Un tratament folosit în prezent pentru diabetul de tip 2 ar putea avea un rol important și în protejarea sistemului cardiovascular. Cercetătorii au descoperit că sotagliflozinul, o substanță activă administrată anumitor pacienți, poate influența formarea cheagurilor de sânge. Acestea sunt responsabile pentru numeroase cazuri de infarct și accident vascular cerebral (AVC).
Rezultatele cercetării aduc informații noi despre modul în care acest medicament acționează în organism. Efectele observate nu se limitează la controlul glicemiei. Substanța pare să influențeze și activitatea trombocitelor, celulele sanguine implicate în coagulare.
Studiul a fost realizat de o echipă de specialiști de la Michigan Medicine, parte a Universității din Michigan. Rezultatele au fost publicate în revista științifică Journal of Clinical Investigation.
Una dintre cele mai importante observații ale cercetătorilor a fost legată de capacitatea medicamentului de a limita apariția cheagurilor de sânge.
În experimentele efectuate pe șoareci cu vase de sânge afectate, sotagliflozinul a redus formarea acestora cu aproximativ 60%.
Pentru comparație, empagliflozinul, un alt medicament utilizat în tratamentul diabetului, a avut un efect mult mai mic. Reducerea observată în cazul său a fost de aproximativ 5-10%.
Oamenii de știință au constatat și că sotagliflozinul diminuează activitatea excesivă a trombocitelor. Aceste celule au un rol esențial în oprirea sângerărilor. Ele se adună în zona unui vas de sânge deteriorat și contribuie la formarea unui cheag.
Problemele apar atunci când acest mecanism este activat în mod exagerat. Cheagurile se pot forma în interiorul arterelor și pot bloca circulația sângelui.
Dacă un astfel de blocaj afectează arterele care alimentează inima, poate apărea un infarct. Dacă este întreruptă circulația către creier, consecința poate fi un accident vascular cerebral.
Sotagliflozinul este cunoscut și sub denumirea comercială Inpefa. Face parte din categoria medicamentelor care inhibă proteinele implicate în transportul glucozei în organism.
Diferența față de alte tratamente din aceeași categorie este modul în care acționează.
Medicamente precum empagliflozinul (Jardiance) și dapagliflozinul (Forxiga) blochează în principal proteina SGLT2. Aceasta are un rol important în procesul prin care rinichii reabsorb glucoza. Sotagliflozinul acționează însă asupra a două proteine: SGLT1 și SGLT2.
Proteina SGLT1 se găsește și în alte țesuturi ale organismului, nu doar la nivelul rinichilor. Cercetătorii cred că această particularitate ar putea explica efectele suplimentare observate asupra sistemului cardiovascular.
Studiile clinice au arătat deja că medicamentele din această categorie pot aduce beneficii inimii. În cazul sotagliflozinului, oamenii de știință au vrut să afle dacă acțiunea asupra ambelor proteine oferă o protecție suplimentară, conform scitechdaily.com.
Michael A. Holinstat, unul dintre coordonatorii cercetării și profesor la Facultatea de Medicină a Universității din Michigan, a explicat că un tratament care influențează atât riscurile asociate diabetului, cât și pe cele cardiovasculare ar putea avea o importanță deosebită pentru pacienți.
Pentru a înțelege mai bine efectele substanței, cercetătorii au analizat probe de sânge provenite de la voluntari sănătoși și de la persoane diagnosticate cu diabet de tip 2.
Au fost comparate efectele sotagliflozinului cu cele ale empagliflozinului. Rezultatele au indicat că primul medicament reduce semnificativ activarea trombocitelor și tendința acestora de a se grupa. În cazul empagliflozinului, efectul a fost mult mai redus sau chiar absent.
Această observație este importantă deoarece agregarea excesivă a trombocitelor poate favoriza apariția unor cheaguri periculoase.
Eugene Chen, medic și profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea din Michigan, a explicat că blocarea exclusivă a proteinei SGLT2 nu pare suficientă pentru a produce același efect asupra trombocitelor.
Prin urmare, sotagliflozinul ar putea avea un mecanism de acțiune mai complex decât se credea inițial.
O altă etapă a studiului a urmărit să stabilească dacă blocarea proteinei SGLT1 este suficientă pentru a explica reducerea formării cheagurilor. Pentru acest lucru, oamenii de știință au eliminat genetic proteina respectivă din trombocitele unor șoareci.
Modificarea a dus la o reducere de aproximativ 40% a formării cheagurilor. Totuși, efectul nu a fost la fel de puternic precum cel observat după administrarea sotagliflozinului.
Nici mizagliflozinul, un medicament care blochează selectiv SGLT1, nu a reprodus în totalitate rezultatele obținute cu substanța analizată. Acest lucru sugerează că există și alte mecanisme biologice implicate.
O ipoteză luată în calcul vizează celulele endoteliale. Acestea formează stratul interior al vaselor de sânge și intră în contact direct cu trombocitele care circulă prin organism.
Cercetătorii trebuie să stabilească dacă interacțiunea dintre aceste celule și trombocite contribuie la efectul observat. Bertram Pitt, profesor emerit de medicină internă și coautor al studiului, a atras atenția că blocarea mai intensă și mai selectivă a proteinei SGLT1 poate provoca probleme digestive. Din acest motiv, modul în care acționează sotagliflozinul merită analizat în continuare.
O altă întrebare importantă este dacă medicamentul ar putea fi util și pentru pacienții care nu suferă de diabet.
În Statele Unite, sotagliflozinul este aprobat pentru anumite categorii de adulți cu insuficiență cardiacă. Este utilizat și pentru reducerea unor riscuri cardiovasculare la persoanele cu diabet de tip 2, boală cronică de rinichi și factori suplimentari de risc cardiovascular.
Noile rezultate îi determină pe cercetători să analizeze și alte posibile utilizări. Printre afecțiunile care ar putea fi investigate se numără boala cronică de rinichi și fibrilația atrială. Aceasta din urmă este o tulburare de ritm cardiac care poate crește riscul formării cheagurilor și al accidentului vascular cerebral.
Sursa foto: shutterstock