Tragedie pentru o familie de români! Aceștia se aflau în vacanţă într-un hotel din zona Lara, în Turcia, când copilul lor în vârstă de aproape 10 luni s-a simţit rău într-o noapte. Bebeluşul a început să plângă tare, dar părinţii l-au liniştit şi copilul a adormit. Din păcate, a doua zi dimineața, mama sa l-a găsit în pătuţ cu pete corp şi cu pielea vânătă. Micuțul nu a mai putut fi salvat de medicii turci.
Băiatul, pe nume Arian, s-a trezit la ora 05:00 și nu părea că are vreo problemă de sănătate. A mâncat, iar cu puțin timp înainte de ora 07:00 părinții au observat că starea micuțului s-a înrăutățit.
Pe pielea micuțului au început să apară pete, iar copilul a început să se învinețească, conform Rotalianul. Părinții s-au dus rapid la recepția hotelului și au cerut un doctor. Turiștii au intervenit rapid și au încercat să îl resusciteze pe micuț. A fost chemată și o ambulanță, dar aceasta a întârziat foarte mult.
„La ora 5 dimineața l-am auzit plângând. Tatăl lui s-a ridicat primul, apoi eu. L-am îmbrățișat puțin. Îl durea burtica, dar apoi i-a trecut. Era băiețelul nostru obișnuit, cu zâmbetul lui. Ne-am întors în pat și, când ne-am ridicat, avea pete pe corp și pielea vânătă. L-am luat din pat și era inconștient.
Am alergat în holul hotelului țipând, cerând un doctor. A durat mult până a ajuns și chiar mai mult timp pentru ambulanță. Între timp, niște turiști ucraineni și germani s-au repezit în cameră și i-au efectuat resuscitarea gură la gură și resuscitarea cardiopulmonară. Apoi, odată ce a sosit ambulanța, l-au dus la spital”, a declarat pentru La Repubblica mama sa.
Copilul a fost transportat la spitalul din Antalya, dar medicii nu au mai putut să îi salveze viața. Momentan nu se știe care este cauza exactă a decesului.
Părinţii români locuiesc în Italia de peste 20 de ani şi, pe lângă copilul decedat, mai au un băiat în vârstă de 6 ani. Aceștia nu pot lua trupul micuțului din Turcia. Consulatul italian din Smirna le-a transmis că pentru pașaportul mortuar este nevoie de documente originale trimise prin poștă. Autoritățile au respins trimiterea prin e-mail, prelungind astfel timpul de așteptare.