Sfaturi de îngrijire a părului de la hairstylistul vedetelor

Citeşte mai jos un interviu sincer cu unul dintre cei mai cunoscuţi hairstylişti ai momentului.
Sfaturi de îngrijire a părului de la hairstylistul vedetelor

Nu e vedetă sau revista glossy cu care să nu fi colaborat şi nici coafură pe care să nu o fi încercat.

Cifrele sintetizează cel mai bine experienţa Cameliei Negrea: în cei 14 ani hairstylistul a creat mii de coafuri pentru sute de vedete care au fost admirate în zeci şi sute de clipuri sau pictoriale, iar alte câteva mii de cliente au plecat zâmbind după ce Cami le-a făcut să se simtă mai frumoase.

Citeşte mai jos un interviu sincer cu unul dintre cei mai cunoscuţi hairstylişti ai momentului.

CSÎD: Când ai debutat în această industrie?

Camelia Negrea: În urmă cu 14 ani când am vrut să îmi deschid un centru de frumuseţe. Am urmat cursuri de bază în domeniu, am fost fascinată de arta de a aranja părul, de a mixa culori, de cum pot să-i dau formă, textură şi design. Am realizat că asta este ceea ce vreau să fac şi am mers să mă perfecţionez la diferite seminarii şi cursuri (am urmat cursurile academiei Alexander de Paris, Jean Marc Joubert, seminarii cu Patrick Cameron).

CSÎD: Câte vedete ţi-au trecut prin mână?

C. N.: După cum ştii fiecare revistă colaborează la şedinţele foto cu un grup de stilişti experţi în machiaj, hair-styling, vestimentaţie pentru ca vedetele să arate şi mai strălucitoare decât sunt. Cel mai important pentru mine nu este numărul vedetelor cu care am colaborat, ci faptul că, de cele mai multe ori, au plecat încântate de la şedinţa foto, pentru că o vedetă sau alta a avut curajul să meargă pe mâna mea şi să mă lase să-mi pun creativitatea la încercare.

CSÎD: Care au fost cele mai complicate coafuri?

C. N.: Cele mai complicate coafuri sunt cele pe care trebuie să le faci unei vedete care nu are curajul să rişte! Dar, din fericire sunt extrem de puţine. Sunt foarte rare situaţiile în care o cineva ţine morţiş să convingă pe toată lumea că “ştie ea mai bine”, dar sigur, sunt şi excepţii, care vin să confirme regula.

CSÎD: Cum ne sfătuieşti să ne îngrijim părul?

C. N.: Toată lumea ar trebui să înţeleagă că aşa cum îşi protejează faţă şi o hidratează, în aceeaşi măsură trebuie să îşi protejeze şi hidrateze părul. Pentru a-i menţine şi păstra culoarea şi sănătatea, părul trebuie protejat de factorii de mediu (soare, ploaie, vânt, apă din piscină).

Un aspect pe care trebuie să-l avem mereu în vedere este cel al produselor de curăţare şi întreţinere a părului (şampon, balsam sau mască) pe care le folosim. Un păr voluminos, strălucitor şi mătăsos este un simbol al feminităţii şi al atracţiei senzuale. Însă sunt mulţi factori care ne afectează părul şi îl deteriorează: căldura emanată de uscătorul de păr, placă, ondulator, vopsitul şi uneori şi condiţiile din mediul înconjurător, pot duce la probleme ale părului.

Nu trebuie să renunţăm la obiceiurile cosmetice de îngrijire a acestuia, ci doar să nu le folosim în mod abuziv, iar atunci când o facem să ne protejăm părul. Şi nu ar trebui să uităm că sănătatea părului depinde de hidratare, de aportul de vitamine şi minerale şi de alimentaţia echilibrată. Apa este un factor extrem de important şi, bineînţeles, alimentele care conţin.

CSÎD: Cum să ne îngrijim părul vara?

C. N.: În sezonul cald, părul se deshidratează mult mai uşor, deci un aport crescut de apă este binevenit. De asemenea, acesta trebuie acoperit cât mai eficient cu pălării sau eşarfe, pentru a minimiza expunerea la radiaţiile solare. Folosiţi un şampon mai uşor, mai blând, care să nu deshidrateze părul. În momentul în care scalpul transpiră sau secretă sebuum, la acest nivel se depun particule de praf din mediul înconjurător, iar acest fapt determină apariţia mătreţii, de aceea, recomand să vă spălaţi părul ori de câte ori simţiţi că este necesar.

Folosiţi balsam de păr şi mască hidratante pentru a repara şi proteja părul împotriva degradării. Îmi sfătuiesc adesea clientele să aplice masca preferată pe păr atunci când merg la plajă şi să o lase să acţioneze pentru 30 de minute la căldura generată de soare, apoi să se clătească. Astfel, părul va primi o doză optimă de hidratare şi, în acelaşi timp, va fi protejat de apa sărată sau clorinată pe tot parcursul zilei.

Lăsaţi-va părul să se usuce natural, iar dacă acesta nu se aşază aşa cum vă doriţi, împletiţi-l sau prindeţi-l într-o coadă de cal. În acest fel vă protejaţi şi scalpul de acţiunea UVA şi UVB. Uitaţi de uscătorul de păr pentru o perioadă! Găsiţi un prosop bun şi uscaţi-vă părul natural, dacă aveţi timp. Dacă folosiţi totuşi un uscător, setaţi-l la un nivel de căldură scăzută şi încercaţi să reduceţi timpul de uscare. Nu îţi spală părul în fiecare zi!

Fiecare spălare cu şampon va înlătura lipidele protectoare din păr. Foloseşte numai produse special concepute pentru tipul tău de păr. Produsele potrivite conţin mai puţini agenţi spumanţi care usucă, iar conţinutul ridicat de silicon îţi va face părul mai uşor de pieptănat.

Aplică o mască de par cel puţin o dată pe săptămână. Astfel de tratamente îi vor oferi părului tău uscat multă hidratare şi vor înveli suprafaţă acestuia cu uleiuri hrănitoare.