5 semne că folosești o cremă de față care nu ți se potrivește. Dacă apar aceste modificări pe piele, e timpul să schimbi rutina de îngrijire!

Tenul are nevoie de o hidratare corespunzătoare pentru a arăta impecabil. Cea mai rapidă modalitate prin care îi poți oferi pielii tale hidratarea dorită este să aplici o cremă potrivită.
  • Publicat:
5 semne că folosești o cremă de față care nu ți se potrivește. Dacă apar aceste modificări pe piele, e timpul să schimbi rutina de îngrijire!
Sursa foto: Shutterstock

Rutina de îngrijire a tenului diferă de la o persoană la alta, însă crema de față nu poate lipsi. Când dedici timp și investești în anumite produse, vrei să te asiguri că acestea sunt de ajutor pentru pielea ta, nicidecum că îi fac mai mult rău. Dacă ai observat anumite modificări la nivelul pielii, s-ar putea ca acestea să indice faptul că ar trebui să schimbi crema hidratantă în cel mai scurt timp posibil.

Iată semnele cărora trebuie să acorzi atenție și care îți indică faptul că tenul tău are nevoie de o schimbare în rutina de îngrijire.

Roșeață

Există diferite motive pentru care te poți confrunta cu roșeață și erupții pe piele. Este posibil să fii alergică la un ingredient din crema hidratantă, de cele mai multe ori la parfumul din aceasta.

„Persoanele cu tenul sensibil ar trebui să folosească creme hidratante blânde cu pielea și fără parfum. Chiar dacă atracția pentru cremele care conțin retinol și hidroxiacizi este mare, acestea au un efect exfoliant asupra feței și nu sunt deloc recomandate pentru persoanele cu piele sensibilă”, spune medicul dermatolog Corey L. Hartman.

Dacă observi o erupție în zona sprâncenelor sau a nasului, s-ar putea să te confrunți cu dermatită seboreică, o problemă care se tratează cu produse dermatocosmetice special formulate.

O afecțiune comună numită rozacee ar putea fi, de asemenea, cauza înroșirii pielii tale. O cremă hidratantă pe bază de ceramide poate fi soluția la această problemă.

Uscăciune

Dacă pielea ta este foarte uscată chiar și după aplicarea cremei hidratante, este timpul pentru o „actualizare” a dulăpiorului cu produse cosmetice. Senzația de strângere a pielii este primul semn de uscăciune, iar machiajul care arată „crăpat” este un alt indiciu. Petele uscate care au o culoare mai închisă decât restul feței sunt semne majore că pielea ta are nevoie de mai multă hidratare, atât din interior (deci bea mai multă apă!) cât și din exterior.

Evită folosirea excesivă a produselor exfoliante și mizează pe seruri sau creme care au în compoziție uleiuri minerale sau vaselină, care este intens hidratantă.

Acnee

Dacă pielea ta este predispusă la acnee, ar trebui să încerci o cremă hidratantă mai ușoară sau un ser ori un gel pe bază de apă și acid hialuronic. Evită produsele care conțin ulei, deoarece contribuie la înfundarea porilor și agravează acneea.

Ten gras

Dacă observi că pielea ta strălucește tot mai mult pe parcursul zilei, este posibil ca vinovata să fie crema prea hidratantă. Un produs cosmetic care conține acid glicolic sau acid salicilic poate fi de mare ajutor în contracararea excesului de sebum. Ca și în cazul tenului acneic, ar trebui să folosești creme hidratante pe bază de apă, nu ulei.

Puncte de grăsime

Dacă vezi mici umflături albe pe față, trebuie să știi că acestea se numesc milia și sunt, de fapt, puncte de grăsime. Ele apar din cauza folosirii unei creme mult prea grasă, care încarcă porii și predispune la apariția coșurilor, punctelor negre și a celor albe. Pielea de pe față este mai sensibilă decât cea din alte părți ale corpului, așa că ar trebui să folosești întotdeauna produse destinate strict utilizării faciale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân