De Crăciun, se poartă coafurile naturale şi lejere. Evitaţi cocurile şi tapatul excesiv!

Hairstylistul Cristi Pascu recomandă ca doamnele şi domnioarele să adopte coafuri naturale şi lejere de Crăciun, nicidecum cocurile şi tapatul excesiv, ce transformă lookul într-unul învechit şi scorţos.
  • Publicat:
De Crăciun, se poartă coafurile naturale şi lejere. Evitaţi cocurile şi tapatul excesiv!

Hairstylistul Cristi Pascu recomandă ca doamnele şi domnioarele să adopte coafuri naturale şi lejere de Crăciun, nicidecum cocurile şi tapatul excesiv, ce transformă lookul într-unul învechit şi scorţos.

Specialistul explică în ce mod se poate aranja coafura pentru un aspect îngrijit, conform tendinţelor momentului, dar şi tipului de eveniment la care participăm.

„Doamnele simt intens febra pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, astfel că programările la saloanele de coafură s-au făcut deja de multă vreme. Ca şi direcţie stilistică, recomand ca, mai ales în seara de Crăciun, să se evite coafurile elaborate, cocurile exagerate, tapatul excesiv şi accesoriile metalice”, declară Cristi Pascu.

Pentru seara de Crăciun, Cristi Pascu recomandă o coafură simplă, lejeră, care sa fie complementară ţinutei purtate.

„Lookul natural, lejer şi curat este în trend anul acesta. Se poartă părul uşor coafat, lăsat liber sau prins cu o agrafă ori cu un ac de păr discret. Se poartă buclele uşor retro, mai ales la petrecerile de Crăciun”, spune Cristi Pascu.
Pentru seara de Crăciun, hairstylistul recomandă şi împletiturile, însă într-o formă mai simplă.

„Doamnele pot opta să-şi împletească părul, fie pe lateral, fie la spate, prilej cu care pot folosi ace de păr sau agrafe simple şi preţioase. Nu recomand împletiturile exagerate, de inspiraţie rusească”, mai spune Cristi Pascu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”