Tumorile testiculare: cauze și tratament

Tumorile testiculare: cauze și tratament

Tumorile testiculare: definiţie

Tumorile testiculare apar, de regulă, în primii doi ani de viaţă sau la debutul adolescenţei, când băieţii intră la pubertate. În majoritatea cazurilor, aceste tumori sunt benigne (poartă denumirea de chisturi epidermoide), deci nu înseamnă cancer testicular, şi nici nu se extind în alte părţi ale corpului, dar este necesară intervenţia chirurgicală pentru înlăturarea lor. După vârsta adolescenţei, majoritatea tumorilor sunt maligne şi metastazează la nivelul ficatului, plămânilor, nodulilor limfatici, creierului sau al măduvei spinării, fiind necesar un tratament prompt de specialitate pentru şanse ridicate de vindecare.

Cauza tumorilor testiculare nu este suficient cunoscută, dar se consideră că îşi au originea în celulele germinale, implicate în producţia de lichid seminal. De asemenea, băieţii care se nasc cu un testicul necoborât (criptorhidie – adică absenţa permanentă a testiculului din scrot) au un risc mai crescut de tumori testiculare.

Există două tipuri principale de celule tumorale germinale: seminoame (acestea se dezvoltă lent şi nu se extind la alte ţesuturi sau cel mult la nodulii limfatici) şi nonseminematoase (acestea stau la baza majorităţii cazurilor de cancer testicular şi determină evoluţia rapidă a tumorilor, metastazându-se şi în alte părţi ale corpului).

Cancerul testicular este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la persoanele de sex masculin cu vârsta între 20 şi 40 de ani, dar poate fi tratat cu succes. Dacă este descoperit în stadii incipiente, rata de supravieţuire după tratament este de peste 95%, arată datele American Cancer Society.

Simptome

Cel mai comun simptom al unei tumori testiculare este apariţia unui nodul nedureros în testicul. Alte manifestări, mai rar întâlnite, sunt:

  • Durere surdă în zona inghinală
  • Disconfort la nivelul testiculelor sau al scrotului
  • Umflarea unui testicul
  • Durere lombară sau în flancuri (în laterale)
  • Durere în cadranul inferior abdominal
  • Creşterea în volum a sânilor (ginecomastie)

Cauze

Deşi cauza principală a cancerului testicular nu este pe deplin cunoscută, specialiştii au stabilit că există patru mari factori de risc ce pot favoriza apariţia acestei afecţiuni:

  • Criptorhidia (un testicul necoborât)
  • Istoricul familial de cancer testicular
  • Istoricul personal de cancer testicular
  • Neoplazia intratubulară cu celule germinale (carcinom in situ)

Alţi factori ce ar putea creşte riscul de cancer testicular sunt: infecţia cu HIV, leziunile suferite la nivelul testiculelor şi înălţimea (bărbaţii mai înalţi au un risc uşor mai crescut de cancer testicular în comparaţie cu bărbaţii mai scunzi).

Diagnostic

Diagnosticul tumorilor testiculare se stabileşte pe baza simptomelor, a examenului clinic, dar şi a testelor cu ultrasunete, a tomografiei computerizate abdominale ori pelviene (în special când este necesară stadializarea cancerului) sau a analizelor de laborator (analize de sânge pentru depistarea anumitor markeri tumorali, precum alfa feto-proteina AFP, gonadotropina corionică umană BHCG, fosfataza alkalină placentară sau dihidrogenaza lactică).

Este contraindicată biopsia percutanată în cazurile considerate grave, deoarece există pericolul diseminării locale sau la distanţă pe cale vasculară. Din acest motiv, poate fi luată decizia rezecţiei limitate, cu păstrarea intactă a ţesutului testicular, sau a orhiectomiei radicale.

Stadiile cancerului testicular sunt următoarele:

  • Stadiul I – cancerul este limitat la nivelul testiculului afectat
  • Stadiul II – cancerul s-a extins la nivelul nodulilor limfatici din abdomen
  • Stadiul III – cancerul testicular s-a extins la plămâni, ficat, creier, măduva osoasă etc.

Cu cât cancerul este descoperit în stadiu mai avansat, cu atât tratamentul este mai dificil, iar prognosticul – mai rezervat.

Tumorile testiculare: tratament

Există trei variante de tratament pentru cancerul testicular, în funcţie de stadiul acestuia. De cele mai multe ori, prima opţiune este cea chirurgicală, care constă în rezecţia unuia sau a ambelor testicule şi a anumitor noduli limfatici din zona apropiată (orhiectomie).

Radioterapia este eficientă mai ales în cazul cancerului testicular cauzat de seminoame. Chimioterapia, în schimb, este necesară în cazul în care cancerul a metastazat. În cazurile severe, chimioterapia poate fi completată de transplant de celule stem.

Autor: Paula Rotaru

Surse: urologyhealth.org, cancer.org

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica