Epilepsie

Afecţiune caracterizată prin repetarea cronică de activări bruşte a celulelor nervoase ale cortexului cerebral.

Epilepsii primare idiopatice – fără cauză concreta.

Epilepsi secundare – cauzate de o agresiune cerebrală de origine toxică, metabolică, infecţioasă sau cele cauzate de o tumoră cerebrală.

Epilepsiile generalizate sunt reprezentate de forma majoră şi cea minoră.

Forma majoră se caracterizează printr-o pierdere totală a stării de conştienţă şi prin convulsii durând între cinci şi zece minute. Criza se desfăşoară în trei faze: faza tonică (contracţie intensă a întregului corp şi adesea prin muşcarea limbii), faza clonică (convulsii, secuse bruşte şi generalizate) si faza rezolutivă (respiraţie zgomotoasă, uneori cu eliminare de urina). Bolnavul nu-şi aminteşte nimic din timpul crizei.

Forma minoră (absenţă) apare în general la vârste cuprinse între 4 şi 6 ani şi dispare la pubertate si se manifesta prin pierdere brusca a starii de conştienţă de ordinul secundelor, subiectul este imobil, nu răspunde la întrebări, iar privirea este fixă. Nu are loc o cădere iar criza poate trece total neobservată.

Alte epilepsii generalizate se întâlnesc în encefalopatiile epileptice ale copilului mic, boli în care o epilepsie este insotita de o întârziere mintală.

Epilepsiile parţiale simple nu au loc tulburări de cunoştinţă si se caracterizeaza prin manifestări motorii (convulsii limitate la o regiune, ex. braţ), senzitive (furnicături), senzoriale (halu­cinaţii).

Epilepsiile complexesunt caracterizate de o alterare a conştientei se manifestă prin activitate psihomotorie simplă (mişcări de masticaţie, bătaie din picior) sau mai complexă (fugă) şi de care subiectul nu este constient. Pot exista sindroame psihice (senzaţie neplăcută şi intensă de bizarerie, de deja-văzut, de deja-trăit).

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Vezi în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică