Psiholog Ioana Niţă Amarandei – ”Copiii unici la părinţi pot fi mai irascibili”

Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor mici? Ce abordare este cea mai potrivită? Au dreptul copiii să fie supăraţi sau furioşi? Un psiholog explică pe larg
Psiholog Ioana Niţă Amarandei – ”Copiii unici la părinţi pot fi mai irascibili”
Psiholog Ioana Niţă Amarandei – ”Copiii unici la părinţi pot fi mai irascibili”, foto 123rf.com

De ce plâng copiii mici? De ce urlă copii mici? De ce sunt supăraţi? Unele dintre întrebările cele mai frecvente ale părinţilor. Cauzele sunt diverse – de durere, de oboseală, de frustrare, de foamne, de supărare, de dor. Am stat de vorbă cu Ioana Niţă Amarandei psiholog specializat în psihologie şcolară şi consiliere educaţională şi vocaţională.


CSÎD: Aşadar, de ce plâng copiii mici?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei:
Să definim ce înseamnă copil mic. Prin copil mic eu înţeleg copil antepreşcolar- preşcolar.  R. Vincent (1972) spune despre acest stadiu de dezvoltare că este ,, vârsta marilor ucenicii,, şi nu greşeşte cu nimic. Anxietatea de separare devine foarte activă în jurul vârstei de 2 ani, când şi ataşamentul copilului faţă de mamă (sau de tată) sau de altă persoana care îl îngrijeşte este foarte mare. Astfel, când aceste persoane lipsesc din preajma copilului perioade mai lungi de timp,  autorii Emil Verzea şi Florin Emil Verzea  (Psihologia Copilului) susţin că se pot produce tulburări în planul afectiv şi relaţional, cu efecte negative şi la vârstele ulterioare. Perioada antepreşcolarităţii şi preşcolarităţii prezintă   caracteristici, normale, de instabilitate emoţional- afective. 

Copiii mici pot plânge, urla, se pot târî

CSÎD: Deci dacă nu este o cauză de tip, foame, durere, oboseală –copii mici pot plânge de dorul părinţilor. Ce se întâmplă apoi cu plânsul?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei:
În jurul vârstei de 2 ani şi jumătate, copilul manifestă impulsivitate, irascibilitate, instabilitate devenind neînţelegător. Apar tendinţe ostile faţă de adult ca urmare a creşterii elementelor de frustrare şi se poate manifesta prin plânsete, ţipete, târâre, refuz de a primi o jucărie, opoziţie faţă de alţii, etc.

CSÎD: Sunt copiii singuri la părinţi mai răsfăţaţi?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei:
Experienţa mi-a relevat o incidenţă crescută  a  instabilităţii afective şi schimbătoare mai accentuată în cazul copiilor unici şi doriţi de părinţi, pentru că nu au modele fraternale la care să se raporteze. Atenţia şi grija exagerată a părinţilor determină o dependenţă crescută faţă de adult şi mai ales de părinţi şi un contact rezervat cu alte persoane.

Pretenţiile exagerate ale părinţilor pot frustra copiii

CSÎD: Greşesc şi părinţii undeva?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei: Pretenţiile exagerate ale adulţilor şi cerinţele repetate insistent îl sensibilizează pe copil şi provoacă tensiuni pe plan afectiv, pe care nu le poate depăşi uşor. Prezenţa unor conflicte între părinţi cu privire la metodele de educaţie a copilului îi provoacă acestuia o stare de frustrare şi anxietate, ce accentuează conduitele cu caracter dificil în adaptare.

Diverse afecţiuni, suprastimularea senzorială pot irita copiii

CSÎD: Ce alţi factori pot stresa copilul?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei:
Alte probleme obişnuite care contribuie la irascibilitatea copilului:   probleme medicale, alergii, reflux gastric, probleme de alimentaţie, dificultăţi de somn, suprastimulare senzorială, dispoziţie afectivă foarte irascibilă – se supăra uşor, abilităţi slabe de organizare, copleşirea datorată limitelor şi schimbărilor, inflexibilitate-inadaptare, atmosfera haotică sau dezorganizată în familie, părinţi nervoşi, deprimaţi sau irascibili, părinţi care se luptă, la rândul lor, cu propria dispoziţie afectivă.

Ioana Niţă Amarandei psiholog specializat în psihologie şcolară şi consiliere educaţională şi vocaţională

Ioana Nita Amarandei, psiholog