Prima zi la un centru de dezintoxicare este plină de emoții. Pe lângă posibile simptome de sevraj, apar și anxietatea, teama de necunoscut, rușinea și nesiguranța. Toate acestea sunt absolut normale, importantă este recuperarea, iar decizia de a apela la un centru specializat în tratarea dependenței este un pas esențial. Iată la ce te poți aștepta în prima zi într-un astfel de centru.
Ca orice internare într-un centru medical, și la o clinică de dezintoxicare formalitățile se desfășoară în prima zi. După verificarea identității și înregistrare, urmează acomodarea. În prima zi te poți aștepta la următoarele:
Întreg procesul ar trebui să fie cât mai lin și natural. Scopul este să te simți bine primit, în siguranță și să nu resimți presiune sau judecată din cauza dependenței.
La nivel mondial există peste 35 de milioane de persoane care suferă de diverse dependențe. Oricine merge la un centru de dezintoxicare trebuie să înțeleagă că nu e singur și nu trebuie să fie rușinat. Dependența de droguri sau alcool e o problemă frecventă de sănătate care poate fi tratată.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2F2.png)
După sosirea la centru, înainte de a urma orice terapie, fiecare pacient are nevoie de o evaluare medicală completă. Aceasta cuprinde:
În funcție de rezultatul analizelor și discuția cu psihologul, se determină tipul și durata tratamentului de dezintoxicare. Psihiatrul poate determina și dacă apar alte tulburări asociate dependenței, precum anxietatea sau depresia, care trebuie de asemenea tratate. Scopul evaluării din prima zi este înțelegerea stării generale a pacientului pentru a alege cea mai bună terapie.
Sevrajul poate apărea încă din prima zi în care pacientul nu mai are acces la substanța care cauzează dependență. O clinică de dezintoxicare e de fapt locul ideal unde se poate afla atunci când sevrajul debutează. Aici pacientul va fi monitorizat 24/7 și va primi tratamentul necesar pentru a trece mai ușor prin sevraj.
Medicația, o dietă sănătoasă, hidratare corespunzătoare și suport pentru starea de anxietate sunt cele mai comune metode pentru a face față neplăcutelor simptome de sevraj.
Fiecare centru de dezintoxicare are propriile reguli. Acestea sunt menite să sprijine vindecarea și să asigure pacienților stabilitate, liniște și suport adecvat pe parcursul terapiei. Câteva dintre regulile la care te poți aștepta sunt:
Cu toate că unele reguli pot părea restrictive, scopul e doar vindecarea mai rapidă, nu „pedepsirea”.
În mod mai mult sau mai puțin direct, terapia începe din prima zi de internare la centru. Fie că pacientul trece doar prin evaluarea inițială și stabilirea programului de terapie, fie că primește medicație pentru simptome de sevraj, terapia începe încă din ziua întâi. În general, prima zi e dedicată adaptării și parcurgerii primilor pași pentru tratarea dependenței.
Planul personalizat de tratament se stabilește după evaluarea inițială. Într-un centru de tratament pentru dependență variată precum Dr. Vorobjev, planul ține cont în primul rând de tipologia dependenței (de alcool, cocaină, etc.) pentru a stabili medicația corectă. Totodată, în funcție de starea psihică și de sănătate a fiecărei persoane se stabilește durata programului, obiectivele pe termen lung și strategia de prevenire a recăderii. Clinicile de top oferă tratamente personalizate pentru nevoile fiecărui pacient, nu un tratament standard, ineficient în multe cazuri.
Dacă ziua întâi e dedicată adaptării, începând de a doua zi se demarează programul de tratament. Acesta include ședințe cu psihologul sau psihiatrul, fie individuale, fie de grup. Monitorizarea stării fizice și a simptomelor de sevraj continuă și începe în paralel adoptarea unui nou stil de viață prin dietă adecvată, exerciții fizice, program regulat de somn. Tot de a doua zi se poate educa pacientul cu privire la ce presupune dependența și recuperarea.
Pentru a reduce anxietatea din prima zi într-un centru de dezintoxicare e bine să te pregătești cel puțin cu o zi înainte de internare. Asigură-te că ai la tine toate documentele necesare și că ai pus în bagaj doar lucruri permise la centrul respectiv. Pregătirea mentală e necesară, seara de dinainte de internare ar trebui să fie una liniștită, odihnitoare, pentru a reduce anxietatea. Ideal este, ca înainte de internare, să se evite consumul de substanțe care cauzează dependența.
Prima zi într-o clinică de dezintoxicare e plină de încărcătură emoțională, lucru absolut normal. Important este să te simți în siguranță. După evaluarea inițială, poate începe tratamentul sevrajului și programul de dezintoxicare specific. Pentru tratamentul sevrajului și al dependenței există clinici precum Dr. Vorobjev, unde primești îngrijire personalizată pe toată durata tratamentului și după externare.