Adopți o oaie și primești brânză acasă timp de 6 luni. Cum funcționează programul

Românii ar putea adopta simbolic o oaie și primi brânză acasă timp de șase luni. Programul care ar putea include și vaci, stupi de albine și pomi fructiferi.
  • Publicat:
Adopți o oaie și primești brânză acasă timp de 6 luni. Cum funcționează programul
Adopți o oaie și primești brânză acasă timp de 6 luni. Cum funcționează programul

Românii ar putea alege o oaie de la un fermier și ar putea primi brânză acasă, în tranșe lunare, timp de șase luni, fără să fie nevoiți să îngrijească animalul sau să meargă la stână. Programul este pregătit de o platformă românească, care vrea să extindă ulterior sistemul și la vaci, stupi de albine și pomi fructiferi. Primele teste sunt programate cel târziu în noiembrie 2026.

Să ai propria oaie fără să locuiești la țară și fără să mergi vreodată la stână. Ideea ar putea deveni realitate printr-un program care le va permite consumatorilor să aleagă simbolic un animal de la un fermier și să primească brânză acasă, lună de lună, timp de șase luni. Inițiativa este pregătită de Hambar, o platformă românească prin care consumatorii pot cumpăra alimente direct de la micii producători locali. Sistemul de adopții presupune plata în avans a unei cantități de produse, care sunt apoi livrate în mai multe tranșe.

Nu este vorba despre preluarea animalului sau despre obligația de a-l îngriji, ci despre o modalitate de a cumpăra anticipat produsele obținute de la acesta.

Alin Șerban, unul dintre fondatorii platformei, a explicat pentru Economica.net că prima adopție ar urma să fie testată cel târziu în noiembrie 2026. „Sperăm să avem prima adopție de o oaie cel mai târziu în noiembrie”, a declarat antreprenorul. Dacă primele teste vor avea rezultatele așteptate, programul ar urma să fie extins în 2027 și la alte produse agricole.

Citește și: Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii

Cum vei putea adopta o oaie și primi brânză acasă

Sistemul va permite alegerea unui animal identificabil, prezentat pe platformă prin fotografii și un nume. De exemplu, dacă un cioban are 1.000 de oi, Hambar ar putea selecta 100 dintre ele pentru program. Fiecare animal va fi fotografiat, va primi un nume și va fi prezentat potențialilor clienți, care vor putea alege oaia pe care doresc să o adopte simbolic.

După alegerea animalului, cumpărătorul va decide ce cantitate de brânză dorește să plătească în avans. Printre variantele luate în calcul de fondatori se numără șase, zece, 12 sau 15 kilograme.

Brânza va fi livrată în mai multe tranșe, pe parcursul a șase luni. Astfel, în loc să cumpere de fiecare dată produsul din magazin, clientul îl va primi periodic direct de la fermierul ales. Deocamdată, prețul adopției nu a fost anunțat, iar programul nu este disponibil pentru comenzi. Detaliile finale urmează să fie stabilite după testarea sistemului.

Ce alte animale și plante vor putea fi adoptate

Dacă programul dedicat oilor va funcționa conform planului, Hambar vrea să extindă inițiativa și la alte produse agricole.

Printre variantele luate în calcul se numără:

  • Vaci – cumpărătorii ar urma să plătească în avans pentru produse lactate.
  • Stupi de albine – adopția simbolică ar permite primirea mierii.
  • Pomi fructiferi – clienții ar putea primi fructe sau gemuri realizate din recoltă.

Principiul ar urma să fie similar: consumatorul alege simbolic un animal sau un pom, plătește anticipat pentru produsele asociate, iar acestea îi sunt livrate ulterior. Animalele și pomii incluși în program vor putea fi identificați individual, astfel încât cumpărătorii să știe ce au ales. O altă posibilitate luată în calcul este oferirea adopțiilor cadou. De exemplu, o persoană ar putea plăti pentru adopția simbolică a unei oi în numele unei rude sau al unui prieten, care ar primi apoi brânza la domiciliu.

De ce au nevoie fermierii de bani înainte să vândă produsele

Dincolo de caracterul neobișnuit al inițiativei, programul ar putea ajuta micii producători să obțină bani înainte de a avea produsele pregătite pentru vânzare. Creșterea animalelor presupune cheltuieli constante, înainte ca fermierul să vândă laptele sau brânza. În agricultură, situația este asemănătoare: semințele, lucrările pământului și îngrijirea culturilor necesită bani cu mult înainte de recoltă.

Un exemplu este prepararea zacuscăi. Pentru ca produsul să fie gata toamna, vinetele și roșiile trebuie cultivate încă din martie sau aprilie. Agricultorii au nevoie de bani în perioada lucrărilor agricole, nu doar atunci când borcanele ajung la vânzare. Prin plata anticipată, o parte din banii necesari ar putea ajunge la producători înainte de obținerea și comercializarea produselor. Acesta este unul dintre obiectivele sistemului de adopții pregătit de Hambar.

Hambar are deja peste 200 de producători și mai mult de 4.000 de produse

Programul de adopții se află încă în pregătire, însă platforma funcționează deja. Hambar a fost lansată de Alin Șerban, fondatorul EuCeMananc, devenită ulterior Tazz by eMAG și apoi Wolt România, împreună cu Călin Costinaș, fost director general adjunct al Profi. Platforma funcționează ca un magazin online în care micii producători români își pot vinde direct alimentele. Spre deosebire de un supermarket tradițional, Hambar nu cumpără produsele pentru a le revinde și nu deține stocuri proprii.

Fiecare producător stabilește ce comercializează, la ce preț și în ce cantitate. După plasarea unei comenzi, aceasta ajunge la producător, care pregătește coletul și solicită curierul prin intermediul platformei.

Produsele pot fi livrate în România și în celelalte țări ale Uniunii Europene. Potrivit informațiilor prezentate despre platformă, Hambar reunește peste 200 de producători și mai mult de 4.000 de produse, organizate în zece categorii. În următoarele șase luni, fondatorii își propun să ajungă la peste 600 de producători și 10.000 de produse.

De la miere cu trufe la brânză cu lavandă. Ce produse se găsesc pe platformă

Oferta Hambar cuprinde atât alimente tradiționale, precum zacuscă, murături, miere, brânzeturi și mezeluri, cât și produse cu combinații mai puțin obișnuite. La categoria dulcețurilor se găsesc variante din usturoi, flori de liliac, arpagic cu afine, muguri de brad cu ghimbir, ardei iute cu portocală sau morcov cu vanilie și scorțișoară. Oferta include și sortimente de miere cu trufe, spirulină, cacao și alune sau turmeric și ghimbir.

Printre celelalte produse se numără zacuscă de păstrăv cu trufe, ketchup de prune, trandafiri murați, tagliatelle cu ou și cafea sau foie gras vegan. La categoria lactate sunt disponibile brânză maturată cu lavandă sau matcha, brânză maturată în vin roșu, cașcaval afumat cu chili și unt cu trufe. Cumpărătorii pot găsi și cârnați afumați din pește, cabanos de păstrăv, păstrăv afumat cu lemn de fag, măr sau cireș, precum și caviar.

Sursa foto: Shutterstock

 

Daiana Matei - Redactor
Daiana Matei este o jurnalistă cu o experiență solidă în domeniul entertainmentului, activând din 2016 în presa românească. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea București și deține un masterat în Managementul Instituțiilor Mass-Media. Daiana Matei ...
citește mai mult