Specialiştii avertizează: cariera duce la infertilitate!

Unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este cauzat de faptul că din ce în ce mai multe femei pun pe primul plan cariera, ceea ce duce la amânarea momentului întemeierii unei familii.
13.02.2017
Specialiştii avertizează: cariera duce la infertilitate!

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), 2016 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din 1990 până în prezent. Astfel, s-au născut mai puţin de 190.000 de copii (189.783)  în 2016, conform studiului INS.

Spre comparaţie, în anul 2015 s-au născut 201.023 de copii în România. Precedentele recorduri negative au fost înregistrate în anii 2011 (196.242) si 2014 (195.612).

Faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii este un semnal de alarmă. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este cauzat de faptul că din ce în ce mai multe femei pun pe primul plan cariera, ceea ce duce la amânarea momentului întemeierii unei familii.

Ritmul accelerat al vieţii sociale le determină pe femei să amâne foarte mult momentul conceperii unui copil, astfel încât tot mai multe dintre ele se gândesc după vârsta de 35 de ani să facă primul copil.

Din punctul de vedere al fertilităţii feminine, vârsta este un inamicul numărul 1. Este bine să se ştie că după 30 de ani începe un declin uşor al fertilităţii – ovulele îmbătrânesc şi fertilizează mai greu -, după 35 lucrurile devin din ce în ce mai dificile, iar după 40 de ani curba fertilităţii unei femei scade abrupt.

Dacă la pubertate o femeie are în jur de 300.000 de ovule, pe măsură ce anii trec rezerva ovariană îşi urmează cursul firesc de scădere, făcând din ce în ce mai dificilă conceperea unui copil.

„Cele mai multe dintre pacientele care îmi trec pragul cabinetului au peste 35 de ani. În momentul de faţă, cariera este cauza de infertilitate non-medicală numărul 1 în rândul femeilor. Şi este bine să se ştie că, după 35 de ani, o sarcină pe cale naturală de poate obţine din ce în ce mai greu. Fertilitatea femii depinde foarte mult de vârstă, de aceea ar fi bine ca la 30 de ani femeile să aibă deja un copil. Cariera şi postura de mamă nu se exclud, se pot face la fel de bine amândouă. Dar să ajungi la 35-40 de ani şi să constaţi că nu mai poţi avea copii e un lucru trist şi, uneori, ireversibil”, spune Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru
Paula Rotaru
Senior Editor, [email protected] S-a alăturat echipei Ce se întâmplă, Doctore? în anul 2013. În timp, CSID a devenit a doua sa familie, care cuprinde o mână de oameni pasionați de scris și preocupați ... citește mai mult
Recomandare video
Ce simptome dă cancerul de ficat și cum se tratează