Postul negru – după 6 ore de când nu mai mâncăm, încep să se piardă rezervele organismului

  • Publicat:
  • Actualizat:
Postul negru - după 6 ore de când nu mai mâncăm, încep să se piardă rezervele organismului
Foto: Shutterstock

Postul negru este de obicei asociat cu religia, însă uneori poate fi impus de un medic sau de un specialist în nutriție – în cazuri excepționale. În timpul postului, organismul nu mai primește energie prin alimentație, iar după a 6-a oră de post, rezervele organismului încep să fie consumate.

Primele rezerve care vor fi consumate sunt cele glucidice (stocate sub forma glicogenului în ficat şi muşchi), apoi rezervele proteinice ale muşchilor şi cele lipidice ale ţesutului adipos.

Funcţionarea sistemului hormonal este puternic afectat, oprirea secreţiilor de hormoni sexuali, micşorarea secreţiei de insulină şi de hormoni tiroidieni şi creşterea secreţiilor de glucagon şi de cortizol.

Inima, rinichii, pancreasul si tubul digestiv se atrofiază, chiar şi sistemul limfatic, ceea ce duce la o micsorare a capacităţilor de rezistenţă la infecţii.

Decesul survine după 8-10 zile de post complet (fără apă) şi după două luni dacă a fost menţinut consumul de lichide.

Postul sau abtinerea de a mânca nu este o metodă bună pentru a pierde din greutate, deoarece organismul se adaptează reducându-şi consumul energetic şi îşi compensează pierderile energetice din mesele următoare.

Postul negru ar putea fi benefic pentru sănătate

Termenul breakfast (mic-dejun) din limba engleză s-a născut tocmai din juxtapunerea cuvintelor fast (post) şi break (a întrerupe) – tocmai pentru a sublinia că micul-dejun „întrerupe” perioada de post la care e supus corpul în timpul somnului.

Percepţia publicului larg asupra subiectului e, în general, polarizată. Dacă alegi la întâmplare câţiva oameni de pe stradă, o să constaţi că unii consideră benefice perioadele de post, în timp ce alţii, dimpotrivă, cred că acestea sunt nocive pentru organism.

Studiile au demonstrat că perioade de abținere de la mâncare pot îmbunătăți starea de sănătate, în multe cazuri. Cu toate acestea, această practică trebuie urmată după o discuție cu medicul.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân