Stimulează creativitatea copilului de timpuriu!

Se crede că, până la 10 ani, majoritatea talentelor native ies la suprafaţă. Chiar dacă micuţul vostru nu s-a născut un muzician talentat sau vreun viitor pictor, de la vârste fragede puteţi să-i stimulaţi creativitatea, iar această “misiune” trebuie să dureze până la vârsta maturităţii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Stimulează creativitatea copilului de timpuriu!

Se crede că, până la 10 ani, majoritatea talentelor native ies la suprafaţă. Chiar dacă micuţul vostru nu s-a născut un muzician talentat sau vreun viitor pictor, de la vârste fragede puteţi să-i stimulaţi creativitatea, iar această “misiune” trebuie să dureze până la vârsta maturităţii.

În primele luni de viaţă, bebeluşul trebuie lăsat să aleagă din jucării cât mai divers colorate ca să-i fie stimulat creierul. Iar mai târziu, e ideal ca micuţul preşcolar să asculte poveşti spuse de părinţi şi apoi să fie rugat să repovestească el istorioarele sau să inventeze altele noi.

După 7 ani, când micuţul ştie literele, ca să îi dezvoltaţi puterea creativă ar fi recomandat să îl rugaţi să scrie ce şi-ar dori să îi cumpăraţi, unde şi-ar dori să meargă în vacanţe, cum şi-ar imagina prietenii, părinţii ideali sau serviciul la care se va duce când va fi mare. În felul acesta, aflaţi şi informaţii esenţiale despre felul în care copilul vede lumea, dar îi şi stimulaţi creierul.

De altfel, scrisul este un exerciţiu esenţial pentru gândirea creativă şi nu ar trebui ca micuţul să pună pe hârtie doar ceea ce i se indică la şcoală. Ideal ar fi să-şi descrie gândurile sau emoţiile cât mai des. De asemenea, în discuţiile cu cel mic, misiunea părinţilor este să-l pună în diferite situaţii de viaţă specifice familiei şi să-l roage să inventeze soluţii. În privinţa jucăriilor potrivite pentru copilul şcolar, în nici un caz nu mai sunt de actualitate cele cauză-efect, potrivite pentru copilul mic şi foarte mic.

Uneltele de bricolaj devin acum potrivite, pentru că pot scoate la suprafaţă resurse personale de care copilul nu era conştient. De asemenea, sunt utile jucăriile surpriză precum cele de la Kinder care îl solicită să reconstruiască diverse personaje şi să inventeze jocuri noi care îi lasă imaginaţia să zboare.


 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”