Organ (donare de)

Punerea la dispoziţie a uneia sau mai multor părţi ale corpului unei persoane, de către ea însăşi sau de către cei apropiaţi, în vederea unei transplantări pe o altă persoană a organului sau organelor diferite.

Donatorul poate fi în viaţă sau în stare de moarte cerebrală. Consimţământul explicit şi clar al donatorului în viaţă este indispensabil în prealabil prelevării şi trans­plantării unui rinichi sau de măduvă osoasă în beneficiul unei rude apropiate care necesită o grefă. O prelevare de organ de la o persoană în stare de moarte cerebrală se face, în general, cu acordul celor apropiaţi sau al familiei, şi doar dacă donatorul nu şi-a exprimat în scris refuzul pe când era în viaţă. Organele prelevate în acest caz pot fi inima, plămânii, ficatul, pancreasul, rinichii şi corneea. Pentru a proceda la operaţie, vitalitatea organelor prelevate trebuie păstrată, adică inima donatorului încă să bată, iar plămânii să fie ventilaţi cu un aparat de respiraţie artificială. Organele donatorului trebuie, de altfel, să aparţină aceluiaşi grup tisular (sau grup H.L.A.) ca şi organele primitorului. Această ultimă precauţie vizează evitarea fenomenelor de respingere. Prelevările se fac, în general, de la subiecţi tineri, victime ale accidentelor pe căile publice, ceea ce creşte proba­bilitatea de prelevare a unor organe sănătoase.

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Mirela Gruia
Absolventă a facultăţii de medicină Carol Davila din Bucureşti, iar apoi cu un masterat in jurnalism si comunicare a lucrat în marketing şi PR şi are peste 10 ani de experienţă în presa scrisă.
citește mai mult
Vezi Termeni medicali în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal