Presbiopia

  • Consultant de specialitate: Simona Ardelean
  • Profesia: medic specialist oftalmolog

Descriere

Presbiopia reprezinta scaderea puterii de focalizare a cristalinului la vederea de aproape.

Cauzele presbiopiei

Cu varsta cristalinul isi pierde elasticitatea si devenind din ce in ce mai rigid, nu isi mai poate bomba suprafata pentru a creste refractia la privirea de aproape.

Este vorba deci despre cu fenomen fiziologic de “imbatranire” a cristalinului care incepe sa se manifeste in jurul varstei de 40 de ani.

Presbiopie – simptome

Trecand de aceasta varsta constatam ca pentru a citi un text este nevoie sa il indepartam din ce in ce mai mult de ochi. Este semnul ca incepem sa avem nevoie de ochelari pentru activitatile de aproape.

Diagnosticul se determina de catre medicul de specialitate (oftalmolog) la un simplu control oftalmologic prin masuratori specifice.

Tratamentul pentru presbiopie

Corectarea presbiopiei se face cu ajutorul ochelarilor, al lentilelor de contact sau uneori pe cale chirurgicala.
Se incepe de obicei cu niste dioptrii mici (cu plus) urmand ca acestea sa creasca progresiv pana la varsta de 60 de ani. Schimbarea ochelarilor se face de obicei la interval de 1,5 – 2 ani.

In cazul pacientilor anterior hipermetropi sau astigmati apare necesitatea unei a doua perechi de ochelari pentru aproape. Exista si posibilitatea inglobarii valorilor de distanta si aproape pe aceeasi rama sub forma ochelarilor bifocal sau progresivi.

In situatia pacientilor anterior miopi, dioptriile de distanta (cu minus) incep sa ii deranjeze la aproape, iar acestia incep sa isi scoata ochelarii la citit. Excesul de dioptrii de care ochiul miop dispune ii permite vederea de aproape fara efort, fara a mai avea nevoie de focalizare.

Pentru pacientii pe care dependenta de ochelari ii incomodeaza foarte tare exista si posibilitatea purtarii unor lentil de contact progresive. Ele au totusi niste limite si nu se preteaza oricarui viciu de refractie, motiv pentru care sunt prescrise destul de rar.

Se cauta si solutii chirurgicale pentru presbiopie prin interventii cu laser asupra coneei. Nu sunt insa unanim acceptate iar rezultatele nu au ajuns inca la nivelul asteptarilor.

Pacientii care se opereaza de cataracta au posibilitatea sa scape de ochelari atat la distanta cat si la aproape  prin inlocuirea cristalinului cu un implant multifocal. La aceasta interventie recurg chiar si pacientii hipermetropi trecuti de 45 de ani care prefer sa renunte la cristalinul natural pentru a nu mai purta ochelari, chiar daca nu au cataracta (inlocuirea cristalinului in scop refractiv).

 

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Cel mai nou articol Video: