Alina Pușcău trece printr-o perioadă dificilă după diagnosticul de cancer la sân în stadiu metastatic. Modelul se află în Statele Unite, unde urmează tratamentul, iar efectele acestuia au fost greu de suportat. Potrivit declarațiilor unei apropiate, Alina acuză dureri în întregul corp și a ajuns să slăbească peste 10 kilograme.
Olga Barcari, prietena care ține legătura zilnic cu Alina Pușcău, a vorbit despre starea modelului și despre dificultățile prin care aceasta trece în timpul tratamentului.
„Vorbesc în fiecare zi pe cameră cu Alina. Când o aud plângând, zice că o doare tot corpul, uneori îi vine să renunțe”, a declarat Olga Barcari pentru Spynews.
În ciuda momentelor dificile, prietena sa încearcă să îi fie aproape și să o ajute să păstreze cât mai mult din normalitatea de dinaintea diagnosticului.
Tratamentul a avut un impact puternic asupra organismului Alinei Pușcău. Modelul a povestit că a pierdut mai mult de 10 kilograme și că prima etapă a terapiei a fost mai dificilă decât se aștepta.
Ea a mărturisit că îi este rău, doarme mult și resimte efectele substanțelor administrate. În același timp, speră ca tratamentul să aibă efectul dorit și să contribuie la reducerea tumorilor.
Familia încearcă să îi fie alături în această perioadă. Potrivit declarațiilor Olgăi Barcari, mama modelului urmează să plece în Statele Unite în luna septembrie pentru a avea grijă de fiica sa.
„Se duce mama ei acum în septembrie, o duce prietena asta a noastră comună, o duce în America, să aibă grijă de ea acolo”, a spus Olga Barcari.
Alina urmează în prezent tratamentul într-un centru medical din Los Angeles.
Înainte de începerea tratamentului, modelul a ales să vorbească public despre diagnosticul primit și le-a transmis femeilor să nu amâne controalele medicale.
Alina a explicat că nu își dorește să fie privită cu milă și că speră ca experiența prin care trece să reprezinte un semnal pentru femei să meargă la medic și să facă investigațiile recomandate.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2FAlina-Puscau-1.webp)
FOTO: Instagram @alinapuscau.