Acid gras (acizi graşi)

Acizii graşi sunt substanţe organice cu caracter chimic slab acid, care intră în constituţia lipidelor. Împreună cu glicerolul alcătuiesc cele mai răspândite grăsimi din natură. Se cunosc mai mult de 300 de astfel de compuşi identificaţi la plante, animale, microrganisme şi om.

În organismul uman, acizii graşi constituie, împreună cu gluci­dele, o sursă preferenţială de energie. Omul, ca şi alte vieţuitoare, îşi resintetizează lipidele proprii, în marea majoritate din grăsimile din alimente, dar şi din proteinele şi glucidele ingerate.

Dietele echilibrate trebuie să conţină acizi graşi saturaţi, dar mai ales nesaturaţi. Produsele lactate şi carnea sunt adesea bogate în acizi graşi saturaţi, solizi la temperatura ambiantă – se digeră şi se absorb mai greu.

Uleiurile vegetale (in, rapiţă, măsline, etc)  şi peştele (bogat în acid omega-3) sunt mai curând bogate în acizi graşi nesaturaţi, lichizi la temperatura ambiantă şi uşor oxidabili, degradându-se repede în contact cu aerul.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica