Keratoza foliculara (pilara) – cauze, simptome si tratament

Keratoza foliculara (pilara) – cauze, simptome si tratament

Ce este keratoza foliculara (pilara)

Keratoza foliculara (pilara) este o afectiune frecventa, caracterizata de tulburarea keratinizarii la nivelul foliculilor pilosi (firelor de par), cu prezenta de ingrosari rotunde, aspre la palpare mai ales in zona de brate si coapse. Este o afectiune cu componenta genetica, asociata adesea cu uscaciune cutanata, dermatita atopica si alte manifestari de atopie.

Cauzele aparitiei keratozei foliculare

Sunt in mare parte necunoscute; predispozitia genetica este prezenta la 50-70% din persoane. Se manifesta adesea in anotimpul rece, cand uscaciunea pielii este accentuata. Poate fi determinata si de tratamentele folosite in unele cancere de piele, cum ar fi vemurafenibul.
La baza afectiunii sta un exces de keratinizare/depunere de celule moarte in jurul firului de par, care nu reuseste sa ajunga la suprafata pielii. Poate fi insotita de inflamatie locala.

Simptome de keratoza foliculara (pilara)

Boala are o frecventa crescuta in populatie, fiind prezenta la 40% din adulti; se instaleaza la varsta copilariei si se agraveaza la pubertate, devenind mai putin manifesta la varsta adulta. Deranjeaza din punct de vedere estetic, desi pentru multe persoane trece neobservata.

Se caracterizeaza prin prezenta de papule de culoarea pielii, bej sau rosii inflamatorii, de mici dimensiuni, prezente strict cutanat, mai ales pe membrele superioare si inferioare (brate, coapse). La palpare da senzatia de asprime, asemanatoare nisipului. Unele leziuni pot elimina keratina la exprimare; altele imbraca aspect de pustule (culoare albicioasa).

Se descriu si alte forme specifice acestei afectiuni:
– eritromelanoza foliculara a fetei si gatului (modificari de pigmentare, eritem, dopuri de keratina pe fata si gat)
– keratoza foliculara atrofica a fetei (eritem cu zone mici, cicatriceale unde lipsesc firele de par)
– keratoza foliculara spinuloasa decalvanta (scalp)

Diagnostic si analize de laborator

Diagnosticul se pune prin examinarea directa a pielii; prezenta afectiunii la parinti, frati sustine diagnosticul. Biopsia insotita de examen histopatologic se aplica doar in formele atipice, ce pun probleme de diagnostic. 

Tratamentul pentru keratoza foliculara (pilara)

Nu este o afectiune curabila. Exista momente de imbunatatire sau de agravare; devine mai severa in sarcina; are fluctuatii sezoniere sau functie de varsta; aspectul pielii se imbunatateste in sezonul cald si la varsta adulta.

Aplicarea de creme, lotiuni imbunatateste aspecul pielii cu conditia sa fie folosite constant. Vindecarea completa nu este posibila.
Cel mai bine functioneaza preparatele pe baza de acid lactic, alfa-hidroxi acizi, uree, tretinoin, dermatocorticoizi (mai ales pentru formele inflamatorii).

Zona trebuie spalata zilnic, recomandate fiind solutiile de curatare care contin acid salicilic, acid glicolic, peroxid de benzoil.
Terapia fotodinamica, expunerea la UV, dermabraziunea, peelingurile chimice pot fi de ajutor; se pare ca epilarea definitiva in zonele predispuse ar putea fi utila; uneori se incearca modalitati ceva mai invazive de tratament: laser fractionar, laser CO2.

Tratamentul sistemic cu derivati de vitamina A (isotretinoin) in formele severe de keratoza foliculara are rezultatele sunt limitate.
Se recomanda evitarea frictiunii cu hainele si folosirea produselor de spalat agresive, care usuca pielea. Pastrarea unei umiditati optime (peste 40%), baile scurte de maxim 10 minute, cu apa calduta sunt de ajutor.

Prognosticul afectiunii

Prognosticul este in general bun, manifestarile reducandu-se cu varsta; nu exista insa vindecare. Nu exista risc de complicatii. Se pare ca este prezenta in proportie mai mare la persoanele obeze.

Pacientul trebuie sa stie de la inceput ca nu exista niciun tratament care sa te vindece definitiv; afectiunea este cronica, cu perioade de remisiune si exacerbare si poate fi controlata prin aplicarea constanta de creme de ingrijire; expunerea la soare ajuta.
Keratoza pilara nu este contagiosa si nu afecteaza starea generala de sanatate.

 

Sursa foto: www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/ ; © International Journal of Trichology 

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.