Dr. Raed Arafat

Raed Arafat este medic specialist de Anestezie Terapie Intensivă, român de origine palestiniană, care a înfiinţat şi coordonat SMURD. În prezent este medicul coordonator al staţiei SMURD Târgu Mureş, cel mai modern centru de urgenţă din România.

Distincţii

În anul 2003 primeşte Ordinul National „Pentru Merit” în gradul de Cavaler acordat pentru întreaga activitate ştiinţifică şi de cercetare, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în România.

În noaptea de 31 decembrie 2005, cu câteva minute înainte de noul an 2006, pe scena amplasată în faţa Teatrului Naţional, Raed Arafat este decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer, pentru eforturile depuse în salvarea oamenilor la inundaţii şi pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieţilor a numeroşi români.

În 2010, a fost numit profesor invitat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Pe 30 iunie 2012 a fost desemnat membru de onoare al Academiei Americane de Medicină de Urgență, pentru sprijinul acordat la dezvoltarea acestui sistem primind și premiul pentru "leadership" (talentul de conducător).

La 1 martie 2013, Raed Arafat a fost decorat de Casa Regală a României cu distincția „Nihil Sine Deo”, pentru modelul profesional pe care îl promovează.

Raed Arafat, despre moarte: „Sper să vină cât mai târziu”

Raed Arafat, despre moarte: „Sper să vină cât mai târziu”

Invitat în podcastul „Altceva” cu Adrian Artene, Raed Arafat a vorbit despre moarte, menționând că speră să vină cât mai târziu.