Dr. Mirela Hățiș

Mirela Hăţiş este medic psihiatru cu specializare în pediatrie şi un interlocutor empatic, așa cum se declară chiar ea. În prezent, d-na poate fi găsită în cadrul Centrului Medical Bellanima.

Educație și formare

Universitatea București

Master's degree, Prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri  2017 - 2019

Alianța pentru Copil și Familie

          Licențiate degree, Terapie de familie și de cuplu 2016 - 2019

Facultatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș", Timișoara

          Licență, Medicină Licență, Medicină 2008 - 20142008 - 2014

Experiență profesională
Medic Specialist Psihiatrie Pediatrică

Centrul Medical BellanimaSeptembrie 2019 - Prezent 
Medic Specialist Psihiatrie Pediatrică

Spitalul de Psihiatrie Titan "Dr. C-țîn Grigore:, București

În urmă absolvirii examenului de specialitate cu media 9,67, de la începutul anului lucrez că medic specialist în cadrul Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică al Spitalului de Psihiatrie Titan “Dr. Constantin Gorgos”. Lucrând pe secția cu paturi, mă confrunt zilnic cu patologii diverse, de mare complexitate.

Medic rezident Psihiatrie Pediatrică

Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", București

Timp de 4 ani, m-am aflat în stagiile de pregătire, că medic rezident venind în contact cu copii și adolescenți cu probleme de sănătate mintală și cu familiile acestora. Printre stagiile urmate se numără "Psihiatria copilului și Adolescentului", "Psihiatria și psihoterapia copilului și Adolescentului", "Pediatrie", "Neurologie Pediatrică".

 

 

Divorțul în pandemie, explicat de dr. Mirela Hățiș

Divorțul în pandemie, explicat de dr. Mirela Hățiș

Dr. Mirela Hățiș, medic specialist psihiatru și psihoterapeut, explică modul cum divorțul afectează psihicul și cum a crescut rata separărilor în pandemia.