Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Recuperarea după intervenţia de implant mamar

După o intervenţie de mărire a sânilor medicul ne ghidează paşii spre un proces de recuperare.

Chirurgul estetician ne va da câteva instrucţiuni de bază despre efort, odihnă sau întinderi. Intervenţia de implant mamar presupune introducerea unor proteze sub muşchiul pectoral, de obicei, sau deasupra acestuia, în imediata vecinătate a glandei mamare, ceea ce creşte volumul şi îmbunătăţeşte aspectul estetic al sanului.

Pentru această intervenţie se utilizează implanturi mamare de forme şi mărimi adaptate proporţiilor sân-torace.

În primele ore de la operaţie pacienta rămâne în repaos la pat, cu un sutien special; dar după 3-4 ore are indicaţia să se ridice din pat şi să se mobilizeze. Evident că o va face cu grijă, iar după câteva ore majoritatea sunt capabile să se îmbrace şi în 6-8 ore pot pleca acasă. Ridicarea braţelor, cu grijă evident, şi plimbarea uşoară prin casă sunt admise în aceeaşi zi. Recomandăm aplicarea de rece pe piept, care să limiteze eventuala umflare a sânilor, pe centru şi lateral.

“Am avut paciente care operate fiind dimineaţa pe la 8 (intervenţia durează 50 de minute), seara, adică la 12 ore de la operaţie, s-au dus la shopping” ne spune dr. Calin Doboş, chirurg estetician.

Aceste recuperări rapide se datorează unui aparat unic, cu radioplasma, ce nu provoacă deloc arsuri ale ţesuturilor, inflamaţia fiind minimă şi recuperarea deosebit de rapidă.

A 2-a zi e recomandabil să iasă la o plimbare uşoară, iar în 3-4 zile poate începe să conducă maşina. Duşul e permis după câteva zile, dar nu are voie să fie fierbinte pt că poate stimula sângerarea. Pansamentele se schimbă doar de 2 ori, la 7-10 zile interval.

Nici înainte, nici după operaţie nu trebuie să se ingereze aspirină sau alt medicament care o conţine, pentru a nu împiedica coagularea şi poate provoca sângerări.  „Imediat după operaţie recuperarea este relativ rapidă prin metoda cu radioplasma, durerea fiind mică; mai degrabă e o senzaţie de presiune/tensiune care, în majoritatea cazurilor poate fi redusă sau eliminată cu ajutorul calmantelor obişnuite. În timp ce cauterele sau laserele dezvoltă temperaturi de până la 200 de grade, ce provoacă arsuri parcelare, radioplasma dezvolta doar 70 de grade uşor suportate de ţesuturile sanului, şi deci cu o vindecare mult mai rapidă. Firele sunt resorbabile şi nu necesită îndepărtarea lor”., a declarat chirurgul estetician Calin Doboş.

Când ne putem întoarce la muncă

Pacienta se poate întoarce la serviciu după o săptămână de repaus, dacă activitatea nu presupune efort fizic. În general, femeile cărora le-a fost realizată o mărire a sânilor printr-un implant mamar subglandular necesită un timp mai redus de recuperare în comparaţie cu cele care au fost supuse unei intervenţii de implantare mamară submusculara. Însă implantul aplicat sub muşchi rezista mai bine în timp, rezultatul e mai stabil şi mai estetic. "După o intervenţie de implant mamar pacienta îşi poate relua activitatea la locul de muncă la o săptămână după operaţie. Însă acest lucru nu este valabil pentru toate femeile. În unele cazuri recuperarea poate fi mai rapidă (o muncă de birou de ex.)”, precizează dr. Doboş.

Sportul poate fi reluat cam la 1 lună de la operaţie, progresiv: iniţial mişcări uşoare ale picioarelor, la câteva zile se asociază şi cele de trunchi, apoi alergări etc. – proces care durează încă 1 lună. Rămâne ca interdicţie pt 5 luni ridicare de greutăţi care implică muşchiul pectoral, şi extensia mare/maximă a braţelor (volei, tenis etc). De asemenea recomand să nu se doarmă pe burtă 3-4 luni până să maturizeza capsula din jurul implantului.

Când se face sport va trebui să pună un corset/sutien/bustieră care să ţină bine sânii. Sutien fără sârmă e de evitat în viitor, atât apropiat cât şi îndepărtat. Ocazional e permis. Chiar şi noaptea e bine să se poarte un maieu sau o bustieră care să ţină sânii, fără a incomoda la somn însă.

Lunile de după operaţie

În primele luni de după operaţie sânii pot fi sensibili, dând senzaţie de disconfort la mamelon. E un semn că se reface inervaţia locală. De asemenea, sânii vor fi mai umflaţi timp de 2 săptămâni. Poziţia sânilor e iniţial mai ridicată; aşezarea lor durează cam 2-3 luni. Dacă implantul e anatomic, în general nu se recomandă masaj. Dacă în timp chirurgul considera necesar, poate recomanda masaj pt a mai modela poziţia implantului.

Pentru femeile de peste 40 de ani, care au apelat la o astfel de operaţie este indicat să realizeze la fiecare 2 ani o mamografie. Este important  ca la această mamografie să se aibă în vedere faptul ca pacientă are un implant mamar, pentru că acesta poate influenţa rezultatul.



Exclusiv Online - 05.09.2014 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
De ce MOR de coronavirus şi tineri SĂNĂTOŞI? Explicaţiile oamenilor de ştiinţă De ce MOR de coronavirus şi tineri SĂNĂTOŞI? Explicaţiile oamenilor...
O imagine UIMITOARE cu atmosfera planetei Jupiter a provocat o CONTROVERSĂ uriaşă O imagine UIMITOARE cu atmosfera planetei Jupiter a provocat o CONTROVERSĂ...
Berbec Berbec 21 March - 20 April

Luna aprilie este favorabilă întâlnirilor, discuţiilor de afaceri şi chiar schimbărilor, dacă le aveţi în plan. În cazul în care aveţi temeri legate de un examen, de orice natură ar fi acesta...citește mai departe

×

Gandul.ro
HARTA INTERACTIVĂ a cazurilor de coronavirus din România, dar și situația LIVE la nivel global (VIDEO) HARTA INTERACTIVĂ a cazurilor de coronavirus...
Andreea Marin, în lacrimi la GÂNDUL LIVE:...
ULTIMA CINĂ. A murit într-un spital, conectată...
ApropoTv.ro
Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus
Cum să faci faţă singurătăţii în...
Psihologia pierderii locului de muncă în...
ProMotor.ro
Povestea incredibilă a unui Porsche Cayenne fantomă, abandonat în aeroportul din Donețk în plin război Povestea incredibilă a unui Porsche Cayenne...
Cum arată o Dacia Duster după un impact...
Și-a luat un BMW M5 nou-nouț, dar l-a...
Descopera.ro
Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice. ''Este de trei ori mai mare decât TROIA'' Descoperirea SECOLULUI în România, după...
Descoperire ULUITOARE despre un gest sexual...
Google arată de AZI date despre mobilitatea...
ULTIMA ORĂ
"China a ascuns numărul real de morţi şi de infectaţi cu coronavirus". Raport al serviciilor de informaţii americane

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .