Bianca Poptean: am trecut printr-o operaţie groaznică pentru a scăpa de cancer

Să zicem că ştii pe pielea mamei tale ce înseamnă un cancer la sân în stadiul 4. Şi vine ziua când afli că şi tu ai nişte noduli suspecţi.Tu ce-ai face? Ai avea curajul să intri în valsul înspăimântător al analizelor, testelor cu o teamă ce-ţi va pluti mereu deasupra capului sau te-ai avânta într-o decizie radicală de a îndepărta nu doar nodulii, ci sânii înşişi?

Să zicem că ştii pe pielea mamei tale ce înseamnă un cancer la sân în stadiul 4. Şi vine ziua când afli că şi tu ai nişte noduli suspecţi. Tu ce-ai face? Ai avea curajul să intri în valsul înspăimântător al analizelor, testelor cu o teamă ce-ţi va pluti mereu deasupra capului sau te vei avânta într-o decizie radicală de a îndepărta nu doar nodulii, ci sânii înşişi?

Acum 16 ani, lumea mea s-a dărâmat în momentul în care am aflat că mama mea fusese depistată la nici 50 de ani cu cancer de sân în stadiul 4. Viaţa mea de studentă fără griji s-a prăbuşit într-o fracţiune de secundă. Din sufletul petrecerilor, am ajuns să mă izolez, răzbunându-mă astfel pe un destin nemilos. Ţin minte episoade în care plângeam ori de câte ori vedeam o femeie mai în vârstă decât mama, fie că era vorba de un film sau o simplă plimbare pe stradă. Am fost alături de ea în toate etapele: de la prima puncţie şi biopsie, la scoaterea nodulilor, până la mastectomia totală. Au fost momente critice. Ore întregi de aşteptare la uşa sălilor de operaţie, aflarea rezultatelor analizelor, discuţiile cu medicii care îţi spu la ce ar trebui să te aştepţi. Apoi conversaţii interminabile cu tata dacă să îi spunem sau nu mamei diagnosticul crunt, o furie care te acaparează şi îţi întunecă de multe ori judecata când afli statisticile şi speranţa de viaţă sau clipele acelea în care  eşti nevoită să îi spui adevărul. Au fost momente agăţate în timp, când am avut impresia că vocea mi se distorsiona, că  secundele treceau cu încetinitorul şi tot aşteptam să mă trezesc din acel coşmar. Asta a fost pentru mine primăvara anului 2000, un coşmar. Care a mai continuat cu alte veşti legate de metastaze, analize, alte operaţii, lacrimi, clipe de aşteptare a unor analize ce făceau diferenţa între viaţă şi moarte. Povestea mamei are, însă, un final fericit. Mama a fost şi este o luptătoare care a demonstrat că un diagnostic scris pe un petic de hârtie poate fi contrazis. Ea a privit moartea în ochi şi a reuşit să o învingă!

Anii au trecut, m-am bucurat de fiecare clipă alături de mama, însă n-am luat în seamă recomandarea medicilor ca după vârsta de 30 de ani să îmi fac anual mamografie sau ecografie de sân, ţinând cont de riscul crescut de 25% pe care îl au fiicele sau surorile celor care au făcut cancer de sân. Ba n-am avut timp, ba mă gândeam că nu mi se va întâmpla mie, deşi, recunosc, că aveam momente în care mi-era teamă de a trece şi eu printr-o experienţă similară cu a mamei. În toamna anului trecut, în urma unor probleme ginecologice, am fost îndrumată să fac şi o ecografie de sân. Rezultatul? Un nodul la sânul drept şi mulţi noduli mai mici la sânul stâng. Medicul care a efectuat ecografia m-a liniştit spunându-mi că nu par a fi tumori maligne. Însă, ginecologul a considerat că, mai ales din cauza istoricului medical al mamei, am nevoie de un tratament de 6 luni cu hormoni pentru a le reduce dimensiunea. Mai mult, urma să fac lunar o ecografie de sân pentru a le urmări evoluţia. Faptul că mama avusese cancer de sân în stadiul 4 pare că transforma aceşti noduli – benigni, de altfel – într-o oarecare ameninţare. Am plecat bulversată. Mi-au revenit în minte toate momentele grele prin care a trecut mama. Şi mi-am amintit că acum 10 ani când scriam povestea mea şi a mamei pentru revista Cosmopolitan şi mă documentam pentru o campanie împotriva cancerului la sân, am citit povestea unei tinere de 18 ani, din America. Ea aflase în urma testului BRCA că moştenise de la mama ei gena răspunzătoare cu apariţia cancerului la sân şi hotărâse să îşi facă mastectomie bilaterală urmată de reconstrucţie de sân. Ştiu că m-am gândit atunci că şi eu aş lua aceeaşi decizie dacă ar exista cel mai mic dubiu că aş putea face şi eu cancer. Au urmat zile de discuţii cu medici, cu mama, cu mine însămi. Gândul că aş putea intra într-un dans al ecografiilor, puncţiilor, RMN-urilor, consulturilor m-a îngrozit. Şi ideea că acei noduli se pot transforma în cancer m-a făcut să iau o decizie radicală. Mai întîi, am hotărît să nu mai fac testul BRCA în urma căruia aş fi aflat dacă am moştenit sau nu de la mama gena răspunzătoare de apariţia cancerului la sân. Pentru că din discuţiile cu medicii am înţeles că nodulii puteau deveni maligni şi în lipsa acelei gene. Mi s-a explicat că sunt studii care spun că stresul pe termen lung poate duce la anumite dezechilibre hormonale ce pot provoca, într-un final, şi cancer. Or viaţa mea din ultimii 6, 7 ani fusese una extrem de agitată şi stresată. Aşa că am luat o decizie radicală. M-am hotărât să fac o mastectomie bilaterală urmată de reconstrucţie de sân. Mă îmbărbătam singură şi îmi spuneam că tot timpul mi-am dorit sânii mai mari şi acum aş putea să obţin asta. Întotdeauna am ales să văd partea plină a paharului!

 

Pagina 1 din 5
6 alimente care îţi pot salva viaţa
6 alimente care îţi pot salva viaţa