Scapa de picioarele umflate

Umflarea picioarelor este o problema des intalnita.
  • Publicat:
Scapa de picioarele umflate
Cum sa eviti umflarea picioarelor

Umflarea picioarelor este o problema des intalnita. Uneori, umflarea nu este altceva decat o simpla manifestare a fortei gravitationale – cand stai prea mult in picioare sau pe scaun, fluidele din corpul tau sunt atrase in jos, spre zona picioarelor, de catre forta gravitationala.

O alta cauza frecventa este insuficienta venoasa, o slabire a valvelor aflate la nivelul venelor din picioare. Prin urmare, presiunea sangelui creste si in tesuturi se infiltreaza lichid.

O sarcina determina, de obicei, umflarea picioarelor, datorita cresterii in greutate si a volumului mai mare de sange necesar sustinerii sarcinii. Pe de alta parte, afectiuni ale inimii, ale ficatului sau rinichilor, conduc la umflarea picioarelor, precum si o afectiune a glandei tiroide.

In absenta uneia dintre afectiunile enumerate mai sus, cel mai important lucru pe care il poti face pentru picioarele tale este sa le ridici pana la nivelul pieptului sau mai sus, de fiecare data cand ai ocazia. Stai intinsa pe pat si pune-ti sub calcaie cateva perne, astfel incat picioarele tale sa fie mai sus decat restul corpului. Acest lucru va stimula circulatia sanguina si va reduce cantitatea de lichid retinuta in picioare. Incearca sa nu stai in aceeasi pozitie o perioada prea lunga de timp sau sa nu stai prea mult timp in picioare.

Chiar si obiceiurile alimentare influenteaza sanatatea picioarelor, iar sarea este principalul inamic cand vine vorba de retentia de apa. Daca sunt umflate, protejeaza-ti picioarele de lovituri, rani sau schimbari bruste de temperatura. De asemenea, nu-ti bandaja picioarele si nu-ti pune sosete foarte stramte pentru ca vor impiedica circulatia normala a sangelui. Iata ce mai poti face pentru a trata picioarele umflate:

– tine-ti picioarele in apa rece cateva minute
– foloseste doua doze reci de suc pentru a-ti rula picioarele pe ele
– foloseste un spray special pentru picioare sau o crema mentolata
– maseaza-ti picioarele pentru a stimula circulatia sanguina.

In afara tratamentului medicamentos prescris de medic, in cazul retentiei de apa cauzate de o afectiune complexa, poti preveni sau diminua retentia de apa urmand unele dintre sfaturile de mai jos, pe care le poti pune in practica destul de simplu:

1. Evita diureticele
Desi aceste medicamente sau suplimente sunt recomandate de catre medic persoanelor cu afectiuni ale inimii, ficatului sau rinichilor, diureticele pot afecta negativ, pe termen lung, retentia de apa.

2. Evita alimentele sarate
Alunele prajite, maslinele, mezelurile sau branzeturile sunt numai cateva dintre alimentele care pot cauza umflarea picioarelor pentru ca sunt de cele mai multe ori destul de sarate. Incearca sa le eviti pe cat posibil. De asemenea, nevoia de a manca sarat se dezvolta in timp, fiind o chestiune legata de educarea gustului.

Daca incepi sa manaci sarat, vei ajunge sa iti doresti alimente din ce in ce mai sarate pentru ca papilele tale gustative nu vor mai percepe la fel de intens gustul sarat. Daca tu esti persoana din familie care gateste, incearca sa prepari alimentele cat mai putin sarate.

3. Exercitiile fizice
Exercitiile fizice ajuta la eliminarea apei din organism prin transpiratie. Odata cu apa, este eliminata si sarea, cea care contribuie la retentia de apa in tesuturi.

4. Lichidele
Desi poti fi tentata sa crezi ca picioarele tale se umfla pentru ca bei prea multa apa, in realitate este exact invers. Un consum adecvat de lichide ajuta la eliminarea apei din tesuturi pentru ca rinichii sunt stimulati sa o elimine, odata cu sarea. Cea mai buna optiune ramane apa plata.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mamoplastia
Mamoplastia
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”