Ce faci dacă îți cade unghia?

Dacă îți cade unghia, există câteva motive pentru care se întâmplă acest lucru. Așadar, iată care sunt acestea și ce poți face în acest sens.
  • Publicat:
Ce faci dacă îți cade unghia?

Cu siguranță dacă ai trecut printr-un episod de genul primul lucru care ți-a venit în cap a fost „Ce e de făcut?”, bineînțeles întrebare acompaniată și de sentimentul de panică. Așadar, dacă îți cade unghia, există câteva motive pentru care se întâmplă acest lucru. Așadar, iată care sunt acestea și ce poți face în acest sens.

Motive pentru care ar putea să-ți cadă unghia

Te confrunți cu o infecție

O infecție fungică apare atunci când sub unghie sau peste ea apare o ciupercă. Ciupercile apar într-un mediu cald, umed, motiv pentru care cel mai des sunt întâlnite la picior. Mai exact, ciuperca unghiei. Simptomele infecției includ îngălbenirea unghiei, denivelarea ei sau chiar exfolierea. Lăsată netratată, unghia de poate detașa de patul unghial, ceea ce înseamnă că va cădea.

A suferit o traumă sau o lovitură

Dacă nu te confrunți cu o infecție, atunci motivul din spatele căderii unghiei ar putea fi o posibilă traumă. Mai exact, probabil te-ai lovit într-un obiect tare sau ți-a căzut ceva peste unghie. După un astfel de eveniment unghia se înnegrește pentru că se strânge sânge sub ea și apare o presiune. În cele mai multe cazuri, unghia cade în câteva săptămâni.

Alergi mult

O acțiune repetată asupra unghiei piciorului poate provoca o traumă, iar ca rezultat unghia poate cădea. Mai exact, dacă pantoful de alergat te strânge sau unghia este prea lungă, va fi supusă unei agresiuni. Maratoniștii se confruntă des cu această problemă, la fel și persoanele care optează pentru o încălțăminte prea strâmtă.

Ce faci dacă îți cade unghia?

Dacă îți cade unghia și sângerezi, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să pui presiune pe acea zonă până oprești sângerarea. Mai apoi, curăță zona afectată cu apă și săpun și aplică un antibiotic pentru a preveni infecția, iar apoi acoperă rana deschisă cu un bandaj. Menține zona curată și acoperită până când rana se închide și se vindecă. Dacă există tăieturi sau răni deschise sub piele în urma căderii unghiei, trebuie să ții pielea foarte curată și zona acoperită pentru a preveni pătrunderea bacteriilor în piele și producerea infecțiilor. Dacă apare infecția, vizita la cabinetul medicului este imperios necesară!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân