Dr. Gabriel Cojocariu

Dr. Gabriel Cojocariu este cofondator al Clinicii Dentville din București, fiind recunoscut pentru răbdarea și atenția cu care explică pacientului în detaliu diagnosticul și planul de tratament propus.

A absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A continuat specializarea în domeniul implantologiei și chirurgiei orale participând la numeroase cursuri, atât în România (Competența în Implantologie Orală sub atenta coordonare a Prof. Universitar Dr. Sîrbu Ioan) cât și în străinătate.

În anul 2016, Dr. Gabriel Cojocariu obține titlul de Master of Science in Oral Implantology în cadrul Universității Gugliemo Marconi din Roma, Italia în colaborare cu Istituto Stomatologico Toscano, sub coordonarea renumitului chirurg Prof. Dr. Ugo Covani, cu lucrarea de dizertație numită „Implant-prosthetic treatment for total edentulous pacient” .

În anul 2019 participă la programul de pregătire în chirurgie orală organizat de GIDE Dental Insitute, în colaborare cu Loma Linda University din Statele Unite, unul din cele mai prestigioase programe de pregătire în implantologia orală.

În prezent, Dr. Gabriel Cojocariu este doctorand în cadrul departamentului de Implantologie Orală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” sub coordonarea Prof. Dr. Augustin Mihai.

Date de contact:

Adresă clinică: Strada Dumitru Zosima 91 - Sector 1 București

Website: https://dentville.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/dentville.ro/

Telefon programări: 0743 368 422

E-mail: [email protected]

Ce trebuie să știe pacientul care a pierdut mai mulți dinți și are nevoie de tratament cu implanturi dentare și adiție de os

Ce trebuie să știe pacientul care a pierdut mai mulți dinți și are nevoie de tratament cu implanturi dentare și adiție de os

Pentru pacienții care se confruntă cu această problemă, tratamentul cu implanturi dentare și adiție de os poate fi soluția ideală pentru a restabili funcționalitatea și aspectul natural al dinților.