5 reguli esenţiale de îngrijire a pielii, vara

Vara, expunerea la soare poate fi chiar periculoasă pentru piele. Iată 5 paşi esenţiali în rutina zilnică.
  • Publicat:
5 reguli esenţiale de îngrijire a pielii, vara
FOTO: 123rf.com / 5 reguli esenţiale de îngrijire a pielii, vara

Chiar dacă ne pregătim de vacanţă, nu trebuie să neglijăm ritualul de frumuseţe. În continuare trebuie să avem grijă de pielea noastră, să îi dedicăm timp pentru a o menţine sănătoasă şi cu un aspect cât mai frumos. Pentru asta este suficient să respecţi 5 reguli simple, indiferent cine eşti şi unde te afli în această vară.

Curăţarea zilnică. Trebuie să ne privim tenul ca pe o bijuterie preţioasă, care necesită o curăţare profesională. Obişnuim să facem investiţii destul de mari atunci când vine vorba de produsele de îngrijire sau de înfrumuseţare, dar ca acestea să fie eficiente, pielea trebuie să fie perfect curată. Pentru că noile tehnologii ne uşurează rutina zilnică de îngrijire a pielii, putem lăsa ştiinţa să fie de partea noastră şi să aducem tehnologia chiar acasă. Una dintre cele mai bune investiţii pe care le poţi face este un dispozitiv de curăţare facială. Pe piaţă găsim o gamă variată, cu tot felul de specificaţii care ne ajută să creăm o rutină adaptată tipului nostru de ten.

Pentru un bronz uniform este necesară exfolierea. O piele îngrijită poate rezulta bronzul mult visat. Înainte de expunerea la soare exfoliază corpul de două ori pe săptămână cu un gel de duş abraziv şi mizează pentru formule delicate pentru exfolierea tenului. Şi dacă ai impresia că bronzul se va diminua, stai fără grijă, acesta va fi chiar mai intens.

Fotoprotecţia. Factorul de protecţie ne ajută să protejăm tenul de radiaţiile UV. În lipsa acestuia, apare înroşirea pielii care poate duce la leziuni, pete, riduri şi o îmbătrânire accelerată. Dermatologii recomandă folosirea unui produs cu SPF cel puţin 30.

Regenerează. Nu există bronzare 100% sigură şi fără efecte colaterale. În momentul în care te expui razelor UVA şi UVB pielea ciocolatie indică o traumă. Din fericire, utilizarea cremelor de protecţie şi îngrijirea after sun, limitează efectele dăunătoare ale soarelui pe pielea nostră. Dupa fiecare zi de plaja, aplică pe pielea curată o crema cu efect reparator ce hidratează, calmează şi redă elasticiatea. Nu uita să bei cât mai multă apă, pentru un efect de hidratare din interior.

Mai putin machiaj, mai multa stralucire. O piele frumoasă este cel mai reuşit machiaj. Vacanţa este momentul perfect să renunţi la machiaj (sau să îl reduci la un mascara şi ruj) şi să laşi doar bronzul să îţi contureze trăsăturile. Secretul să menţii pielea suficient de hidratată este să alegi formule uşoare de demachiere şi curăţare ce nu usucă sau agresează tenul, chiar şi atunci când este mai dificil de îndepărtat crema de plajă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Părul creţ: acasă şi la salon
Părul creţ: acasă şi la salon
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”