ADHD la femei: de ce este diagnosticat atât de târziu și cum poate arăta în realitate

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este asociată adesea cu imaginea unui copil agitat, care nu poate sta locului, întrerupe constant și are dificultăți la școală. Această imagine este însă mult prea îngustă pentru a descrie modul în care ADHD poate fi experimentat în realitate, mai ales de femei.

Cercetările arată că femeile cu ADHD ajung, în medie, să primească diagnosticul cu aproximativ cinci ani mai târziu decât bărbații. Unele sunt diagnosticate abia la vârsta adultă, după ani în care dificultățile lor au fost puse pe seama anxietății, stresului sau a altor probleme de sănătate mintală.

De ce este ADHD atât de greu de recunoscut la femei și ce se întâmplă atunci când o persoană învață ani la rând să-și ascundă dificultățile?

Recomandări

De ce nu este recomandat să gătești cu apă fierbinte de la robinet. Greșeala pe care…

Idei de pachețel pentru școală de la Elwira Petre. Ce preparate pune în caserola copiilor

Citește și: Dr. Ioana Silion: Ce este ADHD la adult și ce consecințe are

De ce ADHD este identificat mai greu la femei

Una dintre explicații ține chiar de modul în care a fost construită imaginea clasică despre ADHD.

Potrivit profesoarei Davida Hartman, psiholog educațional și pentru copii și profesor adjunct la University College Dublin, criteriile și cercetările tradiționale s-au concentrat mult timp asupra unui profil asociat în special cu băieții: hiperactivitate evidentă, impulsivitate și dificultăți comportamentale observabile.

Acest model nu surprinde însă toate modurile în care ADHD poate apărea.

O fată poate avea dificultăți de concentrare, poate visa cu ochii deschiși, poate uita lucruri, poate amâna constant sarcinile sau poate avea probleme de organizare, fără să fie considerată „copilul-problemă” din clasă. Dacă își face temele, ia note bune și este liniștită, este posibil ca dificultățile sale să nu atragă atenția adulților.

Astfel, ADHD poate rămâne neobservat ani întregi.

„Hiperactivitatea” nu este întotdeauna vizibilă

Unul dintre cele mai importante mituri despre ADHD este că hiperactivitatea trebuie să fie evidentă pentru cei din jur.

În realitate, o persoană poate avea o activitate mentală intensă fără să fie permanent în mișcare sau să perturbe mediul din jur.

În interviul acordat Medical News Today, Maria Cohut, editor al publicației și femeie diagnosticată cu ADHD la vârsta adultă, povestește că în copilărie era percepută drept liniștită și timidă și se descurca bine la școală. Din exterior, nu se potrivea imaginii clasice a unui copil cu ADHD.

În interior însă, avea dificultăți de concentrare și tendința de a visa cu ochii deschiși. A învățat foarte devreme să ascundă aceste lucruri și chiar să „mimeze” atenția la ore pentru a nu fi considerată un elev leneș sau dezinteresat.

Acest mecanism poate contribui la întârzierea diagnosticului.

Ce este masking-ul și de ce poate fi epuizant

Un alt concept important în înțelegerea ADHD la femei este masking-ul, adică efortul de a ascunde anumite trăsături sau dificultăți pentru a te conforma așteptărilor sociale.

De exemplu, o persoană poate învăța să vorbească mai puțin, să își controleze impulsul de a spune tot ce îi trece prin minte sau să își reprime anumite reacții pentru a părea mai „adecvată” social.

În cazul femeilor, acest lucru poate începe foarte devreme. Așteptările sociale legate de comportamentul fetelor – să fie cuminți, atente, politicoase, organizate și preocupate de emoțiile celorlalți – pot încuraja ascunderea unor trăsături care altfel ar putea atrage atenția.

Problema este că acest efort constant poate deveni epuizant.

O persoană poate ajunge să petreacă atât de mult timp încercând să pară „în regulă”, încât să nu mai fie conștientă de cât de multă energie consumă pentru a face acest lucru. Pot apărea rușinea, autocritica și senzația că ceilalți reușesc să facă lucruri care pentru ea necesită un efort disproporționat.

Cercetarea asupra masking-ului în ADHD este încă în dezvoltare, însă există tot mai mult interes pentru modul în care acest comportament poate afecta sănătatea mintală.

ADHD nu înseamnă lipsă de atenție

Un alt aspect important subliniat de Davida Hartman este că formularea „deficit de atenție” poate fi înșelătoare.

Persoanele cu ADHD nu sunt neapărat incapabile să fie atente. Dificultatea poate ține mai degrabă de modul în care atenția este reglată.

Interesul, noutatea și nivelul de stimulare pot influența puternic capacitatea de concentrare. Astfel, o persoană poate avea dificultăți majore să se concentreze asupra unei sarcini monotone, dar poate petrece ore întregi concentrându-se intens asupra unui subiect care o interesează.

Acest fenomen este asociat uneori cu termenul de „hiperfocus”.

În același timp, ADHD poate veni și cu anumite puncte forte, precum creativitatea, capacitatea de a observa conexiuni neobișnuite sau energia investită în activitățile care prezintă interes.

Asta nu înseamnă că dificultățile dispar. Înseamnă doar că ADHD nu poate fi descris corect printr-o simplă lipsă de atenție.

De ce unele femei ajung să caute un diagnostic abia la maturitate

Pentru multe femei, dificultățile devin mai vizibile atunci când cresc responsabilitățile.

În copilărie, o persoană poate avea părinți care o ajută să se organizeze, un program stabil și mai puține responsabilități. Mai târziu, apar studiile universitare, locul de muncă, relațiile, responsabilitățile casnice și, uneori, copiii.

Ceea ce era anterior compensat de structura oferită de mediul din jur poate deveni mult mai greu de gestionat.

Uitarea, dificultățile de organizare, procrastinarea și problemele legate de funcțiile executive pot începe să interfereze mai vizibil cu viața de zi cu zi.

Unele femei ajung astfel să se întrebe abia la 30, 40 de ani sau chiar mai târziu dacă dificultățile pe care le-au avut toată viața ar putea avea o explicație.

Perimenopauza poate face anumite dificultăți mai evidente

Un alt subiect discutat în interviu este legătura dintre ADHD și perimenopauză.

Cercetarea în acest domeniu este încă la început, însă există indicii că femeile cu ADHD pot experimenta simptome de perimenopauză mai intense și, posibil, o apariție mai timpurie a acestei perioade.

Pentru o femeie care are deja ADHD, schimbările hormonale și creșterea solicitării cognitive pot face anumite dificultăți mai greu de compensat.

Problemele de memorie, „ceața mentală”, uitarea, dificultățile de concentrare și problemele de organizare pot apărea atât în contextul perimenopauzei, cât și în ADHD. Tocmai de aceea, diferențierea dintre cele două poate fi dificilă.

Un element important în evaluarea ADHD este însă istoricul din copilărie.

Cum poate fi diferențiat ADHD de problemele apărute la maturitate

Pentru ca ADHD să fie identificat, specialiștii caută dovezi că anumite trăsături au fost prezente încă din copilărie. Criteriile clinice cer, în general, existența unor manifestări înainte de vârsta de 12 ani, alături de un impact asupra funcționării persoanei.

Acest lucru poate fi dificil pentru adulți.

O persoană de 35 sau 40 de ani poate să nu își amintească exact cum se comporta la școală. Uneori părinții nu mai sunt disponibili pentru a oferi informații sau nu au observat dificultățile. În alte cazuri, aceștia pot considera că anumite comportamente erau pur și simplu „normale”.

De aceea, evaluarea ADHD la adult presupune o analiză amplă a istoricului personal, nu doar completarea unui chestionar.

Specialistul poate analiza experiențele din copilărie, școală, facultate, locul de muncă, relații și viața de zi cu zi pentru a vedea dacă există un tipar persistent.

De ce anxietatea poate apărea înaintea diagnosticului de ADHD

Unele femei ajung la specialist pentru alte probleme înainte ca ADHD să fie luat în calcul.

Anxietatea, epuizarea, dificultățile de organizare sau sentimentul permanent că „nu faci suficient” pot deveni motivele principale pentru care o persoană cere ajutor.

În anumite situații, aceste dificultăți pot fi asociate cu ADHD, dar asta nu înseamnă că orice persoană cu anxietate sau probleme de concentrare are ADHD.

De aceea, evaluarea corectă este importantă. Diagnosticul nu ar trebui stabilit doar pe baza unor videoclipuri de pe rețelele sociale sau a unei liste de trăsături în care o persoană se regăsește.

Social media schimbă modul în care femeile recunosc ADHD

Deși rețelele sociale pot contribui la răspândirea informațiilor incorecte, ele au și un rol important în faptul că mai multe femei ajung să se recunoască în experiențele altora.

Pentru o persoană care nu s-a regăsit niciodată în imaginea clasică a ADHD, să audă alte femei vorbind despre procrastinare, hiperfocus, uitare, dificultăți de organizare sau efortul de a părea „normală” poate reprezenta primul moment în care ia în calcul această posibilitate.

Acest lucru nu înlocuiește evaluarea unui specialist, dar poate determina o persoană să ceară ajutor și să înceapă o discuție pe care altfel nu ar fi avut-o.

ADHD la femei nu are o singură „față”

Poate că cea mai importantă concluzie este că nu există un singur mod în care ADHD trebuie să arate.

O femeie cu rezultate bune la școală poate avea ADHD. O persoană liniștită poate avea ADHD. O femeie care pare extrem de organizată poate depune un efort uriaș pentru a-și menține această imagine.

De aceea, recunoașterea ADHD la femei presupune renunțarea la stereotipul copilului hiperactiv care nu poate sta locului și o atenție mai mare acordată întregului istoric al persoanei.

Un diagnostic corect nu ar trebui să pornească de la întrebarea „Arată această persoană ca cineva cu ADHD?”, ci de la o evaluare atentă a modului în care trăsăturile respective au fost prezente de-a lungul vieții și a felului în care îi afectează funcționarea de zi cu zi.

Foto: Shutterstock