Un elev din Bacău s-a înecat cu mâncare la școală și a murit în pauză. Prima ambulanță care a sosit la fața locului nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”

Un copil de numai 14 ani și-a pierdut viața în curtea unei școli din județul Bacău, după o intervenție medicală întârziată care ridică din nou semne grave de întrebare asupra sistemului de urgență din România.
  • Publicat:
Un elev din Bacău s-a înecat cu mâncare la școală și a murit în pauză. Prima ambulanță care a sosit la fața locului nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”

Robert, elev în clasa a VIII-a la școala gimnazială din satul Vlădnic, s-a prăbușit brusc în timpul pauzei de prânz, sub privirile colegilor și profesorilor săi. Potrivit martorilor, adolescentul mânca un sandviș și s-ar fi înecat cu o bucată de alimente.

Ultimele clipe din viaţa elevului mort la şcoală, după ce s-ar fi înecat cu mâncare

Scenele petrecute în curtea școlii sunt descrise de cadrele didactice drept dramatice. Profesorii și colegii au încercat imediat să îl ajute pe băiat, în timp ce panica se instala printre copii. Prima care a intervenit a fost profesoara de sport, care i-a aplicat manevre de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.

„Doamna de sport a început să îi facă masaj cardiac. Doamna de Religie și domnul profesor Ciobanu au fugit imediat spre el și au încercat să îl ajute”, a declarat Iuliana Mihaela Roșu, învățătoarea copilului.

În lipsa unui cabinet medical școlar și fără asistent sau medic în unitatea de învățământ, profesorii au cerut ajutorul a două doctorițe de familie din comună. Medicii au ajuns rapid la școală, însă eforturile lor nu au fost suficiente pentru a-l stabiliza pe Robert.

Robert, elev în clasa a opta, s-a prăbușit din senin în pauza de prânz

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 12:30. Potrivit profesorilor, prima ambulanță a ajuns după aproximativ 30 de minute, însă fără medic, doar cu asistentă medicală. Cadrele didactice susțin că au realizat imediat gravitatea situației și au cerut insistent trimiterea unui echipaj complet, cu medic și dotări ATI.

„Când am văzut copilul în ce stare este, mi-am dat seama că nu este de competența doar a unei asistente și am solicitat să trimită ambulanță cu doctor și cu ATI. Doamna asistentă se plângea că s-a murdărit de vomă. A avut o atitudine recalcitrantă și nepăsătoare”, a afirmat învățătoarea băiatului, Iuliana Mihaela Roșu, scrie observatornews. 

Prima ambulanță a ajuns 30 de minute mai târziu, fără medic

Timp de aproape două ore, profesorii spun că au insistat disperat ca dispeceratul să trimită un medic. Vocile lor, spun martorii, erau marcate de panică și neputință.

„Am implorat-o să sune la colegii ei și să trimită ambulanță cu ATI și cu doctor. Am rugat, am amenințat, am insistat continuu. Se simțea din vocile noastre că eram disperați”, a mai spus cadrul didactic.

Medicul a ajuns în cele din urmă la școală după aproximativ două ore de la primul apel la 112, fiind implicat anterior într-o altă intervenție de urgență. După încă 15 minute de resuscitare, Robert nu a mai putut fi salvat.

Autopsia urmează să stabilească exact cauza morții, însă profesorii spun că adolescentul nu avea probleme medicale cunoscute și era unul dintre cei mai activi elevi ai școlii.

„Eu sunt profesoara lui de educație fizică și sport și nu am primit niciodată vreo adeverință de scutire medicală pentru el. Era sprinten, juca fotbal, era agil. Din ce vedeam noi, era un copil sănătos”, a declarat profesoara de sport, Sorina Marin.

Moartea lui Robert a stârnit revoltă în comunitate, mai ales că nu este primul caz tragic petrecut recent în zonă. La începutul acestei luni, un alt copil din județ și-a pierdut viața după ce o ambulanță a ajuns prea târziu la locul unui accident petrecut la o fântână. Primarul comunei spune că oamenii și-au pierdut încrederea în capacitatea sistemului de a interveni la timp în situații critice.

„În numai două săptămâni, comuna noastră a pierdut doi copii, iar ambulanța nu ajunge niciodată când trebuie”, a declarat primarul Sorin Roșu.

Echipă de control DSU

În urma tragediei, Ministerul Sănătății a dispus verificări la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Reprezentanții instituției admit că timpul de intervenție a fost foarte mare, însă susțin că procedurile au fost respectate și că principala problemă rămâne lipsa medicilor.

„Două ore este foarte mult până ajunge un echipaj cu medic, însă protocoalele au fost respectate. Din păcate, avem un număr redus de medici angajați la serviciul de ambulanță. Personalul existent lucrează în ture, cu depășiri de program, iar acest lucru nu ne permite să avem mai multe echipaje complete disponibile”, a declarat Aura Crețu, reprezentant al Serviciului de Ambulanță Bacău.

foto: shutterstock