAL.RO: Iohannis a semnat decretul! Banii vor intra direct...
IMPACT.RO: HOROSCOP, sâmbătă, 6 iunie 2020. Vești extraordinare...
EVENIMENTULISTORIC.RO: Doar 10% dintre români mai cred că se poate pierde...
Exclusiv Online - 20.08.2013 Sursă foto: Shutterstock
Ce să mănânci după șase seara ca să nu te îngrași Doctorulzilei.ro Ce să mănânci după șase seara ca să nu te îngrași
Atenție la etichetă! 11 ingrediente periculoase le care le consumi chiar acum Infoactual.ro Atenție la etichetă! 11 ingrediente periculoase le care le consumi chiar...
Patrick a ruinat bucuria logodnei! Uite ce a făcut cu inelul Animalzoo.ro Patrick a ruinat bucuria logodnei! Uite ce a făcut cu inelul
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
ANUNȚ OFICIAL! Data la care românii vor merge la VOT ANUNȚ OFICIAL! Data la care românii vor...
Tragedie în Capitală! Cine era, de fapt,...
Dincă, protejat de șefii penitenciarului!...
Go4it.ro
Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă la fundal. Acum poza e peste tot Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă...
Aceasta este amanta perfectă, spun bărbații...
Era live când a sunat telefonul. A făcut...
ProMotor.ro
Erau atât de drogate că abia stăteau pe scaunul mașinii. Dialog halucinant, filmat de martori după accident Erau atât de drogate că abia stăteau...
TOP 7 mașini care sunt un adevărat DEZASTRU...
Cum se face o înmatriculare pe BULGARIA...
Descopera.ro
Momentul ȘOCANT în care un sat întreg este ÎNGHIȚIT de mare! Furia naturii nu are limite Momentul ȘOCANT în care un sat întreg...
O țestoasă GIGANT a făcut SPECTACOL pe...
Eșec MAJOR pentru Elon Musk! Momentul ȘOCANT...
ULTIMA ORĂ
Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă la fundal. Acum poza e peste tot

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .