Integrarea reflexelor primitive la copiii cu ADHD. Cum poate ajuta metoda Blomberg Rhythmic Movement Training (BRMT)

De ce unii copii nu pot sta locului, se concentrează greu și par în permanență distrași, în timp ce alții depășesc aceste provocări odată cu vârsta? În jurul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) continuă să existe dezbateri aprinse, iar cercetători, terapeuți și părinți propun explicații radical diferite.

ADHD, o tulburare frecventă, dar încă neînțeleasă pe deplin

ADHD, una dintre cele mai întâlnite tulburări de neurodezvoltare, este descrisă în manualele medicale moderne ca o condiție care afectează autocontrolul, atenția, impulsivitatea și nivelul de activitate. Atunci când simptomele apar fără hiperactivitate, vorbim despre ADD.

Deși astăzi majoritatea specialiștilor consideră ADHD o tulburare cu o componentă neurobiologică, discuțiile despre cauze sunt departe de a fi încheiate. De exemplu, în anii 2000, Academia Americană de Pediatrie nota că nu există dovezi definitive pentru o cauză biologică unică sau pentru o explicație genetică complet demonstrată, o declarație care a alimentat, în timp, alternativele teoretice.

Recomandări

Press Release: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private…

Veste bună pentru românii înscriși în Programul FIV. Voucherele vor ajunge în conturi până la finalul…

O privire neconvențională: „Comportamentul de un an arată ca ADHD”

O parte a terapeuților care lucrează în zona dezvoltării motorii timpurii susțin că, pentru a înțelege ADHD, ar trebui să privim mai întâi comportamentul copiilor foarte mici.

Un copil sănătos de un an:
– se mișcă necontenit,
– nu stă locului,
– se cațără, explorează, lasă obiectele neterminate,
– nu urmează instrucțiuni,
– își schimbă rapid atenția.

„Dacă un adult s-ar comporta astfel, ar primi, fără îndoială, diagnosticul de ADHD”, afirmă terapeuții adepți ai acestei teorii.

Totuși, acești copii depășesc spontan acest stadiu. Ce au ei diferit față de cei care, mai târziu, dezvoltă tulburări de atenție?

Creierul în dezvoltare

Neuroștiința confirmă un lucru: creierul copilului nu este „gata făcut” la naștere. În primul an de viață, ritmul de dezvoltare este spectaculos. Conexiunile neuronale cresc cu milioane pe minut, iar mielinizarea, „izolația” necesară vitezei de procesare, se construiește treptat.

Stimularea senzorială joacă un rol esențial:
– atingerea,
– balansarea,
– mișcările repetitive ale bebelușului,
– târârea, rostogolirea, mersul de-a bușilea.

Adepții teoriei „maturizării întârziate a creierului” susțin că lipsa acestor experiențe timpurii poate duce la rețele nervoase mai slab conectate, cu impact asupra atenției, autocontrolului și coordonării.

De la reflexe primitive la autocontrol

Un concept folosit de anumiți specialiști este „creierul triunitar”, teorie inițial formulată de cercetătorul Paul McLean:

• Trunchiul cerebral: centrul reflexelor primitive, activ din perioada fetală.

• Creierul reptilian (ganglionii bazali): reglează tonusul muscular, echilibrul și nivelul de activitate.

• Sistemul limbic: emoții, memorie, învățare.

• Neocortexul: centrul gândirii conștiente, al atenției și al autocontrolului.

Potrivit acestei perspective, pentru ca un copil să dezvolte atenție susținută, cele trei niveluri trebuie să „lucreze sincron”, iar acest lucru se întâmplă în primii ani de viață, cu sprijinul mișcării ritmice și al stimulării senzoriale.

Ce se întâmplă când mișcarea lipsește

Situațiile care pot interfera cu dezvoltarea timpurie includ:
– prematuritatea,

– perioada prea lungă petrecută în scaune, landouri sau dispozitive care limitează mișcarea,

– probleme medicale la naștere,

– stimulare senzorială insuficientă,

– tonus muscular scăzut,

– stresul resimțit de mamă în timpul sarcinii/după naștere

Conform acestei teorii alternative, toate pot conduce la o maturizare lentă a rețelelor neuronale, care, mai târziu, se poate manifesta ca:
– hiperactivitate,
– probleme de atenție,
– impulsivitate,
– dificultăți de coordonare sau echilibru,
– persistența reflexelor primitive.

Deși aceste ipoteze nu sunt unanim validate științific, ele se află la baza unor programe de intervenție neuromotorie utilizate în Europa și SUA.

Exercițiile ritmice, o terapie folosită în practică

În Suedia, de peste 25 de ani, terapeuți specializați folosesc Blomberg Rhythmic Movement Training (BRMT), o metodă inspirată din mișcările naturale ale bebelușului: balansări, rostogoliri, ridicări pe antebrațe și mișcări coordonate pe podea.

Ideea centrală: repetarea zilnică a acestor mișcări ar stimula:
– cerebelul (coordonare și atenție),
– ganglionii bazali (nivelul activității),
– cortexul prefrontal (autocontrol),
– integrarea reflexelor primitive.

Despre progresul copilului cu ADHD

ADHD rămâne un subiect încărcat de emoție și controverse. Medicina modernă îl tratează biologic, folosind o combinație de terapie comportamentală, suport educațional și — la nevoie — medicație.

Teoriile alternative pun accentul pe dezvoltarea motorie timpurie, pe mișcare și pe maturizarea treptată a creierului.

Adevărul, ca de obicei, ar putea fi undeva la mijloc.

Însă pentru familiile care se confruntă zi de zi cu provocările ADHD, orice informație solidă, orice terapie responsabilă și orice progres, oricât de mic, poate face diferența.

Sursă – https://www.blombergrmt.com/

Sursă foto – jorditudela / Envato