5 greșeli pe care pacienții cu diabet le fac la micul dejun

Pentru pacienții cu diabet, micul dejun nu trebuie să fie deloc stresant, ba din contră! Poate fi extrem de ușor și delicios, mai ales dacă nu mai faci aceste cinci greșeli comune.
  • Publicat:
5 greșeli pe care pacienții cu diabet le fac la micul dejun
Foto: shutterstock

Micul dejun este momentul ideal pentru a da tonul zilei, în special în cazul pacienților cu diabet. Ceea ce mănânci la prima masă a zilei poate dicta nivelul glicemiei pe întreaga zi, ceea ce impactează dispoziția, nivelul energiei și, evident, starea generală de sănătate. Pentru pacienții cu diabet, micul dejun nu trebuie să fie deloc stresant, ba din contră! Poate fi extrem de ușor și delicios, mai ales dacă nu mai faci aceste cinci greșeli comune.

5 greșeli pe care le fac pacienții cu diabet la micul dejun

Sari peste micul dejun

Dacă ai uitat să mănânci dimineața, nu ai avut timp sau pur și simplu vrei să faci fasting, află că nu este tocmai o idee bună dacă te numeri printre pacienții cu diabet. În primul rând, dacă iei pastile pentru a-ți ține sub control glicemia, când nu iei micul dejun crești riscul de hipoglicemie. Mai mult, acest obicei îți poate afecta apetitul.

Optează întotdeauna pentru mese bogate în proteină și fibre pentru a-ți menține stabilă glicemia pe timpul zilei și pentru a evita complicațiile acestei boli.

Consumi prea puține fibre

Fibrele sunt esențiale în managementul glicemiei și creșterea senzației de sațietate, dar și pentru sănătatea inimii, sistemului digestiv și tractului gastrointestinal. Acestea sprijină producția de acizi grași care joacă un rol esențial în reglarea glicemiei. Potrivit Asociației Americane a Diabetului, pacienții cu diabet ar trebui să consume zilnic între 25 și 38 de grame de fibre.

Pentru a consuma mai multe fibre la micul dejun, optează pentru smoothie-uri, budincă de chia, nuci și semințe sau o salată cu quinoa și kale.

Mănânci carbohidrați rafinați și grăsimi saturate

Micul dejun bogat în carbohidrați precum granola din comerț, brioșe, gogoși și alte produse de patiserie sau pâinea albă și untul conțin puține fibre și sunt bogate în grăsimi saturate. Această combinație duce la creșterea glicemiei și afectează sănătatea inimii.

Atunci când combini carbohidrați rafinați și grăsimi este un dezastru pentru glicemie. Optează, în schimb, pentru iaurt grecesc, fructe de pădure, brânză cottage slabă, cereale integrale și fructe sau legume.

Mănânci prea mult

Dacă atunci când nu mănânci mese consistente poți da peste cap valorile glicemiei, află că și când mănânci prea mult rezultatul poate fi unul similar. După două ore de când ai luat micul dejun, dacă observi glicemia crescută, gândește-te la ce ai mâncat și cât ai mâncat.

Nu uita să incluzi alimente care conțin fibre, proteine și grăsimi nesaturate pentru un mic dejun echilibrat.

Bei suc de fructe

Sucul, chiar dacă e vorba de suc 100% natural, duce lipsă de fibre, iar pentru pacienții cu diabet consumul de fructe duce rapid la creșterea glicemiei. Atunci când glicemia crește prea mult, crește și producția de insulină care duce la îngrășare.

Optează, în schimb, pentru fructul întreg, pentru că acesta conține atât fibre, cât și proteine.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân