Mini brioșe cu afine, din doar 3 ingrediente

Iată o rețetă super simplă care să-ți satisfacă pofta de dulce! Ușor de preparat și foarte sănătos, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.
03.11.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Mini brioșe cu afine, din doar 3 ingrediente
Mini brioșe cu afine, din doar 3 ingrediente

Mai mult ca niciodată am tânjit după un desert cald, gata scos din cuptor. Nu sunt fan produselor semi-preparate, ci prefer să le fac cu mânuțele mele și să-mi testez totodată și talentele culinare. Dar ce să vezi, există numeroase prăjituri absolut delicioase care-mi fac cu ochiul, dar pentru care ai nevoie de 10-20 de ingrediente, iar bucătăria devine un adevărat dezastru. Să nu mai punem la socoteală timpul de așteptare. Așa că am descoperit o rețetă simpatică și foarte ușoară din doar cinci ingrediente, pentru a obține mini brioșe cu afine și ovăz.

Ingrediente principale

Clasicul ovăz. Acesta trebuie adăugat într-un blender pentru a obține o făină consistentă. Se poate amesteca foarte ușor cu un piure de fructe sau legume și vine la pachet cu o cantitate generoasă de fibre solubile, importante pentru organism, mai ales că înlocuiesc zahărul și grăsimile care intră în sânge și-ți oferă un plus de energie.

Sos de mere neîndulcit. Sosul de mere este dulce de la natură și nu are nevoie de îndulcitori artificiali. În rețeta noastră, acesta va fi piureul de fructe de care avem nevoie pentru a-l amesteca cu ovăzul.

Afine. Indiferent pentru care variantă optezi, congelată sau proaspete, afinele sunt o sursă excelentă de vitamina K, vitamina C și mangan. De asemenea, sunt o sursă ideală de antioxidanți.

Pe lângă cele trei ingrediente principale, vei mai avea nevoie de câteva pe care deja le ai în bucătărie: sare și ulei de măsline.

Mini brioșe cu afine și ovăz

  • Porții: 12
  • Timp de preparare: 18 minute
  • Total: 25 minute

Ingrediente:

  • 90 grame de ovăz
  • 250 grame de sos de mere
  • 50 grame de afine proaspete sau congelate
  • 2 lingurițe ulei de măsline
  • un vârf de sare

Mod de preparare

  1. Pune cuptorul la preîncălzit la 200°C.
  2. Unge tava de brioșe cu puțin ulei
  3. Adaugă ovăzul în blender până obții o făină consistentă, timp de 1 minut. Adaugă sosul de mere, uleiul de măsline și sarea și amestecă până obții o compoziție omogenă.
  4. Adaugă amestecul într-un bol mediu și adaugă afinele.
  5. Adaugă compoziția în tava pentru brioșe și bagă-le la cuptor pentru 18 minute, până prind o culoare aurie.
Recomandări: