Dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie estetică: COVID-19 şi operaţiile estetice

Dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie estetică, vorbeşte despre impactul COVID-19 asupra operaţiilor estetice.
Dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie estetică: COVID-19 şi operaţiile estetice

Pe 11 martie 2020, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a caracterizat răspândirea virusului Sars-Cov2 ca pandemie, iar pe 16 martie, România a declarat stare de urgenţă. Din acel moment totul este într-o continuă schimbare, inclusiv sistemul medical, care a amânat unele consultaţii şi non-urgenţele timp de cel puţin 2 luni. Operaţiile estetice, ca multe alte proceduri medicale, nu s-au putut efectua.

L-am invitat pe Dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie estetică, să ne răspundă la câteva întrebări despre impactul pe care îl are noul coronavirus asupra operaţiilor estetice.

Cum a afectat pandemia de COVID-19 operaţiile estetice în România?

După cum bine ştim cu toţii, de aproximativ 4 luni de zile, suntem afectaţi de pandemia de COVID-19 şi, în perioada stării de urgenţă, operaţiile estetice, ca şi unele proceduri medicale, nu s-au putut efectua.

Începând cu jumătatea lunii mai, aceste operaţii s-au reluat şi, după cum spunea un domn, „învăţăm să trăim cu acest virus”, deocamdată. Şi operaţiile estetice în vremea pandemiei, la fel ca celelalte proceduri medicale, sunt supuse la nişte reguli mult mai stricte, de aceea consider că este important ca pacienţii sau viitorii pacienţi să ştie cum decurg lucrurile.

Am observat că unele clinici medicale au implementat cu succes telemedicina în această perioadă. Este telemedicina o soluţie ce poate fi folosită, pe viitor, în practica chirurgilor esteticieni?

Chirurgia estetică, din punctul meu de vedere, nu este o chirurgie pe care poţi sau trebuie să o faci privind pacientul printr-un ecran. Sunt pacienţi care, din diverse temeri, prefera să trimită fotografii sau filmuleţe, refuzat o vizită în cabinetul chirurgului estetician. Personal, sunt unul dintre susţinătorii ideii că operaţiile estetice nu se pot face după poze. Cum poţi să îţi faci o idee clară a unui caz privind doar o fotografie?

În această perioadă, pacienţii intră în cabinet fără aparţinători şi sunt invitaţi să îşi dezinfecteze mâinile, primesc halat, botoşi şi mască. Consultaţia se desfăşoară în condiţii de maximă siguranţă, după ce are loc un triaj epidemiologic la intrarea în clinică. Totul „pe viu”. Repet, pentru a înţelege un caz, trebuie să îl palpezi, să îl vezi, să vorbeşti cu pacientul, să ştii exact ce dorinţe sau probleme are şi să verifici dacă a înţeles procedura medicală prin care urmează să treacă.

În prezent, uşa cabinetului dumneavoastră este deschisă pentru consultaţii şi operaţii estetice. Care este protocolul pe care îl urmaţi pentru siguranţa dumneavoastră şi a pacientului?

Da, atât uşa cabinetului, cât şi linia de programări este sunt deschise. Voi explica cam în ce constă această rigurozitate în ceea ce priveşte responsabilitatea de a nu răspândi noul coronavirus.

După consultaţia iniţială, dacă se decide să facă operaţia estetică, pacientul este programat să facă un set de analize şi, în acelaşi timp, se reface triajul epidemiologic. Dacă este cazul se recomandă şi efectuarea testului PCR care, în general, este gata în 48 ore, pentru a fi în deplină siguranţă atât pacientul, cât şi noi, echipa medicală şi clinică în care are loc intervenţia chirurgicală.

Şi în cazul implanturilor mamare? Ştim că operaţia de mărire a sânilor este cea mai solicitată intervenţie estetică din România?

Acest lucru se întâmplă în cazul tuturor intervenţiilor estetice, fie că e vorba de implant mamar, rinoplastie, liposucţie s.a.m.d..

În clinicile medicale există atât circuite în care pacientul vine, se internează şi merge către sala de operaţie, cât şi circuite inverse, de la sala de operaţie către salon şi către ieşire. Acestea nu se intersectează. Practic, pacienţii care vin şi cei care pleacă, nu sunt în acelaşi areal şi nu se intersectează.

Rinoplastia şi purtarea măştii

Dar în cazul rinoplastiei? Cum se desfăşoară recuperarea, ţinând cont că purtarea măştii este obligatorie în spaţiile închise?

Există unele temeri, ca de exemplu, dacă îţi faci rinoplastie, pe lângă pansamentul pe care îl ai, trebuie să porţi şi o mască. Într-adevăr, dacă eşti în spaţii închise sau acolo unde legea este absolut indubitabilă, trebuie să porţi şi o mască. Însă, acest lucru se întâmplă extrem de rar, pentru că, în momentul în care eşti operat la nas şi ai un pansament, recomandarea este să urmezi perioada de recuperare acasă. Deci nu te urci în autobuz şi nu te duci în spaţii închise să faci cumpărături şi, în afară de casa în care locuieşti, nu prea stai în spaţii închise. Acasă este clar că nu este nevoie să porţi suplimentar o mască pe lângă pansamentul, atela şi meşele care se pun, pentru a acoperi nasul operat. Deci, în cazul pacientului operat la nas, inconvenientul de a pune o mască peste nas, în aceste zile de pandemie, este minim şi poate să dureze câteva minute, în cel mai nefericit caz.

Presupunem că un pacient vine la o consultaţie pentru o operaţie de rinoplastie. Ce ar trebui să ştie acesta, ţinând cont că va trebui să îşi dea masca jos?

În momentul în care consulţi un pacient pentru rinoplastie, îi soliciţi acestuia să îşi dea masca jos, pentru câteva minute, iar tu, ca şi medic, rămâi cu masca pe faţă. În această perioadă, de câteva minute, pacientului i se recomandă să nu vorbească, timp în care nasul este examinat. Ulterior, discuţia despre dorinţele lui şi desfăşurarea operaţiei de rinoplastie se poartă „mască la mască”.

Credeţi că pandemia de COVID-19 va schimba modul în care se vor desfăşura intervenţiile estetice pe viitor?

Nu ştie nimeni, cu atât mai puţin noi, cât va dura această pandemie; unii spun că anul viitor se va termina, alţii spun că va dura mai mult. Părerea mea este că, la un moment dat, va fi o oarecare normalitate, pentru că vom învăţa să trăim cu virusul. Toate rigorile impuse în vremea pandemiei, mă refer la cele în cazul operaţiilor estetice, vor deveni cunoscute şi implementate de toţi medicii. Va fi un lucru foarte clar şi bine inpământenit, cel puţin în această perioadă care nu ştim cât va dura.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Dr. Cristian Nițescu - Medic primar chirurgie plastică și estetică
Dr. Cristian Nițescu este medic primar chirurgie plastică și estetică, doctor în științe medicale și își desfășoară activitatea în cadrul Royal Hospital, fiind și director medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București, timp de zece ani. Are ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”