15 secrete ca sa traiesti mult si bine!

Hrana cat mai simpla, alimente cu adevarat naturale combinate perfect conform retetelor traditionale. Rezultatul? Viata sanatoasa si, drept bonus, longevitate incredibila. Dovada? Se gaseste in secretele culinare ale unor comunitati izolate de lumea moder
  • Publicat:
15 secrete ca sa traiesti mult si bine!
15 secrete ca sa traiesti mult si bine!

In limbajul gerontologic international, longevitatea este termenul in care se inscriu persoanele active chiar si la varsta de 90 ani. Ce se intampla atunci cand acestia procreeaza la 80-90 ani? Sau cand traiesc linistiti pana la 140? De necrezut, dar aceste “performante” nu apartin unor indivizi singulari, de ele sunt responsabile chiar unele popoare ale Terrei. Alaturi de activitatea fizica sustinuta zilnic, aerul ionizat, lipsa poluarii si a stresului, alimentatia detine cu siguranta secretul varstei matusalemice.

Miraculosul ulei de masline
Din nou vechile culturi si civilizatii ofera secrete valoroase oamenilor din zilele noastre. Insula Creta a fost dintotdeauna asociata cu sanatatea si regenerarea, iar din antichitate dieta traditionala a cretanilor a ramas neschimbata. In urma studiilor stiintifice si analizelor statistice, nutritia cretana a demonstrat ca este preocupata de promovarea sanatatii si a longevitatii. Cel mai important rol in bucataria locala il detine uleiul de masline extravirgin.Toata Creta gateste numai cu ulei de masline, inlocuind total untul, margarina sau alte uleiuri. 30% din uleiul de masline produs de Grecia vine de aici, unde cresc peste 30 de milioane de maslini! Si unde fiecare locuitor consuma anual circa 30 de litri. De ce nu ar face-o, cand uleiul de masline este printre cele mai pretioase alimente din toate timpurile? Contrar altor uleiuri, este bogat in acizi rezistenti la oxidanti, diminueaza colesterolul si protejeaza contra aterosclerozei. Cretanii detin dintotdeauna recordul de varsta in Europa si prezinta cel mai mic procent de decese cauzate de boli de inima si afectiuni degenerative.
Gastronomia traditionala, pe langa nelipsitul ulei de masline, consta in cereale, unde secara este vedeta, multe fructe si legume, la fel de multe fructe de mare si leguminoase, intr-o masura mai mica lactate si foarte putina carne rosie.

Kefirul venerabililor armeni si azeri
Cu siguranta, cei mai batrani oameni de pe planeta traiesc de-a lungul muntilor Caucaz. Conform Guiness Book, cel mai faimos a fost azerul Shirali Muslimov, care a murit pe 2 septembrie 1973 la incredibila varsta de 168 ani. Cu toate ca oamenii de stiinta nu au crezut povestea lui, nu au avut incotro si au acceptat certificatele de nastere ale lui Mahmud Eyvazov in etate de 148 ani sau Majid Aghayev nascut in 1835 si decedat la 142 ani!
Zvonuri privind longevitatea popoarelor din Caucaz au atras atentia cercetatorilor rusi inca din 1940: azeri, armeni, abhazi, balkhari, ingusi, ceceni atingeau varste inaintate. Armenii din Nagorno Karabah si oamenii din Azerbaidjan sunt recordmenii de varsta in Caucaz. Aici batranii sunt foarte respectati, au pozitii inalte in familie si nu sunt lasati sa se simta inutili. Arta culinara este deosebita: kefirul este consumat zilnic de catre toata lumea, iar aceasta varietate de iaurt obtinuta din lapte de camila, iapa sau capra are o istorie de mii de ani pe aceste meleaguri. Alaturi de kefir, usturoiul se foloseste in cantitati impresionante. Si nucile, stafidele, mierea si polenul fac parte din complexul de baza al alimentatiei. Legumele si fructele sunt foarte pretuite, iar din „secretul” longevitatii azerilor face parte si Bahmaz – un suc natural din dude albe. Contine mai mult de 30 de vitamine, minerale si aminoacizi si lupta contra colesterolului. In aceste conditii, nu este de mirare ca medicul american Sula Benet a descoperit ca femeile continua sa aiba activitate menstruala cu mult dupa 55 ani, iar barbatii devin tati mandri la 80!

Secretul din caise
Cum ar fi sa traiesti intr-un loc unde cancerul nu exista? Unde orice oftalmolog ar fi somer, iar un cardiolog nu ar diagnostica pe absolut nimeni cu boli de inima? Ei bine acest loc exista! Este valea Hunza din Nord-Estul Pakistanului. Chiar daca aici nu traiesc oameni la fel de longevivi precum cei din Caucaz, cu siguranta cei din Hunza detin recordul celor mai varstnici parinti. Nu demult, autoritatile pakistaneze au inregistrat 23 de barbati care au devenit tati la varste cuprinse intre 84-90 ani. O data cu anii ’60, localnicii Hunza au intrat in vizorul medicinei internationale si rezultatele i-au uimit chiar si pe cei mai sceptici medici.
In valea Hunza, nimeni nu mananca nimic procesat, artificial sau conservat. Totul se consuma cat mai proaspat, singura prelucrare este cea a untului si produselor lactate, precum si uscarea la soare a fructelor si legumelor proaspete. Medicii pakistanezi au stabilit ca un adult din tribul Hunza consuma zilnic circa 1.900 calorii, 50 g proteine, 36 g grasimi si 354 g carbohidrati.
De remarcat ca proteinele si grasimile sunt de origine vegetala. Carbohidratii provin din fructe, legume si cereale, spre deosebire de carbohidratii consumati de occidentali care sunt proveniti in principal din zahar alb si faina rafinata. Dintre toate alimentele, caisele au aici un statut aproape sacru, se consuma in cantitati industriale, crude, prezervate in miere sau uscate la soare pentru iarna. La fel se intampla si cu samburii, care isi gasesc locul in orice fel de mancare, iar femeile Hunza folosesc uleiul brut de caisa drept o excelenta lotiune faciala.
Cercetari de ultima ora evidentiaza efectele miraculoase ale banalelor caise. Sunt foarte bogate in vitaminele A, B si E, precum si in fier, potasiu, fibre naturale; au efecte incredibile, fiind documentate cazuri in care tumori benigne au fost eliminate de pe suprafata pielii cu ajutorul unor simple cataplasme cu caise.
Painea Hunza este la randul ei un aliment care de abia in zilele noastre isi dezvaluie secretele, fiind facuta din faina de orz sau mei, si avand in compozitia sa si nucsoara. Astfel, poate fi pastrata luni de zile chiar si la temperatura si umiditate ridicata, fara a se altera!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”