Diagnosticul pe care l-a primit o femeie de 56 de ani. Medicii s-au crucit când au văzut așa ceva: „Operația mi-ar fi fatală”

  • Publicat:
Diagnosticul pe care l-a primit o femeie de 56 de ani. Medicii s-au crucit când au văzut așa ceva: „Operația mi-ar fi fatală”

O femeie din Marea Britanie trăiește un adevărat coșmar, după ce medicii i-au spus că nu poate fi operată din cauza unei hernii uriașe, considerată de specialiști ca fiind cea mai mare văzută vreodată în cariera lor.

Samantha Jackson, în vârstă de 56 de ani, este prizonieră în propria casă, iar orice speranță de a duce o viață normală s-a năruit în fața unui diagnostic crunt: intervenția chirurgicală i-ar fi fatală.

Totul a început în 2008: „Eram paralizată de durere”

Coșmarul Samanthei a început în urmă cu 17 ani, când a început să aibă dureri abdominale severe. La acea vreme, hernia era de dimensiuni reduse, dar a crescut progresiv, până când a devenit o amenințare serioasă la viața ei. În 2011, femeia a fost programată pentru o operație, însă intervenția a fost anulată în ultimul moment din cauza greutății sale și a tensiunii arteriale ridicate.

„Mi-au spus că nu pot fi operată pentru că sunt supraponderală. Am fost trimisă acasă, iar de atunci viața mea s-a schimbat complet. A fost un moment care m-a rupt psihic”, a declarat Samantha pentru publicația The Sun.

Izolată și captivă în propria casă

După anularea operației, Samantha a început să se izoleze, a renunțat să mai iasă din casă și a fost nevoită să accepte ajutorul îngrijitorilor la domiciliu. Epuizată fizic și emoțional, femeia a intrat într-o perioadă de depresie severă și a renunțat ani de zile să mai încerce o altă intervenție.

Abia în 2021, la zece ani după prima încercare, Samantha a reușit să obțină o nouă programare la un chirurg. Însă, vestea primită a fost devastatoare: herniile ajunseseră atât de mari încât nicio intervenție nu mai era posibilă fără riscuri fatale.

„Chirurgul mi-a spus clar: dacă te operez, vei muri. Hernia a împins toate organele în jos. E prea periculos.”

Un caz medical rar: „Nu am mai văzut așa ceva”

Toți medicii la care a ajuns Samantha s-au declarat șocați de dimensiunea și complexitatea cazului ei. Niciunul nu a mai văzut o hernie atât de avansată. Deși suferința ei este în primul rând fizică, povara psihologică este la fel de grea.

„Nu pot merge la restaurant, nu mă pot îmbrăca singură. Aș fi vrut să lucrez, am învățat singură să fac un site, dar corpul meu nu cooperează. Nu am putut merge nici măcar să-mi văd mama înainte să moară. Totul din cauza acestei hernii.”

Citește și: Nu amâna operația de hernie! Se poate ajunge la ocluzie intestinală, care pune viața în pericol

Regretul care o macină: „Dacă m-ar fi operat la timp, viața mea ar fi fost alta”

Samantha crede că totul s-ar fi putut schimba dacă intervenția din 2011 ar fi avut loc: avea doar 39 de ani atunci, iar șansele de recuperare erau mult mai mari. Astăzi, tot ce poate face este să încerce să-și mențină starea stabilă și să spere că într-o zi, medicina va putea găsi o soluție pentru cazul ei.

Cazul Samanthei readuce în atenție importanța intervenției timpurii în afecțiunile abdominale

Deși este un caz extrem de rar, povestea femeii de 56 de ani subliniază pericolele amânării unei operații atunci când o problemă pare „doar o hernie”. Medicii avertizează că herniile, dacă nu sunt tratate corespunzător, pot deveni imposibil de operat și pot avea consecințe grave asupra calității vieții pacientului.

Foto cu caracter ilustrativ Shutterstock / The Sun

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult