Trei recomandări nutriţionale care pot influenţa pozitiv funcţionarea sistemului digestiv

Vital pentru starea de bine a organismului, buna funcţionare a sistemul digestiv influenţează nu doar greutatea corporală, ci şi imunitatea.
  • Publicat:
Trei recomandări nutriţionale care pot influenţa pozitiv funcţionarea sistemului digestiv

Vital pentru starea de bine a organismului, buna funcţionare a sistemul digestiv influenţează nu doar greutatea corporală, ci şi imunitatea. Astfel, menţinerea sănătăţii sistemului digestiv face parte dintr-un stil de viaţă sănătos. Un element cheie în digestie este, bineînţeles, dieta!

Fibrele, magneziul şi acizii graşi Omega 3 sunt incluşi de nutriţionişti pe lista recomandărilor atunci când vine vorba despre menţinerea în parametri normali a funcţionării sistemului digestiv.

Morcovii, surse de fibre şi magneziu, elemente benefice pentru digestie

Morcovii aduc un aport semnificativ de fibre în organism. O porţie medie de morcov crud, mai exact 128 grame, conţine o cantitate de 4 grame de fibre. Având un conţinut bogat în calciu, fosfor şi magneziu, morcovii ajută organismul la menţinerea oaselor puternice şi a unui sistem nervos sănătos. Potrivit medicilor specialişti, magneziul prezent în aceste legume joacă, la rândul său, un rol important în digerarea grăsimilor şi absorbţia substanţelor nutritive.

Un sistem digestiv sănătos cu ajutorul consumului de peşte

Omega 3 este un compus lipidic necesar pentru sănătatea organismului şi care este prezent în carnea de peşte. Includerea cărnii de peşte (somon, sardine, hering) în meniu poate fi foarte eficientă împotriva problemelor digestive. Consumul cărnii de somon poate asigura 61,2% din doza zilnică recomandată de Omega 3, în timp ce sardinele şi heringul conţin în medie 1 gram de Omega 3 la 100 grame de carne şi ar putea furniza 50% din necesarul zilnic de acizi graşi esenţiali unei bune funcţionări a organismului.

Berea, un posibil aliat pentru buna funcţionare a sistemului digestiv

Potrivit studiilor realizate în domeniu, datorită fibrelor solubile pe care le conţine, berea poate avea un efect benefic asupra sistemului digestiv. Pentru ca efectul să devină posibil, specialiştii pun accentul însă pe moderaţie.

”Berea este o băutură-aliment care prin conţinutul de fibre (solubile) ar putea stimula secreţia de gastrină, colecistochinină, pancreatite, enzime şi acid gastric, substanţe care pot contribui la favorizarea unui tranzit intestinal adecvat. Toate acestea însă pot fi posibile doar în condiţiile unui consum moderat de bere”, afirmă Dr. Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Un consum moderat de bere înseamnă 330 ml/zi în cazul femeilor şi 660 ml/zi în cazul bărbaţilor. 300 ml de bere pot conţine până la un gram de fibre solubile.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân