Un simplu test de urină ar putea oferi indicii timpurii despre riscul de a dezvolta demență, chiar cu decenii înainte de apariția simptomelor, arată un nou studiu realizat pe 130.000 de participanți.
Cercetătorii au descoperit că prezența unor niveluri ridicate de proteină în urină, o afecțiune cunoscută sub numele de albuminurie, se asociază cu o probabilitate mult mai mare de a dezvolta probleme de memorie și, în timp, demență.
Coordonatorul studiului, Hong Xu, profesor asistent la Division of Clinical Geriatrics, Karolinska Institutet, subliniază importanța conexiunii dintre cele două organe.
„Rezultatele noastre arată cât de strâns sunt legate rinichii și creierul. Ambele depind de o rețea de vase de sânge extrem de fine și delicate. Când aceste vase sunt afectate de hipertensiune, diabet sau alți factori, nu doar că proteinele încep să se piardă prin urină, dar și fluxul sanguin către creier scade”, a explicat specialistul potrivit The Conversation.
În mod normal, rinichii funcționează ca niște filtre: rețin proteinele utile și elimină deșeurile. Când aceste filtre se deteriorează, proteine precum albumina trec în urină. În paralel, creierul are propria barieră de protecție, bariera hemato-encefalică. Dacă și aceasta devine „permeabilă”, toxinele și moleculele inflamatorii pot pătrunde în țesutul cerebral, favorizând modificările ce preced demența.
Citește și: Sumarul de urină: ce presupune şi de ce trebuie făcut
Hong Xu atrage atenția că există deja medicamente utilizate pentru protecția rinichilor care ar putea avea un efect protector și asupra memoriei. De asemenea, tratamente recente împotriva diabetului, cunoscute popular drept „injecții pentru slăbit”, reduc nivelul de proteină din urină, ceea ce sugerează că ar putea contribui și la prevenirea demenței.
Totuși, cercetătoarea avertizează că „Nu putem încă dovedi că tratarea problemelor renale va preveni demența. Pentru asta ar fi nevoie de studii clinice controlate, desfășurate pe parcursul a zeci de ani. Însă mecanismul biologic are sens, mai ales având în vedere efectul comun al leziunilor vasculare asupra rinichilor și creierului”.
Până la confirmarea acestor ipoteze prin studii de lungă durată, mesajul rămâne unul practic: măsurile care protejează rinichii protejează și creierul. Renunțarea la fumat, controlul tensiunii arteriale și al glicemiei, o dietă echilibrată și activitatea fizică regulată sunt elemente-cheie în reducerea riscului atât pentru boala renală, cât și pentru demență.
Foto: shutterstock