Sunt sigure roşiile româneşti din pieţe? Ce zic autorităţile?

Răbdare cu natura şi culturile de legume şi fructe nu mai avem. Însă avem încredere să cumpărăm legume şi fructe din pieţele din România? Sunt sigure?
Sunt sigure roşiile româneşti din pieţe? Ce zic autorităţile?
Sunt sigure roşiile româneşti din pieţe - ce zic autorităţile? foto 123rf.com

În ultima săptămână reţele sociale din România au fost bombardate cu informaţii precum roşiile din pieţele din România vândute în acest moment nu sunt tocmai sigure pentru consum. Iată ce spun autorităţile – conform informaţiilor date publicităţii de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale inspectori au luat probe de tomate româneşti dar şi din alte legume şi fructe de sezon precum cartofi noi sau căpşuni din 485 pieţe agroalimentare şi 152 depozite engross din toată ţara.

Dacă mergi în piaţă în luna mai 2019 e un soi de ziua recoltei. Tot ceea ce îţi doreşti şi ce nu îţi doreşti să vezi – de la maldăre de roşii, castraveţi, cartofi noi, vinete, cireşe, vişine, mere, pere, caise, piersici, mango, lobodă, leuştean, usturoi şi ceapă nouă. Toate proaspete şi apetisante. Ca în reclame. Timid, observi şi câteva tarabe cu răsaduri de roşii. Nouă românilor ne place mult salata de roşii, însă este sigur să o consumăm aşa timpuriu?

Conform experţilor trimişi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării rurale care monitorizează, verifică şi din punct de vedere al nivelurilor maxime admisibile de reziduuri de pesticide legumele, fructele şi verdeţurile comercializate în pieţele din România, da. ”Până la data de 27 mai 2019, la nivel naţional, verificările MADR şi ale Direcţiilor Agricole Judeţene s-au concretizat în: 485 pieţe agroalimentare verificate şi 152 depozite en-gros de legume şi fructe

Autoritatea Naţională Fitosanitară a prelevat până la data de 27 mai 2019 un număr de 141 probe, din care:

  • 80 probe tomate româneşti
  • 61 probe de cartofi noi, ardei, castraveţi, pătrunjel, dovlecei, salată verde, ridichi, căpşune, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi.

Rezultatele analizelor de laborator finalizate până la această dată arată că fructele şi legumele comercializate sunt sigure pentru consum” se arată în comunicatul de presă al MADR.

Ce calitate au însă fructele şi legumele provenite din import?

Conform aceleaşi surse, MADR se fac regulat controale prin sondaj loturile de legume şi fructe provenite din import sau comerţ intracomunitar.Până la 27 mai 2019 controalele ANSVSA şi ANAF au avut următoarele rezultate:

  • 8.885 transporturi de legume/fructe verificate
  • 100.437 tone cantitate totală
  • 248 probe legume-fructe prelevate
  • 116.900 lei  sancţiuni contravenţionale
  • 3,48  tone  cantităţi reţinute de la comercializare

Minimum 40% din produsele din pieţe vin de la producătorii locali

O altă întrebare pe care o avem atunci când mergem la piaţă este – cum pot fi sigur că legumele şi fructele româneşti sunt chiar locale, iar vânzătorii nu au pus doar o etichetă? Tot experţii de la Ministerul Agriculturii ne asigură că legumicultorii autohtoni au acces în pieţele agroalimentare din Bucureşti şi din ţară pentru a-şi comercializa producţia. Mininum 40% din numărul total de tarabe din piaţă este alocat pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizaţi.

 

Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată