Alina Laufer a vorbit deschis despre intervenția estetică pe care a ales să o facă la vârsta de 43 de ani. Soția lui Ilan Laufer spune că a apelat la un lifting temporal și frontal endoscopic pentru un „refresh”, iar acum se declară foarte mulțumită de rezultat.
Mamă a patru copii, Alina Laufer afirmă că decizia nu a fost luată impulsiv, ci după ce a observat schimbările produse de trecerea timpului asupra chipului său.
„Mi-am făcut un lifting temporal și frontal, endoscopic, era nevoie, se simțea nevoia. Din când în când femeile trebuie să-și dea un refresh și am apelat la această soluție”, a declarat Alina Laufer pentru Prima TV.
Vedeta susține că intervenția a fost mai ușor de suportat decât își imaginase și că recuperarea a decurs fără probleme majore. În primele zile după operație, a purtat ochelari de soare inclusiv în casă pentru a nu-i speria pe copii.
„A fost mai ușor decât am crezut. Nu m-a durut, nu am suferit, doar că a trebuit să port ochelari de soare prin casă, câteva zile, ca să nu sperii copiii. Ilan mă susține tot timpul! Sunt foarte mulțumită! Doamna doctor mi-a citit gândurile, eu sunt obsedată de perfecțiune, de simetrie…”, a mai spus aceasta pentru Prima TV.
În trecut, Alina Laufer a vorbit și despre drumul dificil până la cea de-a doua sarcină alături de Ilan Laufer. Ea a dezvăluit într-un interviu că a rămas însărcinată la 42 de ani după un proces de fertilizare in vitro care a durat aproape un an.
„Mi-am dorit această sarcină și pot să zic că e cea mai ușoară. (…) Am făcut fertilizare în vitro la dr. Andreas Vythoulkas. Am lucrat aproape un an de zile la sarcina asta. Cu FIV, n-am rămas natural. La mine orice sarcină se obține cu greu. Este un alt efort pe care trebuie să-l depun și măcar a avut succes”, declara Alina Laufer pentru Fanatik.
Vedeta a mărturisit atunci că schimbarea medicului și a protocolului de tratament a fost decisivă.
„Îmi doresc copii foarte mulți. (…) Sunt foarte recunoscătoare doctorului care m-a ajutat. Numai datorită lui am rămas însărcinată. (…) Trebuie să-ți alegi un medic și să încerci de multe ori, ca la Loto. Nu poți să câștigi dacă nu joci, știi? Nu poți să faci odată, să te demobilizezi”, a mai spus Alina Laufer pentru Fanatik.
FOTO: Instagram @alinalaufer.