Selectivitatea alimentară la copii: ce e normal și când trebuie să ne îngrijorăm

Selectivitatea alimentară („mofturile”) este foarte frecventă la preșcolari și, de cele mai multe ori, reprezintă o etapă normală de dezvoltare – copilul testează gusturi noi, își afirmă autonomia și trece printr-o fază firească de neofobie alimentară (reticență față de alimente necunoscute) care atinge un vârf între 2–5 ani și apoi se atenuează treptat. 

Selectivitate alimentară la copii (neofobie): diferența între mofturi, PFD și ARFID + strategii de introdus alimente noi.

Ce se consider normal?

• Creștere și dezvoltare normală, fără carențe documentate.
• Mănâncă măcar câte ceva din fiecare grupă (de ex. acceptă cel puțin 1–2 fructe/legume, o sursă de proteine, cereale).
• Selectivitate mai ales față de alimente noi/texturi noi, care se ameliorează cu expuneri repetate și modelaj pozitiv.

Recomandări

Mujdeiul de usturoi, un aliat surprinzător pentru slăbit! Cum să îl prepari când ții dietă

Un medic dezvăluie obiceiul banal pe care-l are în fiecare dimineață. Îmbunătățește semnificativ starea, ești mai…

Când vorbim de tulburare alimentară?

Două entități clinice necesită acordarea atenției:

• Pediatric Feeding Disorder (PFD) – „aport oral afectat, neadecvat vârstei”, asociat cu disfuncții medicale, de nutriție, de abilități de hrănire și/sau psihosociale; necesită evaluare și intervenție multidisciplinară. Conform consensului internațional, PFD este definit ca o funcționare a hrănirii neadecvată vârstei cu impact medical/nutrițional/funcțional sau psihosocial și necesită abordare multidisciplinară (pediatru, dietetician, psiholog, logope­d/terapeut ocupațional).
• ARFID (Avoidant/Restrictive Food Intake Disorder) – restricție/evitare marcată fără preocupări legate de greutate/imagini corporale, care duce la scădere/stagnare ponderală, deficite nutriționale, dependență de suplimente/sondă sau afectare psihosocială. ARFID se diferențiază de „mofturi” prin pierdere/stagnare ponderală, deficite nutriționale sau afectare psihosocială și nu este legat de preocupări despre greutate sau siluetă.

Semnale care ne direcționează spre dietetician, medic/consult de specialitate:

• Curbă de creștere care stagnează sau scade, pierdere în greutate, oboseală, paloare, păr fragil (suspiciune de carențe: fier, zinc, vitamina D).
• Evitare extremă (listă foarte scurtă de alimente), frică de înecare/vărsătură, tuse/înec frecvent la mese, istoric de aspirație sau probleme de masticație/deglutiție.
• Impact major asupra vieții de zi cu zi (mese conflictuale, anxietate ridicată, evitarea activităților sociale legate de mâncare).
• Asocieri cu neurodezvoltarea: la copiii cu autism selectivitatea este mai frecventă, mai severă și mai persistentă. Necesită evaluare țintită și plan personalizat.
• Listă foarte scurtă de alimente (≤10 preparate acceptate constant) sau evitări pe bază de texturi/culori justifică trimitere rapidă către specialist.

Cum introducem treptat alimente noi conform literaturii de specialitate:

1. Expuneri repetate, fără presiune

Acceptarea crește după multe gustări mici repetate (adesea sunt necesare mai multe încercări). Metaanalizele și sintezele sistematice susțin expunerea repetată în copilăria mică, mai ales pentru legume/fructe.

2. Expunerea repetată la cantități foarte mici crește treptat acceptarea și aportul de alimente noi.

Atunci când copilul experimentează degustării repetate poate ajunge și la creșterea aportului. Educația simplă crește „disponibilitatea de a încerca”.

3. Joc senzorial (în afara meselor)

Ateliere cu povești, atingere, miros, joacă tactilă cu legume/fructe cresc disponibilitatea de a gusta și aportul ulterior.

4. Modelajul adultului și rutină previzibilă

Copiii mănâncă mai bine când văd adulți mâncând aceleași alimente și când există program de mese și gustări; presiunea de tip „mai ia două lingurițe pentru mami” este asociată cu rezultate mai slabe.

5. Recompense non-alimentare, mici, pe termen scurt

Autocolante sau laude contingente pe gustare pot crește dorința de a încerca la creșă/grădiniță, folosite temporar și fără constrângere.

Ce să eviți: forțarea/șantajul, insistența prelungită, „o înghițitură pentru X”, distrageri ecran la masă – toate reduc auto-reglarea și pot întări refuzul. Ecranele la masă reduc atenția la foame/sațietate și pot întări refuzul.

Cum implicăm copilul în gătit (și de ce ajută)?

Implicarea în alegerea rețetei, cumpărături, spălat/rupt frunze, amestecat și gătit simplu este asociată cu preferințe mai bune pentru legume și disponibilitate crescută de a încerca:

• Copiii implicați acasă au aport mai mare de fructe/legume și mai multă deschidere către legume noi.
• Programele de gătit la școală și „hands-on cooking” cresc preferințele pentru legume și comportamentele alimentare sănătoase.
• Alegerea rețetei + cumpărături + gătit reduce neofobia în intervenții educaționale.

Sugestii care implică copilul la pregătirea mesei în funcție de vârstă:

• 2–3 ani: spălat fructe/legume, întins cu pensula, presărat.
• 4–5 ani: rupt salată, amestecat, decupaje cu forme.
• 6+ ani: măsurat ingrediente, citit rețete simple, folosit cu supraveghere unelte blânde.

Știați că…?

• Nu există o definiție unică pentru „picky eating”, iar instrumentele de măsură diferă între studii – de aceea procentul raportat în populație variază mult.
• Vârful neofobiei apare în general între 2–5 ani și tinde să scadă ulterior dacă mediul rămâne calm și predictibil.
• Expunerea repetată (de mai multe ori, în porții mici, fără presiune) este una dintre cele mai eficiente strategii pentru legume la copiii mici, confirmată la scară largă în sinteze sistematice și revizuiri.
• Anumite carențe (de ex. fier, zinc, vitamina D) sunt mai probabile la copiii cu selectivitate persistentă – motiv pentru care monitorizarea creșterii și, la nevoie, analizele sunt importante.
• ARFID și PFD pot arăta similar la suprafață cu „mofturile”, dar se diferențiază prin impactul asupra nutriției, creșterii și funcționării zilnice și necesită echipă multidisciplinară.
• La copiii cu tulburări din spectrul autismului, selectivitatea alimentară este mai frecventă și mai severă și poate necesita intervenții senzoriale/behaviorale dedicate.

Mesaj-cheie pentru părinți

Dacă șirul de expuneri fără presiune nu funcționează sau curba de creștere se modifică, solicitați evaluare pentru PFD/ARFID.

Rămâneți calmi, consecvenți și „fără presiune”; oferiți constant alimente variate în porții mici, în compania voastră, după un program previzibil de mese/gustări.

Cereți evaluare medicală dacă apar semnale de alarmă (stagnare ponderală, carențe, teamă intensă de mâncare, evitări extreme, dificultăți de masticație/deglutiție). PFD/ARFID se tratează, dar cu echipă (pediatru, nutriționist/dietetician, psiholog, logoped/terapeut ocupațional). 

• Acest material are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical.

Bibliografie:

1. Ramirez Z, Gunturu S. Avoidant Restrictive Food Intake Disorder. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK603710/
2. Zimmerman J, Fisher M. Avoidant/Restrictive Food Intake Disorder (ARFID). Curr Probl Pediatr Adolesc Health Care. 2017 Apr;47(4):95–103. doi:10.1016/j.cppeds.2017.02.005. PMID: 28532967.
3. Bryant-Waugh R. Feeding and Eating Disorders in Children. Psychiatr Clin North Am. 2019 Mar;42(1):157–167. doi:10.1016/j.psc.2018.10.005. PMID: 30704636.
4. Goday PS, Huh SY, Silverman A, Lukens CT, Dodrill P, Cohen SS, et al. Pediatric Feeding Disorder: Consensus Definition and Conceptual Framework. J Pediatr Gastroenterol Nutr. 2019 Jan;68(1):124–129. doi:10.1097/MPG.0000000000002188.

FOTO: Shutterstock