Miozita

Fenomen rar constand in inflamaţie a ţesutului muscular striat.

Cauze sunt diverse: cancer (al bronhiilor, al sânului), conectivită (anomalie a colagenului, sub­stanţa diseminată în ţesuturi), boli autoimune (dereglarea sistemului imunitar), uneori infecţia muşchilor sau efectul nedorit al unui medicament. Daca este de origine infecţioasă (infecţii cu germeni anaerobi) ele pot duce la o necroză a muşchiului sau la o distrugere a fibrelor musculare striate.

Există trei tipuri de miozită.

Polimiozitele – se caracterizează printr-un deficit muscular la rădăcina membrelor (dificultate la ridicarea braţului, la a se ridica de pe scaun, la urcatul scărilor), simetric şi cu evoluţie rapidă.

Dermatomiozitele – intalnit la adulţii şi copiii de preponderenţă feminină, pastreaza specificul unei polimiozita insa este insotita de pleoape purpurii şi umflate, înroşirea feţei, a pieptului, a articulaţiilor membrelor.

Miozită cu incluzii – preponderenţa la subiecţii în vârstă şi la subiecţii mas­culini caracterizata prin  extinderea deficitului muscular la extremităţile membrelor, distribuţie asimetrică şi evoluţie cronică.

Tratamentul constă în administrarea de corticosteroizi, de imunosupresoare şi în plasmafereză (epurarea plasmatică).

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Tags: