Medicul de familie Daniela Ștefănescu a atras atenția asupra importanței vaccinării la vârste înaintate, subliniind că prevenția devine esențială după 60 de ani, când riscul de complicații crește semnificativ. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Sănătatea nu are vârstă”, organizată la București de Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.
Potrivit specialistului, bolile specifice vârstei a treia pot agrava starea generală de sănătate, iar infecțiile aparent banale pot avea consecințe severe.
„Bolile pe care le căpătăm după 60 de ani devin un factor de risc mai mare. De aceea, e foarte important să ne imunizăm prin vaccinare. Nepoții noștri aduc multe viroze și boli din comunitate, iar vaccinurile ne ajută să nu manifestăm boala sau să o manifestăm într-o măsură mai scăzută. OMS ne recomandă o vaccinare în măsură de peste 75% ca să eliminăm bolile”, a declarat Dr. Daniela Ștefănescu.
Medicul a explicat că în România există mai multe vaccinuri disponibile gratuit pentru anumite categorii de vârstă, acestea fiind eliberate pe bază de rețetă compensată integral de medicul de familie. Printre vaccinurile recomandate adulților și vârstnicilor se numără vaccinul antigripal, pneumococic, meningococic, cel împotriva tusei convulsive (diftero-tetano-pertussis), precum și rapelul antitetanos.
Un accent deosebit a fost pus pe vaccinul pneumococic, considerat esențial pentru persoanele cu afecțiuni cronice.
„Vaccinul pneumococic este foarte eficient pentru cei cu boli cardiovasculare, renale, pentru diabetici și este gratuit după 65 de ani. Pentru persoanele de peste 60 de ani, vaccinarea cu doza suplimentară de vaccin antigripal este foarte eficientă”, a explicat Dr. Daniela Ștefănescu.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Fvaccinuri.jpeg)
În același context, medicul a subliniat importanța vaccinării și la vârste mai tinere, inclusiv imunizarea anti-HPV, recomandată începând cu vârsta de 11 ani, ca metodă de prevenție a unor forme de cancer.
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” a fost dedicată promovării prevenției, screeningului și conceptului de îmbătrânire activă. Specialiștii prezenți au evidențiat faptul că vaccinarea, controalele medicale regulate și depistarea precoce a bolilor pot reduce semnificativ riscul de complicații, spitalizări și mortalitate în rândul populației vârstnice din România.
Foto: shutterstock