Machiaj simplu de primăvară – VIDEO

În acest sezon, orice tip de make-up ar trebui să ofere acea senzaţie de prospeţime, să-ţi lumineze chipul şi să aibă un strop de culoare.
  • Publicat:

În acest sezon, orice tip de make-up ar trebui să ofere acea senzaţie de prospeţime, să-ţi lumineze chipul şi să aibă un strop de culoare.

Am apelat la Andreea Ali, un make-up artist ce reuşeşte de fiecare dată să creeze machiaje luminoase, naturale, cu acel “quelque chose” care captează privirile. Iată care sunt paşii realizării unui astfel de machiaj simplu, tocmai bun de aplicat în această primăvară.

Primul pas: demachiere şi hidratare

Ştiţi deja că machiajul “stă” mai bine pe o piele curată, fără celule moarte, impurităţi ori sebum. “Orice machiaj  aş face încep prin a demachia şi a hidrata tenul. Pentru acest machiaj în special folosesc un primer care are particule iluminatoare, însă şi crema de faţă hidratantă poate fi o baza foarte bună pentru fondul de ten”, spune Andreea Ali care e de părere că rezistenţa fondului de ten depinde şi de câte produse ai aplicat înaintea lui. În concluzie, cu cât ai mai multe produse sub fondul de ten, cu atât acesta va rezista mai puţin. “Ultimul produs aplicat este de cele mai multe ori primul care dispare de pe faţă, aşa că nu încarcă tenul inutil înainte să aplici fondul de ten”, mai spune make-up artistul.  

Pasul al doilea: aplicarea fondului de ten

Fondul de ten pe care l-a folosit Andreea pentru machiajul lui Lori (participantă la concursul Vocea României) este extrem de light, nu are o acoperire foarte mare însă e suficient pentru a uniformiza culoarea tenului. L- aplicat cu un bureţel Beauty Blender, umezit bine înainte,  prin mişcări de tapotare. În cazul în care ai cearcăne sau discoloraţii ale pielii, Andreea îţi recomandă să foloseşti un concealer pentru a ascunde micile imperfecţiuni. “Am folosit pe pomeţi, pe frunte, pe vârful nasului şi foarte puţin pe bărbie o bază cremoasă bronzantă, pentru a da tenului un strop de culoare”, ne-a spus make-up artistul care recomandă să fixezi totul cu pudră. Altfel, machiajul nu va rezista mai mult de o oră. “Investeşte într-o pudră liberă, translucidă, cum e cea de la Laura Mercier şi aplică foarte puţin produs în special pe centrul feţei, acolo unde pielea secretă mai mult sebum.”

Pasul al treilea: atenţie la sprâncene

Sprâncenele sunt extrem de importante aşa că nu le neglija. Ele vor face diferenţa între un machiaj perfect şi unul acceptabil, tocmai pentrucă atrag atenţia asupra ochilor. “Dacă eşti înzestrată cu sprâncene dese, bogase, atunci e suficiente să le piepteni cu o perie pentru sprâncene şi eventual  un gel de fixare care va ţine fierele de păr în loc. În caz contrar, foloseşte o pudra de sprâncene şi trasează linii fine, în locurile unde ai goluri”, recomand[ make-up artistul Andreea Ali.

Pasul al patrulea: primer pentru pleoape

Pentru ca machiajul ochilor să reziste cât mai mult, înainte de a aplica fardul, foloseşte un primer pentru pleoape, care va face ca şi culorile să pară mai vii. Pe pleoapă mobilă poţi aplica doar un strop de culoare. Dacă ai pielea uşor bronzată, atunci pastelurile îţi vor veni de minune! „Lui Lori i-am aplicat pe pleoapa mobilă un roz pal, după care am accentuat ochii folosind un fard într-o culoare neutră aplicat doar în pliu şi pe pleoapă inferioară. Pentru mai multă luminozitate, folose;te un fard uşor sidefat pe centrul pleoapei mobile şi în colţul intern al ochiului. Am rimelat genele cu mascara negru intens şi întotdeauna am grijă să insist în special la baza acestora. Pomeţii i-am accentuat cu un fard de obraz, un roz electric, însă pe piele se vede foarte “deasupra pometelui, foarte puţin pe vârful nasului şi pe arcul lui Cupidon.”

Pentru că e un machiaj de zi, Andreea nu a vrut să folosească nuanţe foarte tări pe buze, aşa că a ales un gloss cu o uşoară tentă de roz pal.

“Pentre o rezistenţă mai mare a machiajului, pulverizează un spray de fixare, care  va “topi” efectul pudrei şi va lasă o piele foarte luminoasă!”

Urmărește CSID.ro pe Google News
5 măști de față pentru pori dilatați
5 măști de față pentru pori dilatați