Alocații luna octombrie 2025. Când se vor vira banii pentru elevi și indemnizațiile pentru mame

  • Publicat:
Alocații luna octombrie 2025. Când se vor vira banii pentru elevi și indemnizațiile pentru mame

Alocațiile de stat pentru copii vor rămâne la același nivel în 2025, după ce o ordonanță de urgență adoptată la sfârșitul anului trecut a anulat planurile de majorare. Și în luna octombrie, multe familii din România așteaptă alocația copiilor, pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice.

Valorile actuale ale alocațiilor, care se vor menține în 2025, sunt următoarele:

  • 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau până la trei ani în cazul copiilor cu handicap);
  • 292 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi și 18 ani, precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale;
  • 719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârsta între trei și 18 ani.

Alocațiile pentru copii vor intra pe data de 6 octombrie 2025

Chiar la începutul lunii, luni, 6 octombrie, intră în conturile bancare alocația de stat pentru copii. Este una dintre cele mai așteptate plăți, mai ales de părinții care trebuie să facă față costurilor legate de școală și nevoile curente ale celor mici.

Pentru cei care nu au ales varianta virării bancare și primesc banii prin mandat poștal, distribuția va începe de vineri, 10 octombrie, și se va desfășura treptat în zilele următoare.

Indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție

Tot pe 6 octombrie, odată cu alocațiile, vor fi virate și indemnizațiile de creștere a copilului, respectiv stimulentele de inserție pentru părinții care s-au întors mai devreme la muncă. Și în acest caz, beneficiarii care nu au conturi bancare vor trebui să aștepte până pe 10 octombrie, când poșta începe distribuția sumelor.

Drepturile persoanelor cu dizabilități

Săptămâna următoare este rezervată plăților pentru persoanele cu dizabilități.

  • Luni, 13 octombrie, banii vor fi disponibili pe carduri.
  • În cazul celor care primesc prin mandat poștal, distribuția era programată inițial pentru sâmbătă, 18 octombrie, însă, fiind weekend, poșta va începe efectiv livrarea de luni, 20 octombrie.

Luni, 20 octombrie, se virează:

  • alocația de plasament,
  • alocația lunară de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA,
  • indemnizația de hrană pentru pacienții cu TBC,
  • ajutorul pentru susținerea familiei,
  • precum și ajutorul de incluziune.

Toate aceste sume devin accesibile pe carduri chiar de la începutul săptămânii, ceea ce înseamnă un sprijin major pentru familiile aflate în situații vulnerabile.
Pentru cei care primesc banii prin poștă, distribuția va începe mai târziu, de joi, 23 octombrie.

foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News