Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

10 lucruri pe care trebuie să le ştii despre faţetele dentare

Conform Academiei Americane de Stomatologie Cosmetică, 89% dintre pacienţii care au ales tratamente de estetică dentară au observat îmbunătăţiri la stima de sine, iar cei din jur i-au considerat a fi mai atractivi după aceste proceduri.

„Faţetarea dinţilor este una dintre metodelede estetică dentară pe care o utilizez pentru a îmbunătăţi aspectul dinţilor pacienţilor. Faţetele acoperă partea frontală a dinţilor şi suprafeţele decolorate sau neuniforme. Acestea estompează defectele dentare şi fac că dinţii să arate mai sănătoşi şi mai frumoşi”, afirmă dr. Remus Stratulat, medic estetică dentară.

Există câteva aspecte interesante despre faţetele dentare, pe care trebuie să le cunoască orice pacient care îşi doreşte un zâmbet perfect în această primăvară.

Faţetele dentare pot dura mai mult de un deceniu. Rezistenţa faţetelor din ceramică este foarte mare şi păstrând o igienă orală impecabilă ele pot rezista toată viaţa. Singurele riscuri sunt legate de sănătatea dinţilor, sănătate care trebuie menţinută indiferent dacă purtam faţete sau nu.

„Rezistenta faţetelor din ceramică este foarte mare şi păstrând o igienă orală impecabilă ele pot rezista toată viaţa. Singurele riscuri sunt legate de sănătatea dinţilor, sănătate care trebuie menţinută indiferent dacă purtam faţete sau nu. Materialele din care se facfatetele dentaresunt extrem de durabile, nu-şi schimba forma şi nu se colorează, indiferent de alimentaţie”, explică dr. Remus Stratulat.

Se personalizează perfect. Faţetele sunt complet personalizabile pentru a se potrivi hărţii dentare unice a fiecărui pacient. Pentru că rezultatul să fie unul perfect, procedura de aplicare a faţetelor este una complexă şi există etape intermediare de analiză şi probă.

„Culoarea faţetelor nu trebuie întotdeauna să fie strălucitoare, de culoare albă. Dacă se alege faţetarea unui singur dinte, specialistul va potrivi nuanţa acesteia cu culoarea dinţilor existenţi. În cazul în care pacientul doreşte să aibă dantura mai albă, se poate face la cerere o albire profesională”, spune specialistul.

Nu necesită întreţinere specială. În afară de rutină de zi cu zi alcătuită din periaj şi folosirea atei dentare (sau duş bucal), nu este nimic altceva ce trebuie să faci pentru a menţine calitatea faţetelor dentare. Faţetele nu se pun pe toţi dinţii, doar pe cei expuşi când vorbim, zâmbim. În cazul în care dinţii nu se văd atunci când râdem, faţetele nu ne folosesc.

Nu necesită perioada de recuperare. În timp ce cele mai multe proceduri dentare au nevoie de săptămâni de pregătire şi recuperare, tratamentul cu faţete dentare este un proces mult mai rapid, până la 10 zile. Odată ce au fost cimentate, poţi pleca de la medicul specialist în estetică dentară fără nicio problemă, fără a avea restricţii.

Rezistente la colorarea din cauza alimentelor. Datorită calităţii superioare a faţetelor din ceramică, acestea sunt rezistente în mod natural la petele care în mod obişnuit apăreau pe suprafaţa dinţilor. Faţetele sunt, de asemenea, foarte uşor de curăţat şi de obicei nu implică nimic mai mult decât periajul regulat şi corect.

Rezultate rapide. De la pregătirea faţetelor la aplicarea lor sunt necesare doar 2-3 vizite la medicul stomatolog. În comparaţie cu alte proceduri stomatologice, faţetele oferă o soluţie rapidă pentru pacienţii care vor să aibă un aspect frumos al tuturor dinţilor. 

Procedeul nu implică riscuri sau devitalizare. Procedura de aplicare a faţetelor dentare este minim invazivă. Singurul risc este să se decimenteze, însă această problemă se rezolvă uşor, chiar dacă se pierde faţetă. În cazul tratamentului estetic cu faţete dentare nu este necesară devitalizarea dinţilor.

Au rol dublu. Scopul faţetelor nu este doar estetic, ele şi protejează suprafaţa dintelui. Ajută foarte mult persoanele cu smaltul subţire, care acuza durere la stimuli externi, precum băuturi reci sau calde.

„Deşi sunt foarte subţiri, aceste restaurări minunate protejează dinţii de elementele nocive. Dacă înainte se simţea o durere dentară din cauza alimentelor calde sau reci, aceştia vor avea o mai bună izolare după tratamentul cu faţetele dentare”, completează specialistul.

Nu se aplică în cazul afecţiunilor dentare. Dacă ocluzia nu este corectă şi este necesar aparatul ortodontic, nu se aplică faţete dentare.În cazul pacienţilor care suferă de bruxism sever, faţetele se pot sparge de aceea, în general, nu se aplică faţete în această situaţie.

Nu necesită o şlefuire accentuată a dinţilor. În etapa de pregătire, în anumite cazuri, este necesară o minimă şlefuire, astfel încât să se obţină forma ideală a viitoarei danturi.

Citește și:
Faţete de porţelan: ghid de îngrijire pentru un zâmbet perfect
Dinţi frumoşi şi sănătoşi: faţete sau plombe?
Faţete dentare, de ultimă generaţie. Se aplică direct pe dinte, nu mai necesită şlefuire!


Exclusiv Online
Taguri: dinti, fatete

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.